Acesta va cuprinde 225 de apartamente, care vor oferi o suprafata inchiriabila de 24.800 de metri patrati. Compania imobiliara Globe Trade Center Romania (GTC) a platit pentru achizitionarea acestui teren suma de 10,24 milioane de euro, conform datelor companiei. ""Vom incepe constructia in curand, avem toate aprobarile necesare"", a declarat Raluca Teposu, marketing manager la GTC. Vor fi 7 cladiri cu regimul de inaltime P+5+ un etaj retars in care vor exista apartamente cu terase de cate 10 metri patrati fiecare, a mai spus directorul GTC. Cea mai mica locuinta va avea 60 de metri patrati. Cererea pentru acest complex rezidential a fost atat de mare incat toate apartamentele au fost vandute chiar inainte de inceperea constructiei. ""Am plecat cu preturi de 1.200 de euro/mp plus TVA, dar le-am ridicat la 1.500 de euro/mp"", a spus Teposu. Complexul Green Dream va fi gata cam intr-un an si jumatate.
GTC este cunoscuta ca dezvoltator al imobilelor de birouri Europe House si America House, amplasate in Piata Victoriei.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro