Dl Traian Basescu pleaca din nou in vizita in SUA. Va avea o discutie cu presedintele Bush in Biroul Oval, urmata de o conferinta de presa tot in celebra incapere. De un tratament asemanator s-a bucurat si Adrian Nastase in timpul mandatului de premi
Dl Traian Basescu pleaca din nou in vizita in SUA. Va avea o discutie cu presedintele Bush in Biroul Oval, urmata de o conferinta de presa tot in celebra incapere. De un tratament asemanator s-a bucurat si Adrian Nastase in timpul mandatului de premier. Noutatea in programul alocat presedintelui roman o reprezinta si un dineu, onor acordat pana acum doar lui Nicolae Ceausescu in seria de contacte romano-americane la nivel inalt. Vizita liderului comunist
s-a desfasurat in anii in care rula un film de succes - ""Ghici cine vine la cina"". O tripleta de mari actori - Katharine Hepburn, Spencer Tracy si Sidney Poitier, condusi de un regizor la fel de celebru - Stanley Kramer, prezentau seara de crancena surpriza, cand unica fiica il prezinta parintilor pe alesul inimii - un tanar de culoare. Filmul mai poate fi vazut in cinemateca, un clasic al luptei de spargere a prejudecatilor rasiale. Asa a fost si vizita comunistului de la Bucuresti, care deschidea o serie de contacte, care rupea canoanele Casei Albe acceptand la masa,
pragmatic, lideri ghidati de o ideologie ciumata pentru americani.
Traian Basescu, devenit un pion strategic al intereselor actualei administratii americane in ""Noua Europa"", urmeaza sa prezinte cu zel sporit rolul de ""aliat de nadejde"". In ochii multora, deschiderea dezbaterii publice pe tema retragerii trupelor romanesti din Irak ar fi menita sa-i puna o talpa presedintelui Basescu inainte de vizita la Washington. Daca privim insa jumatatea plina a paharului, ""faultat"" in propriul careu de premier, presedintele a iesit mai bine in evidenta cu pozitia lui de aparator al ideilor razboinice ale presedintelui Bush. Pe termen scurt, ideea liberalilor il ajuta pe dl Basescu sa obtina un zambet in plus de la omologul american. Asta se traduce diplomatic prin masa calda oferita oaspetilor din Romania, supliment acordat prietenilor la greu.
Dl Basescu va avea ocazia in curand sa vada si cealalta fata a Americii, opusa politicii lui Bush. Chiar la poarta de intrare in Casa Alba delegatia romaneasca va da peste grevistii foamei, vedete la Hollywood, care cer retragerea trupelor americane din Irak. Sunt si in SUA voci, mai vehemente decat a lui Tariceanu la Bucuresti, care se impotrivesc ""interesului national"", ""cauzei democratiei"" si alte bla-bla-uri fluturate intru condamnarea publica a cartitorilor fata de interventia militara in Irak.
Asa cum curg apele in SUA de multe decenii, analiza mandatelor prezidentiale arata ca in ultimii doi ani nu se intampla nimic bun, mai ales in cazul presedintilor realesi. Or, Bush tocmai a intrat in aceasta perioada in care colaboratorii isi pregatesc pozitii de retragere, iar Partidul Republican cauta un candidat valabil care sa se distanteze de pozitiile sensibile in electorat ale administratiei in curs.
Dl Traian Basescu, lipsit de consiliere in politica externa, va trebui sa se descurce in hatisul multelor necunoscute ale Americii post-Bush. Aceste ecuatii nu pot fi rezolvate la Bucuresti; putinii experti in complicatele jocuri ce se fac la Washington sunt acum in tabara opozitiei si isi tin, evident, retetele de relatii din capitala americana pentru ei. Experienta diplomatica a ambasadorului Sorin Ducaru devine in acest context un bun de aur pentru presedintele Basescu.
Deschiderea catre liderii de viitor incepe acum si, un start gresit, dat exclusiv de trompeta razboiului in Irak, poate sa insemne si ratarea unui nou mandat pentru dl Traian Basescu. Iata de ce este bine sa-i vada pe toti cei care vin la cina de gala de la Washington.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.