Din nou ancheta
Totusi, cazul este departe de a fi solutionat. Antrenorul Mircea Lucescu, impreuna cu alti membri ai familiei sale, printre care si fiul sau Razvan, sunt urmariti penal in continuare de catre procurori, pentru aceeasi acuzatie, cea de inselaciune, si in acelasi dosar in care ancheatorii au dispus neinceperea urmaririi penale, solutie ce a fost confirmata de catre Judecatoria Sectorului 6 si Tribunalul Bucuresti. Omul de afaceri Gabriel Constantinescu a depus o noua plangere impotriva lui Mircea Lucescu, iar procurorii au dispus punerea sub invinuire a antrenorului pentru inselaciune. Adica pentru faptele pentru care a fost deja gasit vinovat. Se poate vorbi astfel despre doua decizii total opuse, care se bat cap in cap.
Avocatul familiei Lucescu, Mihai Streanga, considera ca acest caz este unul fara precedent si sustine ca procurorii ar trebui sa tina cont de decizia Tribunalului. "Ciudat este putin spus. Este absurd. In mod normal aceasta hotarare a Tribunalului Bucuresti ar trebui sa fie obligatorie pentru toata lumea, inclusiv pentru organele penale", ne-a declarat avocatul Mihai Streanga. Acesta a precizat apoi ca omul de afaceri este chirias in imobilul despre care sustine ca a fost supraevaluat de catre Mircea Lucescu. "Gabriel Constantinescu este chirias in acest imobil. In acest mod el nu vrea decat sa puna mana pe imobil. Din acest motiv face toate aceste plangeri. A facut patru plangeri la DNA, la Parchetul Tribunalului Bucuresti, pe unde a putut. Toate sunt identice, nu contin nici un element nou", ne-a mai spus avocatul antrenorului.
Urmariti penal
Dupa cum se stie, procurorii au declansat, la inceputul lunii mai, urmarirea penala fata de Mircea Lucescu, sotia sa Elena, fiul sau Razvan si sotia acestuia Ana Maria. De asemenea, in acelasi dosar s-a dispus punerea sub invinuire a lui Iulian Valentin Gheorghiu si Ioan Penciu, la fel, pentru inselaciune, precum si a lui Nicolae Crisan, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, si Gheorghe Matei, fost director in cadrul Ministerului Finantelor, ambii pentru abuz in serviciu. In atentia anchetatorilor se afla si un judecator, care era delegat la Registrul Comertului in perioada in care a fost majorat capitalul social al firmei Croma SA si care a consemnat aceasta operatiune. Antrenorul Lucescu si ceilalti membri ai familiei sale sunt acuzati de inselaciune intrucat ar fi majorat ilegal capitalul social al firmei Croma SA, prin supraevaluarea unui imobil.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro