Furios ca Dominic de Habsburg s-a pricopsit cu Castelul Bran doar pentru ca Les noveaux riches au complexele Mitei Baston fata de subtiorile regale, ma apuc de strans dovezi impotriva maica-sii, Principesa Ileana.

Pe raftul inchiriat Regalitatii din Romania nu gasesc mare lucru.
Tot ce s-a scris dupa 1989
despre Carol I si Ferdinand, despre Regina Maria si odraslele sale, e lovit iremediabil de boala extractiei sociale joase: smerenia admirativa.
Imi amintesc ca am cumparat, asa, ca sa ma aflu in treaba, memoriile Principesei Ileana.
Ma urc pe scara. Dau peste volumul: Ileana, Principesa de Romania, Arhiducesa de Austria, Traiesc din nou. Un titlu mai izmenit decat acesta n-au gasit!
Daca nu era pornirea impotriva lui Dominic de Habsburg, nu m-as fi apucat niciodata de memoriile tiparite sub un titlu atat de neatragator publicistic. Pun deoparte cartea, pentru a o citi la noapte. Si citind-o, mi-am schimbat complet parerea fata de Principesa Ileana.
Sunt multe motive pentru care autoarea m-a cucerit. N-as uita imaginea de truditor in cadrul Crucii Rosii. La Viena, la Brasov si, apoi la Bran, Principesa Ileana a impartit hrana la refugiati, a ingrijit raniti, a administrat spitale.
In opera de caritate s-au implicat, atat in primul, cat si in al doilea razboi mondial, multe cucoane din lumea inalta, inclusiv din cercurile monarhice. Dincolo de publicitatea din presa, gesturile lor au stat sub semnul snobismului.
Din ce povesteste despre ea Ileana e greu s-o suspectezi de fandoseala de salon. Sunt multe secvente de truda fizica extenuanta si mizera pentru a nu o crede in ipostaza de lucratoare a Crucii Rosii.
Un alt motiv de simpatie ar fi modestia. Naratoarea are umor chiar si cand e vorba despre ea insasi. Lectura cartii te scuteste de aroganta toapei din lumea inalta. Desi necesare, aceste motive nu sunt suficiente in explicarea simpatiei mele bruste pentru un personaj antipatizat inainte de a-l cunoaste.
De aceea - imi zic, inainte de a adormi - trebuie neaparat
sa-mi notez undeva sa caut adevaratul motiv. Pentru asta ar trebui sa ma ridic din pat, sa merg in birou, sa aprind lumina, sa caut caietul si sa ma asez la scris. Bataie de cap, nu gluma!
Nu mi-a trecut prin cap sa fac asa cum am citit ca facea Arghezi. Avea totdeauna langa pat, pe noptiera, un carnetel si un creion.
Cand ii venea un vers, o imagine (inca neadormit, desigur), aprindea lumina, se ridica in capul oaselor si trecea fulgerarea in carnetel.
Eu n-am asa ceva. Si chiar daca as avea, nu mi-ar folosi la nimic.
Pentru ca motivul rasturnarii de stare fata de Principesa Ileana are nevoie mai mult decat insemnarea fugara intr-un carnetel. Iata-l!
""Traiesc din nou"" a fost scrisa in America. Autoarea e la mii de kilometri departare de Romania si la cativa ani distanta de intamplarile abordate.
Despre Maresal, ea scrie cu simpatie, desi America nu era spatiul cel mai nimerit pentru o astfel de atitudine.
Mult mai important:
Pagini intregi sunt dedicate relatiei sale cu Emil Bodnaras. Poate ca intre cei doi a fost mai mult decat o amicitie. Nimic n-o obliga insa pe Principesa Ileana sa evite subiectul.
Era deja in America. Daca fusese ceva, nu se putea gandi ca-l va mai revedea pe barbatul Emil Bodnaras. Romanca fiind, daca ne gandim bine, isi putea permite si sa-l ponegreasca nitel: o femeie de conditia ei n-ar fi scapat prilejul de a scuipa acolo unde a sarutat.
Principesa Ileana n-a facut nimic din aceste mizerii tipic romanesti. Pentru ca era principesa?! Nu stiu.
Stiu insa ca acest fair-play neasteptat, aceasta loialitate fata de cei ramasi departe, in Romania, aceasta verticalitate morala m-au sedus.
Si astfel lectura unei carti, moment absolut de hazard, mi-a schimbat radical parerea fata de cea al carei fiu a pus mana pe Castelul Bran.
Ca sa vezi ce inseamna o carte!

NIMIC NU SE PIERDE