Dezvaluire socanta facuta de ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, miercuri seara in direct la Realitatea TV: serviciul secret al Armatei monitorizeaza, spioneaza Palatul Cotroceni, dupa care ii toarna ministrului. Filajul Directiei de Inform
Dezvaluire socanta facuta de ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, miercuri seara in direct la Realitatea TV: serviciul secret al Armatei monitorizeaza, spioneaza Palatul Cotroceni, dupa care ii toarna ministrului. Filajul Directiei de Informatii a Armatei asupra Palatului Cotroceni nu priveste vreo tema de securitate nationala, eventual, ci este de-a dreptul o ordinara politie politica, pusa in slujba intereselor liberalului din fruntea acestui domeniu care ar trebui ferit de micimea politicii dambovitene. Departe de a fi cazul MApN sub conducerea lui Atanasiu. Institutia este bagata cu aceasta dezvaluire chiar de ministru intr-un caz care ar trebui sa determine autosesizarea Parchetului Militar. Si asta in plin scandal al telegramelor prin care atasatii militari au fost folositi in scop politic pentru a transmite decizii ale PNL, dar si al documentului strict secret prin care MApN facea lobby pe langa parlamentari sa ia legatura cu diverse medii de influenta, de la oameni de afaceri si pana la administratiile locale si centrale, dupa care sa informeze DGIA cu chestiuni ""relevante"". Pe deasupra, la inceputul acestei saptamani, jurnalistul Doru Dragomir a fost amenintat si santajat chiar de Vasile Paun, adjunctul sefului DGIA, in urma articolului publicat despre cazul telegramelor. URMARIREA. De data aceasta, ministrul Atanasiu si-a deconspirat singur practicile din interiorul ministerului. In direct la televizor, Atanasiu a rabufnit in fata moderatorului afirmand ca are informatii de la DGIA despre cum purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale da informatii pe surse ziaristilor. ""Am si eu o Directie intreaga de informatii, care imi spunea: ce pleaca de la doamna Saftoiu de la Cotroceni pe surse credibile din preajma Palatului... Deci, nu e cazul sa-mi spuneti ce se difuzeaza de acolo"", a declarat ministrul. Ca sa afle astfel de chestiuni, Atanasiu confirma practic ca o fileaza pe Saftoiu, ca ii asculta convorbirile telefonice, eventual ca i-a umplut si biroul cu microfoane. CREDIBILITATE. Mai mult, ministrul acuza propriul serviciu secret de manipulari si mizerii, intrucat afirma ca nici macar nu crede tot ce i se spune. ""Nu, nu cred tot, ca daca as crede totul, ar insemna ca ar..."", a dat el drumul altei speculatii. Ar mai trebui spus ca oamenii in care ministrul Apararii declara ca nu are incredere sunt chiar apropiatii sai, promovati pe structura liberala: adjunctul DGIA Vasile Paun si secretarul de stat Corneliu Dobritoiu sunt chiar cei care au decis trimiterea telegramei catre atasatii militari, iar de elaborarea ei s-a ocupat colonelul Badea, adjunctul pentru contraspionaj al Directiei de Siguranta Militara, ramura interna a aceleiasi DGIA. NO COMMENT. Repetatele solicitari ale unei reactii din partea MApN in legatura cu afirmatiile ministrului s-au lasat ieri asteptate. Pana la ora inchiderii editiei, nici Administratia Prezidentiala nu facuse nici o precizare in legatura cu dezvaluirea lui Atanasiu. APARAT
""Am si eu o Directie intreaga de informatii, care imi spunea: ce pleaca de la doamna Saftoiu de la Cotroceni pe surse credibile din preajma Palatului... Deci, nu e cazul sa-mi spuneti ce se difuzeaza de acolo"" - Teodor Atanasiu, ministrul Apararii SCANDALUL RACOLARILOR


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.