Atentie, debuteaza un critic literar!

O lansare mai putin obisnuita
Saptamana recuta, Editura Polirom a organizat o lansare de carte mai putin obisnuita: sub genericul "Critik Event" (scris smechereste, cu "k" in loc de "c", asa cum se obisnuieste de la o vreme in cultura internationala "underground") si sub titlul "sedinta de terapie anti-idoli", in centrul atentiei s-a aflat prima carte a unuia dintre cei mai talentati si mai vizibili tineri critici literari afirmati in ultimii ani: "Agresiuni, digresiuni" de C. Rogozanu (aparuta la Editura Polirom). N-a fost o lansare "obisnuita" pentru ca n-au fost invitati alti critici, mai varstnici si mai prestigiosi, care sa-l laude pe mai-junele confrate, ceea ce - desi este, pana la urma, inevitabil (cazul si al acestei consemnari!) - ar fi contrazis spiritul "iconoclast" al cartii tocmai la iesirea ei pe piata. Fiindca C. Rogozanu si-a asumat dintotdeauna o atitudine nonconformista, militand pentru critica dezinvolta, lipsita de inhibitii fata de "marii scriitori", in legatura cu care trebuie spus ceea ce e de spus, de la elogii si pana la critica cea mai severa, dupa cat merita fiecare nou volum de versuri ori de proza semnat de "numele grele" ale literaturii autohtone.
In atari conditiuni, despre C. Rogozanu, despre "agresiunile" si "digresiunile" sale, despre necesitatea "terapiei anti-idoli" au vorbit la Laptaria Enache, barul-cafenea din cladirea Nationalului bucurestean (un local sic, jazzistic, un pic "underground" si el, desi se afla... la etajul 4!), tineri scriitori si prieteni ai autorului: Luminita Marcu, Vasile Ernu, Mihaela Michailov, Ana Maria Sandu si Mihai Grecea. Intr-o intalnire - da! - amicala, relaxata, ca o proiectie a unei lumi literare mai bune, mai "contemporane", eliberate de mai-vechile "maniere" ale breslei, prelungite binisor pana-n zilele noastre, pe ici, pe colo, prin oarece medii culturalo-mondeno-boeme...
Ce "agresiuni", ce "digresiuni"?
Sa vedem ce contine cartea. In paginile ei sunt asamblate cateva zeci de cronici literare si articole de opinie pe care autorul le-a publicat, de la sfarsitul anilor '90 incoace, in presa culturala. Isi depaseste astfel - o spune singur, la un moment dat - prejudecata cum ca "nu e normal sa-ti faci o carte din recenzii" (p. 328). De fapt, buna parte din marea critica literara de pretutindeni e rezultatul "articleriei", al acumularii pieselor de "puzzle" din care sunt apoi asamblate carti unitare, uneori chiar tratate, panorame, vaste istorii literare. Esentiala e coerenta viziunii, a criteriilor, a perspectivei. Or, Rogozanu a mers consecvent pe firul catorva idei: independenta criticii si, necesitatea recitirii literaturii romane din comunism si a "revizuirilor" subsecvente, miza pe autorii noi, capabili sa iasa din sistemul vechilor mentalitati. Ideologic vorbind, e un anti-conservator mai degraba moderat, cu unele simpatii pentru stanga intelectuala internationala. Totusi, nu-si aplica propriile optiuni asupra cartilor analizate, carora le recunoaste meritele chiar daca nu consuna cu autorii lor. Crede in imperativul absolut al corectitudinii criticului atunci cand face judecati de valoare si nu e dispus la nici un rabat. De unde si controversele ori "scandalurile" care i-au insotit inceputul de cariera - lui si Luminitei Marcu, alaturi de care C. Rogozanu a inceput sa scrie articole, mai intai in mica revista studenteasca "Litere Noua", dupa care au continuat sa publice in tandem, in prima serie a "Observatorului cultural", in "Romania literara" si, astazi, in "Suplimentul de cultura".
Decupajul tematic din "Agresiuni, digresiuni" (in opt sectiuni) si comentariile adaugate la alcatuirea volumului contribuie si ele la coerenta ansamblului. Rogozanu a avut ideea de a plasa la finele multora dintre articole mici reflectii, nu o data autocritice/ autoironice, confirmandu-si sau - dimpotriva - relativizandu-si verdictele. In mai multe cazuri, dezvaluie reactiile cu adevarat agresive ale unor scriitori cu faima, revoltati ca sunt tratati altfel decat cu comentarii adoratoare, sau ale anturajelor obediente ale acelora. Buna parte dintre textele din carte sunt - intr-adevar - polemice (fata de autori precum N. Breban, O. Paler, A. Plesu, G. Liiceanu s.a.), desi as spune ca tocmai "agresivitatea" le lipseste: in tot ce scrie, Rogozanu etaleaza o seninatate imperturbabila (vechea formula i se potrvieste!), inclusiv atunci cand se refera, franc, la lucruri care-l "enerveaza". Pe de alta parte, scrie cu nedisimulata caldura despre scriitori care-i plac, celebri sau aflati la inceput de drum. Prefera comentariul simplu, cursiv, fara sofisticarii conceptuale, fara "hermeneutici" adanci, in maniera "impresionista", transcriere a reactiilor si reflectiilor din timpul lecturii. Stilistica sa e cursiva si placuta, degajand un cuceritor aer de buna-credinta, aproape ingenuu. Oricum, nici termenul "digresiuni" nu se dovedeste adecvat, caci cronicile pozitive nu divagheaza, ramanand aplicate. Altfel, titlul culegerii e bun si se va retine. Doar Costi Rogozanu (semnand asa, "Costi") e si un jurnalist cunoscut, candva redactor de cotidian, comentator de mass-media si al pietei de publicitate, deci cunoscator al strategiilor de marketing, aplicabile si unui titlu propriu sau unei... lansari de carte "neobisnuite"!
Una peste alta, "Agresiuni, digresiuni" e un volum remarcabil, deopotriva substantial si provocator. Se cuvine ca el sa fie intampinat ca un eveniment. Nu debuteaza in fiecare zi cate un critic literar adevarat...
Ion Bogdan LEFTER

---

Despre autor: