In Romania urmeaza sa cada un cap. Intrebarea e: al cui?

Troica liberala Tariceanu-Atanasiu-Olteanu era pe cale de a da o lovitura politica de proportii. Luandu-si prin surprindere rivalii politici, cei trei urmau sa preia initiativa unei operatiuni cu importante reverberatii in plan national, si anume retragerea cvasitotala a armatei din Irak. In competitia politica, PNL urma sa conduca un proces de durata, care ar fi starnit o vie dezbatere nationala si, in mod evident, ar fi putut da satisfactie acelei parti a populatiei care nu a privit cu ochi buni nici in urma cu trei ani, nici mai tarziu faptul ca Bucurestiul, ignorand optiunile europene, a decis sa se inscrie in coalitia construita in jurul Statelor Unite prin care s-a organizat interventia militara in tarile din zona. Si care ar putea fi, in viitor, premisa unui nou razboi, cel cu Iranul. Si mai puternic respins de Europa Occidentala. In ceea ce priveste razboiul intre palate, presedintele Basescu urma sa fie facut knock-out tehnic. Pentru ca, luat prin surprindere, pus in fata faptului implinit de catre un premier devenit brusc extrem de musculos, el nu ar mai fi avut la indemana decat doua solutii, ambele rele. Ori o tinea gaia-matu cu necesitatea participarii noastre perpetue la ocupatia din Irak, optiune care, treptat, ar fi devenit din ce in ce mai impopulara, ori ar fi inghitit faptul consumat, recunoscandu-se invins pe teren propriu, respectiv exact in zona in care puterea prezidentiala este cu adevarat dominanta, cea a politicii externe combinata cu ceea ce denumim strategia de aparare. Si, uluitor, o victorie aproape sigura a liberalilor s-a dovedit a fi un fel de puci esuat. O miscare catastrofala. Care le aduce uriase prejudicii de imagine. Dovedindu-se, in egala masura, o oribila si majora lovitura data credibilitatii Romaniei. Dupa numai cateva ore de extaz, troica Tariceanu-Atanasiu-Olteanu descopera ca, in locul cailor inaripati, se rostogoleste, dandu-se peste cap in spatele unei veritabile bombe politice. Iar cel zdrobit va fi, probabil, ministrul Apararii. Daca nu cumva in locul acestui sacrificiu necesar vor fi pusi la zid Ungureanu si Vladescu pentru vina de a nu fi mers cu Tariceanu inainte, legati la ochi. Adica in orb. Ce s-a intamplat? Unde au gresit si de ce initiatorii acestui proiect? Ce solutie au acestia pentru a drege, cat se mai poate, o imagine facuta tandari si de a mai repara ce s-ar mai putea repara din rana provocata pe neasteptate imaginii Romaniei?
Pentru neinitiati, a fost extrem de surprinzator faptul ca initiativa retragerii din Irak a fost combatuta in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii chiar si de cei doi demnitari liberali, altii decat initiatorii, respectiv Mihai Razvan Ungureanu, ministrul de Externe, si Sebastian Vladescu, ministrul de Finante. Ambii numiti chiar de catre Tariceanu. Oameni care, indiscutabil, fac parte din echipa acestuia. Si la fel de surprinzatoare a fost imprejurarea ca numerosi alti membri ai staff-ului PNL au reactionat negativ. Cu o promptitudine cel putin descurajanta pentru troica. Si din nou e vorba de o echipa fidela premierului. "Detaliile" de mai sus indica, fara nici un fel de echivoc, o prima eroare grava comisa de Tariceanu. El nu s-a consultat in prealabil cu cei mai apropiati colaboratori ai sai. O a doua greseala, la fel de fatala pe plan intern, este ca la baza rationamentului care a condus la decizia retragerii din Irak s-a aflat convingerea eronata a lui Atanasiu ca acest lucru ar fi posibil imediat. Ca terenul e pregatit. Ca aliatii au fost preveniti. Si ca ar fi acceptat, in mod tacit, initiativa Romaniei. Grava eroare se datoreaza unui detaliu de-a dreptul jenant. Si anume ca Atanasiu, desi membru de frunte al unui cabinet care in curand va fi european si in calitate de sef al ostirii componente a unei aliante internationale de importanta NATO, nu cunoaste, vai!, nici o limba straina. Asa ca omul, pur si simplu, a inteles gresit ceea ce vorbeau altii. O alta eroare este ca acelasi Atanasiu a confundat obligatia care ii revine, conform standardelor NATO, la data de 1 iulie a fiecarui an, de a dimensiona cheltuielile - in corelatie cu efectivele - fortelor noastre stationate in strainatate cu posibilitatea de a decide, fara consultarea si acordul partenerilor, reducerea dramatica a efectivelor. De aici si incurcatura cu documentul care ii lipsea la CSAT.
Dar o greseala la fel de grava ca suma celor de politica interna este ignorarea, de catre initiatorii retragerii din Irak, a celor mai importanti aliati externi. Care nu numai ca nu au fost consultati ori macar tatonati in acest sens, dar au fost, mai mult, luati pe nepregatite de o intentie anuntata brutal. Motiv pentru care nu e de mirare ca atat Departamentul de Stat, cat si Guvernul Marii Britanii s-au aratat consternate. Traducerea in limbaj normal a acestui termen diplomatic ar putea fi "socate" sau "indignate". Romania s-a dovedit a nu fi, inca, un partener sigur si de incredere. Astfel, Basescu ramane invingator deasupra unor ruine fumegande. Un castigator care nu ia nimic. Despre catastrofalele efecte externe ale puciului esuat si despre solutia disperata de sacrificiu, in editorialul de maine.

---

Despre autor: