In Bucuresti, berea incepe sa fie cunoscuta pe la inceputul secolului
al XIX-lea. Primul industrias care a obtinut aprobarea
sa faca o fabrica de bere
a fost Johann-Neamtul.

La noi, berea, altadata, era un lux pe care si-l permiteau doar domnitorul si vel-boierii (adica boierii cei mari). Ce spun cronicile? Paul de Alep, arhidiacon din Antiohia, consemneaza ca la unul din ospetele la care a luat parte, de la Curtea lui Vasile Lupu (domnitor al Moldovei, 1634-1653), intre felurile de bauturi servite a fost si bere: ""... Inaintea Domnului era un vas din lemn cu apa, asezat pe un trepied, in care tronau sticle cu diferite vinuri, rachiuri si bere... La cate trei-patru pahare cu vin ce bea, Domnul mai lua si cate un pahar cu bere rece, spre a se racori"".
Primul industrias care a obtinut patalama sa faca o fabrica de bere (undeva la marginea Bucurestiului) a fost Johann-Neamtul, in 1806. Mai tarziu, in anul 1815, printr-un alt ""privilegiu"" i s-a reatestat calitatea de prim-berar. Documentul, semnat de Voda Caragea, preciza ca ""nimeni altul sa nu aiba slobozenie sa deschiza asemenea fabrica"", pentru ca dintre ""pamantenii tarii nu s-a gasit nimeni cu stiinta de acest mestesug"".
C.C. Giurescu, in ""Istoria Bucurestilor"", noteaza: ""... In planul lui Borroczin (1844-1846) - o harta militara in care apar principalele edificii si locuri de petrecere ale orasului - este mentionata existenta, pe malul stang al Dambovitei, la sud-vest de Biserica Sf. Nicolae, a unei berarii"".
ISTORIE. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea apar alte patru mari fabrici de bere. Proprietari: Carol Opller, Fratii Ziepzer, Erhardt Luther si Bragadiru. Sa amintim si cateva dintre berariile ajunse ""de poveste"" ale Bucurestilor. Incepem cu localul ale carui arhitectura si decoratii interioare ofera si astazi placeri estetice, pe langa cele culinaro-bahice: ""Carul cu bere"", atestat documentar in anul 1879. ""Peretii localului sunt imbracati in lambriuri din lemn de stejar, frumos dantelate."" Moda boseriei si a mobilierului masiv, din lemn de stejar era o regula de origine germana in berarii. Istorii despre ""Car"" sunt numeroase. Vom aminti doar ca aici isi alinau deseori dorul de locurile natale si plebea, si elita ardelenilor aflata ""in strainatate"", la Bucuresti. Pe atunci, ei erau cetateni ai Imperiului Austro-Ungar. Unul dintre fidelii ""semnatari ai condicii"" berariei patronului Neculai Mircea era ""badea Gheorghe"". Fratii ardeleni il numeau astfel pe George Cosbuc, ""poetul taranimii"", cum l-a caracterizat un alt scriitor-berar, de la Ploiesti - socialistul Dobrogeanu-Gherea.
Spiritul intreprinzator si permanenta nevoie de bani a inegalabilului I.L. Caragiale l-au facut sa ia ""in locatie de gestiune"" berarii din Bucuresti (una, pe Strada Gabroveni; alta, celebra berarie Gambrinus de pe Strada Campineanu) si din Buzau. Multa lume confunda azi locul berariei Gambrinus, care se afla in apropierea Teatrului National, cu Restaurantul Gambrinus, aflat pana de curand pe Bulevardul Elisabeta.