Din faimoasa generatie literara a anilor a€™60, generatia vitalismului recuperator, a lirismului exuberant si a prozei problematizante, o generatie debordand de talent, dar si rasfatata de partid si conjuncturi, numai Ana Blandiana si Nicolae Breban, dintre scriitori, alaturi de Nicolae Manolescu si Eugen Simion mai tin astazi prim-planul vietii literare. Sigur, traiesc si publica Gabriela Melinescu, Constanta Buzea si Ilie Constantin, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu si Gabriel Dimisianu, ba la rigoare pot fi citati ca ""fosile"" Adrian Paunescu si Ion Gheorghe, insa fara Nichita Stanescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Grigore Hagiu, Gheorghe Pitut, Ivasiuc s.a. E limpede ca fenomenul cu pricina a devenit inca de mult istorie literara. Frumos aliaj de contrarii, Ana Blandiana ascunde sub alcatuirea-i fragila, ""vegetala"" si vulnerabila o fibra de luptator tipic ardelean, cu iuti volute si neclintiri strategice. Nelinistile se torc in verdicte minerale, rostirea soptita si cvasihipnotica spune in fapt adevaruri cat se poate de crude, eufoniile nu-si refuza partiturile severitatii, iar livrescul sta cu naturalul intr-un echilibru atragator si profitabil. In sfarsit, cine poate spune ce primeaza valoric - estetic si etic - in opera Anei Blandiana: poetul din Octombrie, Noiembrie, Decembrie, 1972, Stea de prada, 1986, sau Refluxul sensurilor, 2004, sau prozatorul de forta din Proiecte de trecut, 1982 si Sertarul cu aplauze, 1992? LIRISM. Indiferent pentru ce zona am opta, puntea ce leaga melifluenta lirismului de luxurianta imagistica si tensiunea morala a prozelor o reprezinta eseistica autoarei, fie publicistica propriu-zisa, fie, mai ales, ceea ce - arghezian - numim tablete de scriitor: stari, evocari, metafore si parabole civice, detalii existentiale, mici mistere psihologice, fabule inefabile, dar cu morala inflexibila, note de drum, crochiuri si confesiuni. Evanescente cu miezul tare. Exact acest melanj de lirism visator si sagacitate in observatia sociala, de contemplatii, reverii aromitoare si sobra reflexivitate confera valoarea celor trei volume lansate simultan de Editura Humanitas la Bookfest: Spaima de literatura, O silabisire a lumii, A fi sau a privi. Anotimpuri, amintiri, evocari din copilarie si adolescenta, dar si cultura (si nu doar natura egofila) ca parte componenta a poeziei, supravietuirea (si nu rezistenta) prin cultura in ceausism sau poezia ca lumina si caldura - nu neaparat ca stralucire. Calatorii in tara si strainatate, detalii de psihologia creatiei, virtuti fulgerate, afecte alterate, daruiri candide, infrangeri discrete, extaze cuminti, alaturi mereu de amaraciunile romanismului: ""Culturii noastre in general ii lipseste soliditatea valorii medii, baza obisnuita pe care trebuie sprijinite exceptiile. Nascuti mai tarziu decat altii, pentru a nu ramane in urma, am fost obligati sa ne dovedim precocitatea si, din copii minune, am devenit copii teribili"". De aici complexul genialitatii, care duce, intre altele, la dispretuirea harniciei tenace si a bunei, fertilei valori medii, cea a lucrului simplu, dar bine facut. Si totusi, refuzul exilului: ""Faptul ca niciodata - oricat de disperata, de deprimata, de amenintata sau de revoltata as fi fost - solutia exilului nu mi-a aparut ca o solutie este urmarea fireasca a nesfarsitei compasiuni pe care zadarnicia exilului lui Caragiale o trezea in mine inca din adolescenta. Si tot de aici s-a nascut concluzia (si mai dramatica si mai sinucigasa) ca lumea lui Caragiale nu poate fi parasita: singurul mod in care poti scapa din ea este sa o schimbi"".
A se citi incet, cate putin si cu atentie.