Criza identitatii nationale - un fenomen ireversibil

Problema identitatii nationale a atins un prag al dezbaterii dincolo de care lucrurile tind sa scape de sub control. Daca altadata se considera ca ordinea sociala si traditionala civilizatoare a culturii occidentale era amenintata de "revolta maselor", astazi se pare ca principala amenintare ar veni mai degraba de la cei care se afla in varful ierarhiei sociale decat de la mase. Autori, precum Christopher Lasch ("The Revolt of the Elites and the Betrayal of Democracy", 1995) au conceput teorii pentru tipologii de intelectuali ai zilelor noastre, pentru care contestatia devine preocupare de fond. Ei contesta modificarea structurilor de putere prin asimilarea accelerata a mase mari de imigranti. Asa se ajunge de la toleranta crestina promovata din amvoane, la islamofobie si la forme "elevate" de xenofobie.
Aroganti si totodata putin siguri de ei insisi, membrii acestor noi elite (cei care apartin profesiilor intelectuale in particular) privesc masele cu "un dispret colorat de teama". Un exemplu: in Statele Unite, "America de mijloc" a ajuns sa simbolizeze tot ceea ce se ridica prin progres: "valorile familiei", patriotismul necugetat, fundamentalismul religios, rasismul, homofobia, opiniile retrograde despre femei... Americanii "de mijloc", in ideea pe care si-o fac despre ei "fabricantii de opinie cultivata", sunt pana la disperare demni de plans si provinciali, foarte putin in cunostinta de cauza in privinta modelelor intelectuale, "obnubilati de literatura de consum", de romane de amor sau de actiune si "abrutizati" de supradoza zilnica de televiziune. Ei, cei de mijloc, sunt in acelasi timp absurzi si vag amenintatori, iar asta nu pentru ca ar dori cumva sa rastoarne "vechea ordine" ci, dimpotriva, pentru ca o apara intr-un mod atat de profund irational, incat ea se exprima, in accesele de intensitate maxima, printr-o religiozitate fanatica, o sexualitate represiva (defulata, la ocazii, in explozii de violenta contra femeilor si homosexualilor), printr-un patriotism care sustine razboaiele imperialiste si o etica nationala de o masculinitate agresiva. Nici S. P. Huntington nu se lasa mai prejos, prezentarea care urmeaza, fiind relevanta.
Identitate nationala
in secolul 21 - conservatori
si globalisti
In anul 1993, Samuel P. Huntington publica in revista de mare prestigiu "Foreign Affairs" articolul "Ciocnirea civilizatiilor", articol care avea sa fie dezvoltat pana in 1997 sub forma unei celebre carti. Subiectul refacerii ordinii mondiale avea sa-i aduca autorului cartii o notorietate internationala de rasunet. Departe de a ramane captiv in miezul unui singur si aprofundat subiect, cum fac multi cercetatori, Samuel P. Huntington revine dupa un deceniu cu un extrem de curajos studiu referitor la valorile fundamentale care compun identitatea americana. Sub titlul Cine suntem? O provocare pentru identitatea nationala a Americii, Samuel P. Huntington trece in revista intregul set de transformari prin care identitatea nationala este nevoita sa treaca pentru a face fata uluitoarelor realitati globaliste. Subiectul este "fierbinte" nu doar pentru identitatea americana, ci pentru tot ceea ce inseamna inca statul-natiune si valorile nationale in noul secol 21. De altfel, si in Romania dezbaterile pe aceasta tema abunda, desi prioritatile partidelor politice s-au schimbat mult fata de anii imediat urmatori revolutiei din decembrie 1989. Huntington porneste de la ideea ca acea America fondata de colonistii britanici, oameni cu spirit indraznet si cuceritor care au adus cu ei o cultura distincta ce includea limba engleza, valorile protestante, individualismul si liberalismul concurential, dedicatia religioasa, precum si respectul pentru lege, nu mai exista in formele sale traditionale. Influentele suferite prin integrarea valurilor succesive de emigranti au devenit, la randul lor, semnificative. Identitatea nationala a Americii anglo-protestante (idealul de WASP - white, anglo-saxon, protestant...) a fost erodata de asimilarea masiva, in mod special a imigrantilor hispanici, dar si prin bilingvism, multiculturalitate, devalorizarea si scaderea calitativa a raspunderilor cetatenesti si prin "deznationalizarea" elitelor. Pentru un timp tinand de viitorul apropiat, evenimentele de la 11 septembrie 2001 au condus la o renastere a patriotismului si la o reasezare a conceptelor ce definesc identitatea americana. Dar exista deja semnale ca acest proces isi pierde treptat energia, mai ales sub impactul evenimentelor din Orientul Mijlociu, in care America este profund implicata. Pe acest fundal si intr-un context de politica internationala extrem de complex, apare cartea lui Huntington, provocand dezbateri si ample controverse, ducand la reevaluarea si redefinirea unor elemente de baza ale deciziei politice.
"United
we stand"
De la Razboiul Civil incoace (1861-1865), americanii au fost un popor orientat spre drapel ca unul dintre elementele unificatoare cu rol central in simbolismul identitar. Steagul cu "Dungi si Stele" a primit semnificatie iconica in mai mare masura decat steagurile altor tari pentru popoarele lor. Dupa 11 septembrie 2001, semnificatia steagului a crescut exponential, 63% din cetateni arborandu-l la casele lor, 29% purtand simboluri pe imbracaminte si 28% pe masinile proprii. Principala firma producatoare a vandut la nivel national 116.000 de steaguri in 11 septembrie 2001 si 250.000 de steaguri in a doua zi, comparativ cu media zilnica de 6400 inainte de eveniment. Huntington considera semnificativa declaratia unei femei: "in urma cu cativa ani ma puteam descrie ca fiind o muziciana, o poeta, in fapt, o artista, iar pe alte niveluri, o femeie, o lesbiana, o evreica. Faptul de a fi o americanca nu era pe lista mea de considerente. La 11 septembrie m-am schimbat. Mi-am dat seama ca trebuie sa ne meritam libertatea. Mi-am cumparat un steag si consider ca am o doza serioasa de patriotism."
Dincolo de acest relevant exemplu, multiplicat de nenumarate ori, exista reversul medaliei. Conducatori de institutii, corporatii si de firme, bancheri si profesionisti din diverse domenii, tehnocrati din era informatica si numerosi studenti afiseaza atitudini cosmopolite peste identitatea nationala. Studiul istoriei nationale s-a deschis larg pentru capitolele etnice si rasiale, subliniind specificitatile. Celebrarea diversitatii a inlocuit treptat promovarea valorilor comune si unificatoare ale Americii. Incepind cu anul 2000, America a devenit mult mai putin o natiune decat a fost vreme de mai mult de un secol. Schimbarile de la proeminenta identitatii nationale a Americii au devenit manifeste si evidente incepand cu 1990, mai ales datorita noilor identitati non-americane, subnationale si transnationale. Aceste realitati constituie varful unui aisberg care il determina pe Huntington sa constate criza identitatii americane si sa puna intrebarea care constituie substanta cartii: Cine suntem? La fel cum in 1989, foarte putini oameni anticipau disolutia Uniunii Sovietice, astazi, foarte putini americani anticipeaza o eventuala disolutie sau o redefinire majora a Statelor Unite, proces in cadrul caruia transformarile suferite de identitatea nationala sunt un sever preambul. Nici o societate nu este nemuritoare, mentioneaza Huntington, citandu-l in acest sens pe J.J. Rousseau: "Daca Sparta si Roma au pierit, ce tara spera sa dureze mai mult?" Chiar si cele mai de succes societati umane ating in dezvoltarea lor un prag, dincolo de care urmeaza transformarea in altceva sau disparitia. Si Statele Unite ale Americii vor avea soarta Spartei, este indubitabil, concluzioneaza politologul american, nu atat un pesimist incurabil, cat, mai ales, un lucid analist. Tot el mentioneaza faptul ca, din punct de vedere istoric, identitatea americana are patru componente-cheie: rasa, etnicitate, cultura (de limba si religie) si ideologie. Astazi, sustine Huntington, America rasiala si etnica nu mai exista in termenii rasei albe a fondatorilor, iar din punct de vedere cultural, America este sub un sever asediu. Ideologic, dupa cum a demonstrat experienta sovietica, Huntington constata ca si in cazul Americii ideologia este un liant prea slab pentru a tine strans laolalta resursele etnice, rasiale si culturale ale vastelor comunitati. Huntington face si o trecere in revista a dezbaterilor pe tema identitatii nationale, dezbateri care au devenit o caracteristica si o constanta a timpului nostru. El rezerva sectiuni speciale pentru modul in care acelasi fenomen afecteaza ansamblul tarilor lumii. Politologul ofera exemplul semnificativ al Rusiei, unde s-a redeschis in ultimul deceniu dezbaterea din secolul 19 intre slavofili si pro-occidentali in privinta problemei daca Rusia este o tara normala europeana sau una diferita, eurasiatica. Aceasta criza identitara generalizata are pretutindeni cauze comune, constata Huntington. Ele tin de modernizare, dezvoltare economica in termeni post-moderni, urbanizare, globalizare, generalizarea spectaculoasa a comunicatiilor si de revolutia profunda din tehnologia informatiei. Toate acestea fac ca, atat elitele, cat si oamenii obisnuiti sa-si regandeasca identitatea in termenii noilor provocari. Huntington constata faptul ca aceleasi cauze duc si la fragmentari populationale specifice, structurandu-se noi comunitati cu identitati concrete si care aspira la legitimitate. Din acest punct de vedere, studiul lui Huntington este de mare ajutor factorilor decizionali politici care au de facut fata fenomenelor centrifuge din cadrul societatilor lor. Concluziile dezvolta ideile prefigurate inca din anii '70 de catre Alvin Toffler conform carora, tranzienta a devenit un mod de viata si ca lucrurile aparent stabile pana mai ieri, se schimba in fundamentele lor. Notiunile de identitate nationala, natiune chiar, si interes national isi pierd din relevanta si utilitate ca liant social. Cu ce anume vor fie le inlocuite, mai ales, in Statele Unite? Si care vor fi implicatiile pentru America si pentru comunitatea internationala, ale schimbarilor in continut ale identitatii nationale? Samuel P. Huntington ofera cateva raspunsuri pertinente, dar deschide o adevarata cutie a Pandorei prin intrebarile ce se ramifica exponential.
Cine suntem noi, romanii?
Intrebarea se impune si pentru ca, in contextul descris mai sus, la noi lucrurile primesc aspecte "originale" (cuvant ce a facut cariera prin miopia politica a lui Ion Iliescu, golind de continut insasi democratia). Dupa ce ca nu avem o clasa de mijloc autentica, subtirea noastra elita politica, la randul ei, firav "mobilata" intelectual, se straduieste sa asigure beneficii propriei familii, ierarhiei superioare de partid si atat. Romanul-om-masa nu are obligatii si nici nu intelege ce ar presupune obligatiile, viziunea lui fiind ca obligatiile sunt, mai degraba, drepturi. Nu are sensibilitate pentru mari responsabilitati istorice, in locul acestora afirmandu-se peste masura, drepturile vulgaritatii. Fiind, in acelasi timp, plin de resentimente si multumit de el insusi, romanul-om-masa respinge "tot ceea ce este excelent, individual, calificat si ales" (Ortega y Gasset, Revolta maselor). In marea lor majoritate, romanii se raporteaza la temele cu finalitate economica, prosperitatea materiala fiind obsesiv luata ca tinta. Sedus de bogatia statelor membre ale Uniunii Europene, romanul elimina referintele la bazele politice si civice ale succesului, reducandu-le la aspectele lor strict economice. Schimbarea de mentalitati se suprapune pe schimbari succesive de generatii. S-a dovedit ca pentru romani "prosperitatea nu este, inca, dupa colt" (F. D. Roosevelt).
In ce constau efectele perverse ale unor carti?
O parte din raspunsuri le gasim tot la Christopher Lasch: americanul "mijlociu" devine elementul cel mai patriot, pentru a nu spune sovin si militarist, al societatii. Totusi, aceste trasaturi ale nationalismului clasei de mijloc (nu doar americane) nu trebuie sa oculteze contributia ei la cladirea responsabilitatii pentru integritatea teritoriala si a respectului fata de continuitatea istorica. Asistam si la un efect pervers, constand in faptul ca, unele concepte consacrate, precum "antiterorism", se transforma in mentalul colectiv, in "anti-islamism". Astfel de carti se adreseaza insidios tocmai segmentelor din ce in ce mai deranjate de noul val de asimilati, si sa nu ne miram daca in viitorul apropiat vom asista la structurarea "in oglinda" a unor forte reactive de tip Al-Queda, dar, de asta data, ale unor grupuri de rasa alba, islamofobe si ultraradicale. Astfel de efecte perverse ale unor carti - exceptionale analize, de altfel - duc la rescrierea chiar a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. De exemplu: Art. 13, alin.1, "orice persoana are dreptul sa circule liber si sa-si aleaga resedinta in interiorul unui stat", ar fi reformulata ca "orice persoana are dreptul sa circule doar in "zonele verzi", de maxima siguranta, in care integritatea ei personala este garantata". Vorbim oare, de o utopie? Nu. Pe zi ce trece, acest scenariu devine realitate.

---

Despre autor: