Horvath era ordonat, dar nu fiindca-l chema Attila Horvath, pe cand Patulea era un aiurit, desi-l chema Ion. Cei doi nu erau prieteni, dar nici dusmani n-aveau de ce sa fie.

Cine a proiectat vreodata bascule hidrodinamice de asalt intelege ce vreau sa spun. La basculatori si basculatoare conteaza mult spiritul de echipa. Faci exact ce face tot atelierul si doar la gustarea de la ora unsprezece poti sa-ti manifesti timp de jumatate de ora personalitatea. Horvath isi manifesta personalitatea taind rosiile in felii perfect egale, aliniind maslinele, socotind in gand cate inghitituri trebuia sa ia din paine, ca sa nu ramana chiftelele fara paine si nici painea fara chiftele, apoi despaturea servetelul de hartie pe latura lunga a tavitei de plastic pastrand indoitura din mijloc paralela cu marginea de jos a plansetei, in vreme ce aiuritul de Patulea se urca pe birou cu fundul si de acolo, ca si cum sindicatul il delegase sa supravegheze mestecatul colegilor, isi morfolea vesnicul sau senvis cu hamsii si arunca priviri aparent dezinteresate, dar in substratul lor freudian si nationalist dusmanoase, catre tavita lui Attila. Cat putea sa-l enerveze pe Patulea minutia cu care colegul Horvath, altfel cel mai bun specialist in materie de injectoare cu aburi, isi oranduia rosiile, maslinele si toate celelalte inainte de a se apuca de mancat, nu se poate povesti.
Mai ales ca nici Patulea
nu-si dadea seama din ce cauza avea o stare de spirit multumitoare,
pana la ora unsprezece, si una infecta, pana seara tarziu.
In jumatatea de ceas, pe care o avea la dispozitie, Horvath se ocupa zece minute cu aranjatul mesei, unsprezece cu mancatul si noua cu dereticatul si digestia rapida. Acelasi ritual zi de zi, saptamana de saptamana, an de an, deceniu de deceniu si secol de secol! Nimeni
nu-si aminea ca Horvath sa se fi ridicat vreodata in picioare si sa fi parasit atelierul in timpul gustarii de dimineata. Intr-o zi, dupa ce a terminat de aliniat ultima maslina si, in mod normal, ar fi dat din falci preventiv de doua ori, inainte de a-si duce la gura a cincea parte din prima chiftea, Horvath s-a ridicat fara nici un motiv si a parasit pentru sapte minute atelierul. Ce s-a intamplat in acest rastimp e de neexplicat, dar, urmarind evolutia relatiilor romano-maghiare in primii ani de dupa 1990, ceva, ceva parca tot se explica. Sub privirile incarcate de hipnoza ale celor douazeci de proiectanti din Atelierul nr. 2, Ion Patulea a modificat alinierea maslinelor punandu-le pe trei randuri, a mutat rosiile in locul chiftelelor, a intors o felie de paine cu susu-n jos, iar servetelul l-a varat pe jumatate sub tavita. Cand a revenit, in tacerea istorica ce se asternuse peste planseta, Horvath si-a privit, ca o stana de piatra, gustarea. In minutele care-i mai ramasesera nu avea cum sa puna toate la locul lor chiar sa fi vrut. Cat despre dereticat si digestie, nici vorba. De atunci n-a mai vorbit niciodata cu Patulea. Dar nici Patulea n-a mai fost acelasi. Iar eu incalecai pe o sa si va spusei povestea asa si asa!