Dinamo va mai juca astazi, cu Croix-de-Savoie (la Douvaine) si pe 8 iulie, cu Olympique Marseille (la Annecy). "A fost un test util, chiar daca nu am intalnit un adversar foarte puternic. A fost primul joc amical dupa o pauza de o luna, o luna si jumatate, insa cel mai important este ca baietii s-au miscat bine si am vazut acea determinare in joc pe care toata lumea o asteapta de la noi", a declarat Rednic pentru site-ul oficial al lui Dinamo. "Au fost cativa jucatori care m-au surprins in sensul bun al cuvantului. Foarte utili si ma bucur ca am tras primele concluzii despre potentialul echipei", a adaugat Rednic.
Ieri, dinamovistii au avut in program doar un antrenament, in cursul diminetii. "Este prima zi in care baietii au liber dupa-amiaza. S-a adunat oboseala, e normal, pentru ca este o perioada de acumulari", a mai spus Rednic. Altfel, portarul neo-zeelandez Glen Moss a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo, in timp ce Tanasescu, fost junior la Paris SG, va mai fi testat in urmatoarele meciuri. "As vrea sa joc pentru Dinamo, este un vis al meu din copilarie", a spus Tanasescu, ai carui partinti s-au stabilit in Franta acum 27 de ani. Tanasescu a fost remarcat de Rednic, mai ales ca a pasat la unul dintre golurile lui D. Codreanu, un atacant adus de la "U" Cluj-Napoca. (MIG)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro