Eram privita cu mila, asa mi se parea uneori

Despre Mariana Dan ar fi multe de scris, dar eu ma voi rezuma doar la cateva detalii biobibliografice, din care voi alcatui un portret de "stramutat" cultural. Plecata din Romania din '78 la Belgrad, unde si-a dat doctoratul in literatura romana la Universitatea de acolo, predand intre '81-'88 literatura romana la Universitatea din Novi-Sad, revenind la Facultatea de Filologie din Belgrad, din '92 ca sef al catedrei de limba romana, una din cele mai mari din lume, colaboratoare a unor redactii de reviste literare si culturale, institutii de istorie, teorie literara si de comunicare sociala, Mariana Dan nu a incetat in tot acest timp sa publice poezie, critica, teorie literara, eseistica, studii, traduceri din literatura romana. "Klokotrismul" , miscare artistica de avangarda sarba contemporana, a atras-o atat de mult incat se simte parte din ea. Natura luminoasa, sociabila, deschisa, extrem de volubila, Mariana Dan povesteste cu claritate si caldura despre avatarurile si binefacerile transmutarii, fara a mai avea acum sentimentul distantei dintre cele doua culturi: romana si sarba. Adaptata perfect si limbii de adoptie, Mariana Dan crede ca mai poate sa faca mult pentru (re)cunoasterea celor doua literaturi, in care este atat de implicata, prin noi traduceri si studii, cat si prin profesoratul care-i aduce intense bucurii.
Mariana Dan, din nou la Bucuresti, cu o tinta precisa: Targul de Carte Bookfest.
De data asta, cum spui, am venit pentru lansarea cartii mele de poezie, "Ingerii din statie", aparuta la editura "Vinea", prin care eu oricum comunic de la Belgrad cu Bucurestiul natal, asa cum comunica Ovidiu cu Roma. Cand se stinge lumina pe scari in timpul bombardamentelor, ai doua solutii: ori sa-ti aprinzi singur lumanarea si sa cobori in beci ori sa duci pe intuneric o mai bogata viata interioara. Asa, de exemplu am incercat eu sa comunic cu Ovidiu, cu Liliana Ursu, Apostolul Pavel, cu Chirac (el, care a spus ca ne-a salvat podurile din Belgrad, de pe Dunare si Sava), aruncand bombele in marea Adriatica. E acelasi mod de comunicare din interiorul "bombelor" din Belgrad (de exemplu, restaurantul "Garmeci" ori "Herteg-Novi"), cand scriam poezii "klokotriste" in grup, impreuna cu plus sau minus: Adam Puslojici, Ionica Flora, Miljurko Vukadinovici, Bratislav Milanovici, Nichita Stanescu, Predrag Bogdanovici, Aleksandar Sekulici, Ivan Rastegorat, Branislav Velikovici, Nikola Sindic, Ivana Milankova s.a.m.d., mai recent si Razvan Voncu.
Sa revenim la "Ingerii din statie". Este prima ta aparitie editoriala in limba romana, limba ta natala.
Asa este. Cand pleci din tara natala ai trei posibilitati: 1. Sa devii un dezradacinat cu atitudine semanatorista. 2. Sa devii "Mai catolic decat Papa", in cazul meu mai ortodoxa decat sarbii. 3. Nu este o solutie, ci o criza care duce pana la solutie pana la urma. Iti dai seama la un moment dat de relativitatea viziunii asupra lumii (diferita de altfel) din diversele spatii geografice, iar criza este o criza de identificare: cand iti dai seama ca toate aceste realitati sunt relative, cu ce te mai identifici? Asadar, criza corespunde cu gasirea unui "numitor comun" ori adevarului. |ti dai seama, cum si-a dat si Eugen Ionesco de cliseele de peste tot: de comportament, de expresie, gesticulatie, umor... iar inregistrarea acestor "clisee" este mai apropiata de adevar decat un discurs care vrea sa dovedeasca ceva si care este relativ, deoarece orice discurs e o simpla retorica si poate dovedi orice vrea, fiind indepartat de adevarul despre existenta.
Marii stramutatii au cautat adevarul.
Si un alt stramutat, Eliade a cautat o viata intreaga, centrul, adica adevarul care este diferit de ceea ce noi numim in mod curent "realitate". Nu ca m-as compara eu cu ei; am vrut doar sa descriu procesul "stramutatului". Aceasta criza existentiala, in fond nu se poate exprima printr-un limbaj tranzitiv. Eu am dorit de fapt, sa construiesc niste compozitii existentiale, folosind limba asa cum se folosesc culorile in pictura ori sunetele in muzica, bunaoara.
Vorbeai de dezradacinare si, sunt convinsa, ca artistul "rezolva" intr-un fel mai usor drama asta. De ce? Pentru ca are o panza freatica ascunsa, numita propria arta.
Da, dar artistul are si el o existenta biografica si de asemeni el face parte in primul rand din istoria culturala a tarii din care provine. Mental, sufleteste, prin educatie, prin ce a invatat la scoala, prin ce a citit in copilarie, prijn contactul cu oameniil, prin contactul de tinerete cu mediul in care s-a format. Deci, si el este, ca orice om, un "conditionat" si nu un calugar ori un sfant. Dar poezia si arta in general, este "o fiica a mitului" in care adevarul, frumosul si binele sunt sudate impreuna. Dupa parerea mea, multi artisti fac o greseala cand se straduiesc sa apartina de generatii faramitate pe decenii, in care timpul poate fi vazut ca o farama de nisip pierzandu-se din vedere perspectiva de ansamblu a desertului, a ritmicitatii "furtunilor de nisip" ale istoriei... "Repetitio mater istoriae est". Si atunci nu numai spatiul, ci si timpul devin un numitor comun. Cu alte cuvinte, cei care nu pleaca dintr-o anumita "realitate" fac mai greu deosebirea dintre "realitate" si "adevar".
Ei au o singura "realitate" si un singur "adevar".
Nu numai asta, dar la ei aceste notiuni se suprapun adesea.
Ai ajuns la Belgrad in 1978. Cum ti s-a parut, totul?
Cel mai socant mi s-a parut faptul ca sub aparenta ospitalitatii am simtit nu numai in Serbia, dar si pe unde am mai calatorit, ca eram confundata sau etichetata dupa criteriile pur economice si politice care constituiau realitatea unui sistem, nu a unui individ. Eram privita cu mila, asa mi se parea uneori. In orice caz, nimeni nu stia nimic despre cultura din care provin si nici nu era interesat, crezand ca deja are o imagine reala. Asa cum sunt priviti acum sarbii si etichetati conform unei imagini efemere, momentane.
Bun, scriai de-acum literatura, ba mai mult incepeai sa o cunosti foarte bine si pe a lor. La ce te-a ajutat?
M-a ajutat ca sa ajut de ambele parti. Daca nu tinem seama numai de cele trei carti de poezie de autor publicate, am mai intocmit: monografii, antologii bilingve, eseuri, am scris despre diferenta dintre orficul romanesc si prometeicul sarbesc in literatura.
Ai uitat sa amintesti de cea mai numeroasa catedra de limba romana din strainatate, pe care tu ai "inmultit-o" de-a lungul anilor.
Am lucrat initial la Novi-Sad (1981), de cand s-a infiintat aceasta "Catedra" pentru minoritatea romana din Voivodina. Apoi, din 1988 am lucrat si la seminarul de romana de la Universitatea din Belgrad, care avea pe atunci 2-3 studenti. Astazi nu mai este vorba de un seminar, ci de o adevarata Catedra cu romana in principal pe care o coordonez, numarand 77 de studenti, majoritatea sarbi, dar am si cativa romani si valahi.
Ai amintit de curentul "Klokotrist". El tine numai de literatura?
Ar fi foarte multe de spus. El nu se considera in autojudecata lui, nici curent, nici miscare, ci "duhovnost", adica "spirit" sau "spiritualitate". |n "Klokotrism" se pot include nu numai artistii, ci toti oamenii care, la un moment dat, si-au "dat seama de ceva". De exemplu, Arhimede poate fi considerat drept "klokotrist" atat prin formularea legii care-i poarta numele, pe care a descoperit-o in cada (nu intr-un "office!"), cat si prin felul in care a fost ucis de un soldat roman.( La lista asta inepuizabila poti adauga si tu un tip asemanator).
Newton cu al sau mar, efectul Coanda...
Este socant faptul ca, la putin timp dupa ce in Franta miscarea "Tel Quel" si textualismul au trimis persoana biografica a autorului "la plimbare", cei trei Kirus klokorticus: Adam Puslojici, Ioan Flora si Aleksandar Seculici au coborat chiar "corpul fizic, biografic" in strada si in locurile publice, unde de fapt se dadeau niste reprezentatii, un fel de "happeninguri", numite "situactii".
Te rog sa detaliezi aceste "situactii".
Cred ca ele au mare legatura cu spiritualitatea romana. Sa amintim doar de formula lui Nichita Stanescu pentru care "poetul ca si soldatul nu are o viata personala", deci viata artistica si biografica sunt luate impreuna, ori in cartea de eseuri "Intoarcerea autorului" a lui E. Simion. "Situactiile" sunt niste metafore exprimate fizic, cu corpul. Daca in poezie ele sunt un lucru "normal", cand sunt interpretate corporal ele pot aparea drept absurde ori suprarealiste...Dupa parerea mea impresia este in primul rand "epifanica", gesturile par rituale deoarece se anuleaza limitele spatiului si ale timpului care nu exista in poezie, in arta, ci doar in cadrul "realitatii", de fapt "terorii ale istoriei", vorba lui Eliade.
Klokotrismul, a existat de prin anii '60?
El a existat inca de la sfarsitul anilor '60, cand A. Puslojici a inceput sa traduca poezia romaneasca (de exemplu Marin Sorescu, pe care l-a tradus prima oara in strainatate) si aceasta prietenie pe care au legat-o artistii sarbi si romani de atunci incoace, poate fi numita spiritualitate, ca si "klokotrismul". Romanii nu ar fi putut la vremea respectiva sa isi transpuna metaforele in strada. Numele i s-a dat abia in 1978. El vine de la "klovnovi koji traju"... ( "clovnii care dureaza, deoarece mizeria lumii e vesnica"), dupa un vers al lui A. Sekulici).
Astazi mai are putere de convingere, impact?
Ar fi putin ciudat asa, imbatraniti sa mai facem "situactii" in strada. Dar, se constata ca acest "klokotrism" a fondat o poetica. Pe langa aceste "situactii", el presupunea si o scriere colectiva de texte si desene in comun s.a.m.d. Poetica lui poate fi inteleasa si din "Formarea steagului klokotrist": o bucata alb-galbuie de panza care nu flutura falnic in vant, ci care este pusa pe jos pentru a fi calcata in picioare la propriu si pentru a inregistra in acest fel amprenta unica si irepetabila lasata intr-un anumit loc si un anumit timp de diversele talpi, asa cum se intampla si in pictura, poezie...
Oricum am lua acest lucru, in final, trebuie sa acceptam continutul ludic al lui. Este adevarat ca nascocirea acestei "joace" a fost facuta cu seriozitate, de artisti de valoare.
Au fost publicate in "Manuscriptum" texte de Nichita Stanescu cu Ioan Flora si Adam Puslojici.
Mariana Dan, cum ai trait evenimentele din Serbia?
Ca si cainii din statie, pasarile, copacii probabil... care nu se ocupa de politica, dar simt in primul rand frica de moarte, foamea, frigul... frica de a deveni simpla "paguba colaterala" in istoria oamenilor.
As vrea sa-mi spui cum arata Belgradul tau.
Este un oras cu o pozitie geografica unica: confluenta dintre doua rauri mari, deasupra carora se inalta Cetatea Kalemegdan, un parc mare ca suprafata, ascunzand straturile numeroaselor civilizatii: celtice, romane, turcesti, austriece...si cate si mai cate carora le-a "placut" acest spatiu in care se unesc drumurile dintre est si vest, nord si sud. Belgradul trebuie vazut neaparat pe soare, pentru a fi "Orasul alb", cum ii spune si numele.
Stiu ca ai niste probleme absolut penibile de ordin administrativ.
Cand m-am angajat la Universitatea din Novi Sad, in 1981, mi s-a pus conditia sa renunt la cetatenia romana pentru a o primi pe cea iugoslava. In 1984, cand s-a nascut fiica mea, nu eram cetatean roman. Imediat dupa caderea lui Ceausescu, din '90 mi-am reluat cetatenia romana si pasaportul, pe care a fost trecuta si fiica mea. Dupa expirarea celui de-al doilea pasaport romanesc (2002), eu am primit altul abia in 2005, iar fiica mea, care este crescuta bineinteles si intr-un puternic spirit romanesc, devenind majora nu a mai primit cetatenie romana, pana acum
Este o lege a noastra, care spune ca la majorat nu i s-a mai recunoscut cetatenia?
Da, nu are nici o legatura cu legile sarbesti. Asa se face ca, desi a avut cum era firesc prin mine si cetatenie romana, astazi a fost "deposedata" de ea, din "vina" celor 18 ani impliniti.
D-ale birocratiei!

---

Despre autor: