Am incredere si mai multa in cititorul de maine

Inca un nume de tanar scriitor, Tudor Lavric vine sa confirme ca literatura romana traieste un moment bun al prozei. Cele doua romane, "Draculaland" (2005) si "Necasatoritii" (2006), au atras atat atentia criticii, cat si a unor prozatori de valoare din generatii diferite. "Draculaland anunta o cariera literara remarcabila", spune spre exemplu George Balaita, in incheierea unei scurte prezentari a cartii. Povestitor si constructor innascut, Tudor Lavric isi provoaca memoria, care a inmagazinat realitatea inconjuratoare si o desarta in poveste si fictiune cu mana sigura, de prozator exersat.
Contribuie la acest lucru si faptul ca Tudor Lavric este la 36 de ani un jurnalist cu experienta.
In "Necasatoritii", roman de autofictiune, autorul este personajul principal, obsedat de literatura, aspirand la gloria ei, intr-un cenusiu cotidian, care aduce in scena si alte personaje, fiecare cu istoria proprie.
Prin cele doua carti publicate pana acum, convingatoare prin maturitatea scriiturii, Tudor Lavric are de-acum drumul larg deschis, catre literatura de valoare.
Cu ce ochi priveste un prozator lumea scrisului, in care a intrat de curand?
E o lume a scriitorilor in varsta indreptati spre memorialistica si a unei generatii tinere, poate chiar mai tinere decat mine, care speculeaza experiente personale, dorinte de evadare. Cred ca ne lipseste fictiunea in sensul pe care-l foloseam cu douazeci de ani in urma si cred ca este o lume care face prea multe concesii comercialului.
Ai debutat cu romanul "Draculaland", carte bine primita de critica. Titlul duce bineinteles la celebrul Dracula, care a infierbantat si mai infierbanta imaginatia multora.
Este romanul unei calatorii, mai mult in spatiu decat in timp, pe urmele lui Dracula in incercarea de a ma elibera de mitul" Vampirului". Totul incepe intr-o garsoniera in Bucurestiul vechi, pe strada Traian, unde un bibliotecar ii ofera personajului Tudor cateva "terfeloage"nemtesti despre Vlad Tepes. Hartiile se pierd la o curatenie generala, de aceea personajul trebuie sa plece pentru a reface continutul lor, intr-o calatorie care duce din Germania (unde au aparut in secolul XVI "Povestirile germane"), pana in Irakul strict actual, la Basra. Totul se sfarseste cu intoarcerea in cartierul unor crasme sordide, dar fara sentimentul ratarii expeditiei.
Dupa "Draculaland"ai recidivat, publicand de curand (2006) al doilea roman: "Necasatoritii", de asemenea primit bine de critica. A fost un pas inainte?
Personal, sunt mai multumit de "Necasatoritii", care are o poveste mai legata. O tanara cunoscuta intr-o vacanta in Babadag (un Babadag deasupra caruia abia pluteste umbra prezentei americane de-acum), il gaseste dupa cateva luni pe eroul cartii, printr-o putere mai presus de intelegere, in Bucuresti si se apuca sa faca ordine in traiul lui boem. Tot cu o explicatie sa zicem caragialesca ("De ce nene Anghelache?") Zenaida pleaca intr-o zi lasandu-l ca "fiul ploii".
Te simti atat de bine in "poveste", in "fictiune"?
De la "Draculaland" la "Necasatoritii" am castigat probabil in coerenta. Oricum, si in primul roman simt o placere de a povesti, pornind de la un detaliu experiente personale care nu sunt totdeauna de povestit. Romanele se pot citi foarte bine, ca o succesiune de asemenea povesti, carora le lipseste probabil doar un titlu pentru a se prezenta singure, in afara marii "povesti".
In opinia ta, "povestea" incepe sa (re)castige teren, in proza de acum?
Sper din tot sufletul fiindca asa poate ii vom atrage pe oamenii contemporani, obositi de eseu, spre literatura. Am in romanele mele si parti reflexive, eseistice, dar cred ca sunt numai pauze in care "iau aer"pentru o noua poveste curgatoare si sprintara.
Care este starea, imboldul, in scrisul tau?
Este o stare de moment greu sesizabila in produsul finit. Nici "Draculaland"nici "Necasatoritii"nu incep cu pasajele cu care incepeau manuscrisele. De fapt, nici nu stiu daca frazele pe care le-am asternut mai intai se regasesc intre coperti. Deci este o stare irepetabila care mi-a dat imboldul sa scriu ceva. Nu stiam atunci daca se naste un roman, o nuvela sau o poezie.
Romanul este si un exercitiu de vointa, o disciplina. Precis te-ai asternut acum pe scris o noua carte. Ai incredere in cititorul de azi?
Am incredere in cititorii putini si buni, care nu ma vor parasi de azi pe maine cu conditia sa nu-i dezamagesc foarte tare. Cred ca cititorul de astazi , daca ia o carte sa citeasca, constientizeaza ca are de invatat, imi acorda incredere, deci trebuie sa fac si eu la fel. Am incredere si mai multa in cititorul de maine, pe care mi-l imaginez abandonand Internetul pentru cartea pe suport de hartie, fiindca evolutia este cu dus-intors. M-am lansat in era literaturii pe Internet, sper sa mai apuc si o alta era, ceea ce nu inseamna ca nu trebuie sa comunic bazat pe incredere cu contemporanul meu.
Poti face cateva aprecieri asupra prozei congenerilor?
Dintre tinerii nostri autori de proza apreciez cel mai mult, sa nu radeti, cateva femei, Veronica A. Cara, Florina Ilis. Sunt prozatoare foarte personale si niste curajoase care au spart tabu-ul cum ca proza ar fi pentru barbati, pentru inteligenta masculina etc. Nu am citit suficienta proza contemporana ca sa fac o paradigma. Am intrat cu a doua carte, in clubul autorilor "Polirom"si ma bucura ca mi s-a deschis poarta spre proza colegilor mei de generatie (generatie literara, fiindca biologic multi pot fi mai tineri). Am depasit faza parazii de dezinhibare a femeilor scriitoare, de exemplu a Ioanei Bradea. Am depasit si faza Desant-istilor din anii '80, '90 (intradevar majoritatea barbati), care par acum prea ancorati in realitatea cotidiana pentru a mai da ceva fictional.
Deci, esti iubitor de (auto)fictiune.
Sigur, ca nu putem scrie in cunostinta de cauza decat despre experientele noastre. Cred in autofictiune de foarte multi ani, practic de cand am inceput sa citesc literatura si am realizat ca scriitorul din secolul XX, atunci cand scrie despre altcineva, se strecoara in spatele aceluia si incepe a povesti tot despre ce stie el, tot despre sine.
Ai "sterge" vreun deceniu de proza din ultimele cinci?
Nu decenii intregi, Doamne fereste, ca nu sunt Dumnezeu. Poate autori, dar, cum eu nu practicam scrisul o data cu ei, nici pe acei autori nu-i pot "sterge" din locul lor, fiindca m-as simti asemenea comunistilor primitivi care se pricepeau la toate fara sa comita nimic. Nu pot sa radiez autori din literatura, de cand am vazut excluderea unui Eugen Barbu (na ca am scapat si un nume!), exclus, culmea, nu de stalinisti ci de democrati.
Si care a scris cel putin doua-trei capodopere.
Deci nu pot sa "sterg" nici un deceniu dintre cele pe care eu nu le-am trait ca scriitor, fiindca as avea sentimentul ca o fac in necunostinta de cauza.
Ai citit proza anilor '70?
Nemaipomenit, Balaita, Breban, Buzura... I-am descoperit post factum, in Facultate, la sfarsitul anilor '80. Scriitorii care debutasera in dezghet si nu puteau sa creada ca nu mai exista libertatea aceea de dupa retragerea sovieticilor. Dar incep sa bage "soparlele", care-i fac tot mai greu de citit. Si de altfel acum parca nu mai scriu.
Ti se par suficiente tirajele in care au aparut cartile tale?
Nu mi se par suficiente, dar exista posibilitatea reeditarilor. Deocamdata, constat cu surprindere ca primul roman, aparut intr-un tiraj de numai 300 de exemplare si distins cu Premiul "Romaniei literare" inca mai zace in rafturile librariilor. Sa ma surprinda asta? Nici eu n-as cumpara, la pretul de acuma al cartilor, lucrarea unui autor despre care nu am auzit inca vorbindu-se foarte mult.
Aici intervine problema promovarii cu mijloacele specifice: televiziune, radio, lansari s.a.m.d.
O editura mica, "Do-mino R", care a scos "Draculalandul" a facut promovarea cu mijloacele sale. Am avut un interviu difuzat de TVR-Cultural, articole in presa literara dar si in presa de mare tiraj, cum este "Formula As". Promovarea ajunge adesea in sarcina autorilor.
Daca tu crezi ca, de exemplu, ca unui Coelho ii erau de ajuns acesti cativa "stropi"de promovare pentru a se face citit in toata lumea, te inseli.
Da, Coelho face acum impresia unui tip eliberat de mult de stresul promovarii. Au facut-o altii pentru el.
Bineinteles, exista un "aparat" care merge perfect in tarile cu o veche industrie a cartii.
Noi traim in Romania, care a avut o industrie a cartii si a pierdut-o. Pe vremea lui Carol al II-lea, ca scriitor, chiar mi-ar fi pasat prea putin cine conduce Romania si nu as fi fost cazut in fatalism, daca stiam ca imi voi publica romanele la editura "Fundatiilor Regale", in tiraje care sa le faca cunoscute. Dar pe langa promovare acum exista si problema stresanta a pretului cartii, si faptul ca promovarea de carte in mass-media e bruiata, sufocata, de promovarea manelei.
Este in plina desfasurare Targul de Carte "Bookfest". Acolo, cartile tinerilor sunt pentru cateva zile, ceva mai vizibile.
Targurile de carte mi-au dat totdeauna o stare de optimism, sentimentul ca exista multi iubitori de carte in aceasta tara. Este primul Targ cu cartile mele in standuri, si chiar astept ca dupa el cartile mele sa devina mai cunoscute. Eventual, sa aflu despre epuizarea tirajului "Draculaland". Cu siguranta mi-ar placea sa-mi insotesc cu mai multa consecventa cartile la "decolarea" lor spre lumea literara. Numai ca eu trebuie sa raman pe Terra, intre cartile care vor mai veni.
Cum ai vrea sa incheiem acest dialog?
Cu un indemn calduros pentru cititorii mei (multi, putini) sa nu ma paraseasca! Cu multumiri, pentru cei care m-au ajutat, de la editurile "Do-mino R" si "Polirom". Daca am ajuns acolo unde nu ma gandeam ca voi ajunge, in urma cu un an, nu vreau sa privesc in jos ca sa nu ma ia ameteala. Ar mai fi un sfat pentru scriitorii aflati la debut: nu priviti in urma cu manie!

---

Despre autor: