Dupa ce consilierii municipali s-au inteles, si nu dezinteresat, pentru a da liber exproprierilor pentru trenurile pe care se va ridica Pasajul Basarab, reprezentantii Primariei Capitalei se grabesc acum sa semneze contractul de executie cu castigato
Dupa ce consilierii municipali s-au inteles, si nu dezinteresat, pentru a da liber exproprierilor pentru trenurile pe care se va ridica Pasajul Basarab, reprezentantii Primariei Capitalei se grabesc acum sa semneze contractul de executie cu castigatorii licitatiei. Cativa dintre locuitorii zonei amintite s-au prezentat, ieri, la sediul municipalitatii pentru a discuta cu primarul general Adriean Videanu, care in nenumarate randuri a declarat ca este deschis dialogului. Dar, cum nici la sedinta de consiliu nu au fost ascultati, nici ieri nu au avut cui sa isi spuna pasurile.
"O ilegalitate flagranta"
Vazand ca dialogul nu este posibil, protestatarii au plecat de la Primarie nu inainte de a spune ca il vor actiona in judecata pe Videanu. "Nu este posibil ca in patru sedinte consecutive sa fie trecut pe ordinea de zi Pasajul Basarab. Daca nici acum nu era votat ar mai fi aparut cat ar fi fost necesar. Legea spune ca proiectul odata picat, in termen de sase luni, nu mai poate fi repus pe tapet. Este o ilegalitate flagranta", au declarat locuitorii din zona Titulescu. Ei au specificat ca sunt afectati atat pentru constructia care le va zgudui temelia si asa subreda a blocurilor, cat si pentru faptul ca sunt sfidati de alesul urbei. Cei care se afla in situatia de a fi expropriati au venit la Primarie pentru a negocia pretul ternurilor si al cladirilor, asa cum s-a promis, numai ca nu au avut cu cine. Cu doar o zi in urma, toti acesti cetateni au fost evacuati cu forta din sala in care s-a desfasurat sedinta care a consfintit demararea exproprierilor si a lucrarilor la pasaj. Si consilierii PSD, care s-au opus construirii Pasajului Basarab au declarat ca il vor actiona in judecata pe primraul Videanu intrucat considera ca exista vicii de procedura in privinta votului din consiliu. "Videanu a cumparat votul consilierilor, cu exceptia celor ai PSD, trecand la un singur punct 24 de planuri urbanistice zonale, fara a fi discutate fiecare in parte, asa cum trebuie. Vom depune o plangere penala impotriva acestui primar", a afirmat liderul consilierilor PSD din consiliu, Doru Giugula.
Graba cu care Videanu s-a ocupat de pasaj are multiple explicatii. In primul rand, banii au fost luati, bucurestenii platind deja dobanzile aferente.
Licitatii si voturi cu cantec
Proiectul, care nu mai este valabil, optandu-se pentru lungirea pasajului, a fost platit firmei Proiect Bucuresti. Si este vorba de 1,1 milioane de euro.
La licitatia ilegala, castigata inainte de votul consilierilor, au fost puse conditii care sa excluda firmele romanesti, pentru ca apoi lucrarile sa fie subcontractate firmelor autohtone.
Este de notorietate faptul ca in urma unei directive a bancii creditoare la licitatie nu au avut voie sa participe decat societatile care au efectuat lucrari similare in valoare de peste 130 de milioane euro. Cu scopul evident de a bara concurenta romaneasca. In aceste conditii, firmele straine se constituie in intermediari, cu castiguri majore, in timp ce statul roman pierde la taxe si impozite.
Mai ales ca lucrarea va costa aproximativ 400 milioane lei noi, de trei ori mai scump decat proiectul initial. La care se adauga si costul exproprierilor. Castigatorii licitatiei sunt firmele Astaldi din Italia si FCC Construccion din Spania, firme cunoscute ca abonate la banii publici si lucratori romani. Numai Ministerul Transporturilor le-a oferit pana acum contracte de aproximativ 30 de milioane de euro.
Firma Astaldi se regaseste pe hartie si la lucrarile de la intrarea in Otopeni si la Terminalul Aeroportului Henry Coanda, numai ca in teren lucreaza firme romanesti. La Ministerul Finantelor dupa 2001, Astaldi nu a depus nici un bilant, in plus din site-ul institutiei reiese ca respectivii italieni nu au platit impozitul in Romania.
Giugula l-a acuzat pe Videanu ca a savarsit fapte penale "flagrante" cu aceasta licitatie, prin care sunt afectate si fonduri care vin de la Uniunea Europeana.
Exproprieri fara discernamant
Consilierul Giugula afirma ca Videanu a dorit sa declare proiectul ca fiind de utilitate publica, pentru a forta exproprierile in zonele Orhideelor, Titulescu si Grozavesti. Tot el a adaugat ca nimeni de la Primarie nu a discutat cu cetatenii din zonele mentionate si in plus, firma care a castigat licitatia, s-a ocupat "foarte prost", in anul 2000, de asfaltarea autostrazii Bucuresti - Pitesti. In plus, in zona in care va fi construit pasajul exista si o Biserica, Sfanta Paraschieva, pe langa turla careia va trece constructia. Decizia este cel putin ciudata atata timp cat exista fonduri, deja aprobate, pentru conservarea Garii de Nord si mutarea principalei gari la Basarab, pasajul putand fi inlocuit cu o sosea care ar lega bulevardele Orhideelor si Titulescu. Cu costuri mult mai mici. Mai ales ca in zona Garii Basarab exista si un turn de control al traficului, iar in subsol exista un centru de comanda CFR, pentru cazuri de razboi, care vor ingreuna considerabil constructia pasajului. Oricum, in urma mainii libere lasate de consilieri, peste 80 de cladiri, unele chiar de patrimoniu, si ternuri de 50.000 de mp vor fi supuse exproprierii.
Potrivit lui Videanu, lucrarile vor incepe cel tarziu in toamna, desi nici unul dintre proprietarii terenurilor si cladirilor nu au fost chemati inca la discutii. Acestia sustin ca municipalitatea nu are ce sa le ofere avantajos la schimb, unii dintre ei pierzand afaceri derulate de mai multi ani pe terenurile respective, ce urmeaza sa fie expropriate.
In cadrul unei emisiuni radiofonice, primarul general Adriean Videanu a declarat ca a purtat "zeci de discutii"cu locuitorii nemultumiti de constructia pasajului. El spune ca nu poate tine cont de nemultumirea unui mic grup de oameni, multi dintre proprietari fiind impacati cu gandul exproprierii.
Primarul a mai afirmat ca pentru realizarea unui obiectiv de o "importanta extraordinara pentru Bucuresti" nu va tine cont de nemultumirea catorva bucuresteni.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.