Pentru mine, de cand
m-am nascut, Romania a fost - si a ramas
pana azi - o tara gresita.

Daca n-as fi convins ca e o tara gresita, ar trebui sa accept ca am venit pe lume incarcat de o multime de vinovatii si vinovat sunt si acum, fara sa stiu fata de cine si in ce fel. In 1948, un fost portar analfabet de la pompa de apa a cartierului, ajuns, prin rasturnarea brutala a tuturor rosturilor in tara, prim asesor popular, a decis ca familia mea nu avea dreptul la cartela de paine, deoarece bunicul dinspre tata fusese carciumar. Putea la fel de bine sa ne taie de la cartela, fiindca aveam ochii verzi. Nenorocitul, caci era intr-adevar un nenorocit, cu doi copii mostenind un sifilis care le-a stricat vietile, mi-a dat totusi aprobare de cartela, explicandu-mi ca putea sa n-o faca, dar ca se indupleca pentru ca eram vecini si-i era mila.
O tara gresita e aceea in care un ins oarecare, fara nici o indreptatire temeinica, capata dintr-odata puteri de viata si de moarte asupra celorlalti. Sentimentul acesta, ca indiferent de ce gandeam si cum traiam, tot felul de neispraviti puteau sa capete, din partea unora care habar n-aveau ca exist, drepturi capitale asupra mea, l-am avut in mai multe randuri. Din care cauza, socotesc ca am ramas intreg la minte si la suflet numai prin jocul intamplarii. Normal era sa fi patit cel putin unul din necazurile majore pe care le-au indurat atatea mii si mii de oameni de treaba in jurul meu: au facut inchisoare, au fost anatemizati in public, li s-a refuzat drumul drept in profesie si altele. Eram vinovat pentru stramosi, pentru parinti, pentru orice. Nici acum nu cred ca am scapat complet de amenintarea bunului plac. Mai ales dupa ce l-am vazut zilele trecute pe un functionar tanar si bucalat de la CNSAS procedand la un soi de explicatie cu presa ca un justitiar din anii a€™50.
M-am uitat la noul prim asesor
popular cu spaima, deoarece se purta precum un atoatestiutor din nastere, ca un imputernicit al norocului in treburi pe care, datorita varstei, nu avea cum sa le stie decat din povesti.
Asta ma sperie rau de tot, aparitia atator razbunatori de conjunctura, care, de indata ce intamplarea ii ridica de foarte tineri intr-o functie, hotarasc cu seninatate si cu zambetul pe buze asupra trecutului nostru. N-am turnat pe nimeni la Securitate, n-am semnat nici un angajament, nu ma simt vinovat fata de nimeni - exceptand fireste cazurile in care
le-am pastrat unora o antipatie durabila, cu sau fara motiv, dar si fara denunturi - si, totusi, ma consuma temerea ca urmez la rand. Nu stiu in ce privinta si pentru care vina. De fapt, ma incearca frica si mai mare ca toti urmam la rand, ca acesti bucalati justitiari ai CNSAS-ului si aceste muieri justitiare stranse in organizatii, fundatii si comitete de judecata a trecutului ne vor arata pe fiecare cu degetul si ne vor inculpa, fiindca nu ne-am trait vietile bine. Ei, tinerii acestia, grabiti si imberbi, stiu ca noi, cei din varsta a treia, nu am fost puri, nici demni intotdeauna. Ei au aflat ca in nenumarate cazuri
ne-am lasat umiliti pentru niste salam cu soia, c-am vorbit la sedinte de partid si ca le-am semnat autografe securistilor care interveneau sa ni se publice cartile. Pana la ei, bucalatii, tara a fost gresita. Cu ei, nu stiu de ce, incep sa cred ca voi imbatrani intr-o tara de-a dreptul stramba.