"A fi pesimist este doar cea mai facila metoda de a parea mai inteligent in fata altora"

scriitorului conduce la concluzia ca darul poetic, generator al creatiei sale, reflectat in tot ce atinge acest om, avid de viata si plin de inspiratie si forta, il defineste pe Evgheni Evtusenko inainte de toate drept un mare poet al timpurilor noastre.In fata comentatorilor operei sale apare insa si o alta dificultate, legata de intensitatea, densitatea, amplificarea continua a operei Poetului. Grefata pe stralucitul sau talent si tumultuosul temperament, capacitatea sa de munca, iesita din comun, a determinat frecventa neobisnuita a aparitiilor sale editoriale. Cei care au scris despre el au fost impinsi spre identificarea unui bilant cifric. Astfel, dupa D. Balan ("Poezia rusa din secolul XX", editura Universitatii din Bucuresti, 1997), Evtusenko a publicat in total aproximativ 50 de carti in limba rusa, 250 - in alte limbi, 7 volume de traduceri din diferite limbi in limba rusa, cifre reproduse si in lucrarea semnatarei acestor randuri, "Scriitori rusi. Eseuri biografice" (editura Bizantina, 2004).In cele ce urmeaza, intentionam sa merg pe firul acestei din urma carti, avand in vedere ca paginile despre Evtusenko au fost cele din urma, scrise in Romania dinaintea vizitei marelui poet. Dinamismul operei sale respinge insa orice tentativa de abordare statica. Reimprospatand, cu ocazia intalnirii Poetului cu cititorii romani, informatia despre publicatiile sale, am aflat ca cifrele citate mai sus s-au invechit. Astfel, pentru inceputul anului 2000, izvoarele rusesti arata ca numarul cartilor lui in limba rusa s-a dublat, iar in 2003 a ajuns la impresionanta cifra de peste 130 de volume, dintre care 10 sunt de proza si publicistica si 11 - de traduceri poetice in limba rusa. Trecand peste datele biografice (ele se completeaza cu cele inserate in site-ul internetului, realizat de Editura CD Press in iunie a.c. si, mai ales, cu cele din postfata Nadiei Brunstein la volumul lui Evgheni Evtusenko "Mierea tarzie", publicat de aceasta editura), subliniem doar valoarea inestimabila a operei acestui Poet de exceptie. Incepand sa scrie la varsta de 5-6 ani - si nu cine stie ce stihuri copilaresti, ci adevarate probe de condei (publicate astazi in Rusia in operele sale de 8 volume), el nu se opreste din scris, iar rezultatul este o poezie cu o mare incarcatura emotionala si tematica, demonstrand o perfectiune, varietate a formei poetice si un curaj civic impresionant. De la poemul scris in genul autobiografiei lirice, "Statia
Zima
", la pateticul si necrutatorul "Babii Iar", in care denunta ororile nazismului, in acelasi timp acuzandu-i si pe conducatorii din propria patrie de uitarea mesajului uman, numit pe atunci "internationalist"; Evtusenko apare ca un luptator consecvent pentru democratie, dreptate, libertate artistica, impotriva stalinismului si birocratiei, ceea ce deja in anii '50 - '60 il transforma in liderul "scriitorilor-saizecisti". In 1968, el se numara printre cei care salveaza onoarea tarii sale, denuntand interventia impotriva Cehoslovaciei: poezia sa "Tancuri in Praga", datata 23 august 1968, gaseste un ecou printre toti acei care se situau de partea "primaverii pragheze". In 1972, Evtusenko castiga o imensa popularitate cu poezia "Sub pielea Statuii Libertatii". In continuare, Poetul se evidentiaza prin sprijinirea lui Soljenitin, Pasternak, Sineavski si Daniel, precum si a altor nedreptatiti din societatea rusa de atunci. Dupa reinnoirile gorbacioviene, el scrie despre greutatile legate de noua etapa istorica, iar mai tarziu denunta rusinea aparitiei organizatiilor fasciste in Rusia. Cu toate ca interesul fata de opera poetica a lui Evtusenko, mai ales in strainatate, era provocat, inainte de toate, de poezia sa cetateneasca, lirica lui de dragoste - o vreme respinsa de periodicele culturale rusesti, orientate in stilul purismului sovietic -, cunoscuta la inceput prin samizdat, era foarte apreciata indeosebi de tineret. Ea include pagini antologice, printre care exceleaza poezia "Dormi, iubito" (in treacat fie spus, ea cunoaste astazi cel putin doua versiuni romanesti), "Oameni neinteresanti nu exista", "Iubire" si altele. Evtusenko a scris si proza de mare valoare (sunt deosebit de interesante cele doua volume ale lui), piese de teatru, puse in scena de cunoscutele colective teatrale din Moscova, scenarii de filme ("Gradinita" si "Funeraliile lui Stalin"), pe care apoi le-a regizat si in care a si avut cate un rol. Receptarea lui Evtusenko in Romania s-a produs devreme si in diferite forme. Opera sa poetica s-a bucurat incepand cu anul 1960 (stimulata, probabil, si de prima vizita a poetului in Romania) de numeroase talmaciri, intai in mai multe periodice culturale ale tarii; printre transpunerile poeziilor sale in limba romana se numara cele realizate de cunoscuti poeti romani: Nichita Stanescu, Marin Sorescu, A. E. Baconski, Ion Horea, Virgil Teodorescu, Mircea Dinescu, Ioanichie Olteanu, Maria Banus, Miron Scorobete, Vladimir Colin, Vasile Nicolescu si altii. In prestigioasa Editura "Univers" a fost publicata in versiunea romana, in colectia "Orfeu", prima carte poetica a lui Evtusenko - ce-i drept, epurata de cenzura - realizata de Ion Covaci si Victor Frunza (1974). De altfel, scriitor si traducator deosebit de sensibil, Ion Covaci devine unul din permanentii talmacitori ai poeziei lui Evtusenko in Romania: grupajele de poezii in versiunea lui apar in reputate periodice precum "Romania literara" si "Viata romaneasca" in 1973-1974 si, ulterior, in cartea sa "Trident" (Editura Mustang, 2000). Marele interes in Romania fata de opera poetica a lui Evtusenko este probat si printr-un numar important de traducatori ai acesteia, proveniti din randurile oamenilor de cultura din diverse sfere de activitate: cadre didactice, atente in special la poezia cetateneasca (Cornelia Cristea - in "Ramuri", Gheorghe Barbu - in "Lucefarul"), redactorii unor edituri, uneori intr-o rodnica colaborare cu poetii (Larisa Manea si Aurelia Batali in "Astra"). Un capitol aparte il constituie istoricul traducerii prozei lui Evtusenko - cu atat mai mult cu cat scriitorul, poate ca oarecum obisnuit cu aparitia versiunilor in limbi straine ale poeziilor sale, demonstra o mai mare atentie fata de traducerea romanelor, fapt marturisit de el in conversatia cu Lucian Avramescu din 1989, reprodus in site-ul editurii CD-Press, pomenit mai sus. Primul roman al lui Evtusenko, publicat in 1982 in Rusia, unde a provocat o multime de aprecieri contradictorii, printre care predominau criticile, s-a bucurat, doar dupa un an, de o talmacire a lui Mircea Aurel Buiciuc, care a intocmit si un tabel cronologic si note explicative. Sub titlul romanesc "Dulce tinut al poamelor" (colectia "Romanul secolului XX"), romanul a aparut in vara anului 1983, la a cincizecea aniversare a autorului; pana acum au mai aparut doua reeditari (in 1989 si 2000), fapt ce pare fara precedent in traducerile lui Evtusenko.Editarea volumului antologic "Mierea tarzie" (in traducerea lui stefan Dimitriu) a fost urmata de vizita poetului in Romania - un eveniment ce a depasit orice asteptari din punctul de vedere al valorii artistice si al nivelului de apropiere a lui Evgheni Evtusenko de cititorul si spectatorul roman a fost marele Spectacol al Poeziei de la Teatrul National din Bucuresti. El a deschis indiscutabil o noua pagina de interes in cunoasterea a ceea ce am putea numi "Fenomenul Evtusenko".

Interviu cu Evgheni Evtusenko
O mie de pagini de suflet rusesc
Magda Crisan
Cuvintele care i se potrivesc cel mai bine sunt: culoare, viata, traire, nonconformism. Evgheni Evtusenko, cel mai cunoscut dintre poetii rusi contemporani, a inspirat regizori si compozitori si a castigat admiratia evreilor din intreaga lume. Poemul sau "Babi Iar", tradus in limba germana de Paul Celan si in romana de stefan Dimitriu, a fost transpus pe pelicula si in note muzicale. Compozitorul sostakov i-a dedicat Simfonia Nr.13 omonima, iar salile de cinematograf germane au devenit neincapatoare cand a rulat in 2003 filmul "Babi Iar. O crima uitata". "Un mal abrupt - ma uit la el cu teama./ Nu-i niciun monument la Babi Iar". Asa incepe poemul lui Evtusenko. Scris in 1961, poemul-protest este un strigat impotriva uitarii masacrului de la Babi Iar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pe 22 iunie 1944 - doi ani dupa semnarea pactului de neagresiune dintre Stalin si Hitler - armata germana ataca Uniunea Sovietica ajungand pe 10 iulie in apropierea Kievului. Dupa ce orasul a fost luat cu asalt de trupele hitleriste, in luna septembrie, evreii din Kiev au fost dusi in afara orasului, la Babi Iar. In dimineata de 29 septembrie 1941, peste 30 de mii de evrei au fost transportati cu camioane la locul care avea sa fie si cel de veci. Simbolic este si numele locului unde a fost semanata moartea, Babi Iar insemnand "groapa bunicii". Evreilor li s-a ordonat sa coboare in groapa lunga de 400 de metri si adanca de zece. S-a tras in ei. Urmatorii care intrau in groapa mortii trebuiau sa calce pe trupurile neinsufletite poate chiar ale copiilor, parintilor sau prietenilor lor. Pana la eliberarea Kievului, la Babi Iar au fost ucisi circa 200 de mii de oameni: rusi, ucraineni, bielorusi si evrei.
- Biografii dvs. va prezinta drept o personalitate cu fatete multiple: poet, regizor, showman. Dumneavoastra pe cine vedeti cand va uitati in oglinda?
- Nu sunt showman pentru ca eu nu dau spectacole. Eu sunt un profesor care preda literatura - mai exact poetologie si istoria liricii. Nu consider ca fac parte din showbiz.

---

Despre autor: