"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"...

Absolvent al Facultatii de fizica din Bucuresti, acad. Horia Scutaru si-a luat doctoratul cu teza "Simetria si stabilitatea sistemelor cuantice deschise". In activitatea stiintifica s-a consacrat unor domenii importante din fizica teoretica cum sunt: fundamentele mecanicii cuantice, teoria sistemelor cu simetrii dinamice, teoria nucleului atomic si teoria particulelor elementare, teoria cuantica a informatiei si optica cuantica. Dintre contributiile sale stiintifice mentionam faptul ca in literatura de specialitate sunt mentionate "starile coerente generalizate in sensul Scutaru" sau "sisteme covariante in sensul Scutaru". Are prioritate absoluta in introducerea conceptelor de entropie clasica a unei stari cuantice si in stabilirea dualitatii intre simbolurile covariante si contravariante definite cu ajutorul "starilor coerente Scutaru". A fost ales membru corespondent al Academiei Romane in anul 1993, titular in 1995 si din 1996 este presedintele Sectiei de Stiinte Fizice.
"Fizica fereste-te de metafizica" avertiza Newton. Cum v-ati afirmat in domeniul fizicii teoretice s-ar putea spune ca, in ce va priveste, ati ajuns la fizica de la metafizica, in sensul etimologic al cuvantului.
La inceput da, si asta era firesc pentru ca nu aveam o pregatire substantiala nici in fizica, nici in matematica, nici in filosofie... Si, deci, nici metafizica. Eram prea tanar pentru a considera ca stiu ceva. Am bajbait tot timpul pana cand am reusit sa-mi dau seama cam ce doresc de la mine si ce voi putea face. Pe acea vreme, "metafizica" era servita cu linguroiul. Cand am inceput sa citesc, erau multe, foarte multe carti de interpretare a fizicii. Imi amintesc ca am citit chiar "Materialism si empiriocriticism" si "Caiete filosofice" in care Lenin radea de fizicieni celebri ca Mach. De aceea m-am si despartit rapid de Lenin. Era prea mult dogmatism si toti "materialistii" se legau de fizica.
Era timpul in care stiinta trebuia sa valideze adevarurile materialismului dialectic si istoric.
Exact. Totul era stiintific si fizica era printre cele mai dezvoltate, reusise sa se stabilizeze ca metodica, pentru ca paradigma galileo-newtoniana, cum spunea Blaga, a permis fizicii sa se poata desprinde de metafizica.
Nici Newton nu a reusit in intregime.
Desigur, pentru ca exista o "magma" din care pot creste cristale, dar magma ramane si e chiar importanta pentru gandire.
Cum ati ajuns la fizica teoretica pentru ca exista o bariera de limbaj peste care nu se trece prea usor, dimpotriva?
Intr-adevar, pentru cei din acest domeniu, mecanica cuantica a fost, de la bun inceput, un mare mister, cu atat mai mult, cu cat atat cat ceea ce reuseam sa cunoastem nu era foarte clar. Primul curs la care s-a aplicat destul de dur pentru noi o incercare de formulare cat mai desprinsa de magma de metafizica a fost cel sustinut de prof. Mihai Gavrila, membru al Academiei Romane, un fizician de succes in strainatate. Cand am vazut cum ne-a fost prezentat domeniul, mi-am spus ca asta este o cale de urmat. Aveam un precedent, facusem experimentul acesta cu teoria lui Einstein pentru care am invatat calculul tensorial si am ajuns sa descifrez geometria riemaniana si ecuatiile gravitationale ca sa le inteleg din punct de vedere matematic. Asa am facut tot timpul. Mi-am spus ca pentru a intelege un lucru trebuie sa ajung sa-l formulez intr-un limbaj cat mai exact, mai simplu si cu mai putine ambiguitati. In limbajul filosofic exista foarte multe ambiguitati care pot incurca. Nu poti face stiinta intr-un limbaj ambiguu.
Fiindca ati amintit de Blaga, el spunea ca filosofia nu da solutii, misiunea ei este sa problematizeze...sa creasca misterul.
Asta mi-a placut foarte mult si are perfecta dreptate, pentru ca misterul lumii nu poate fi epuizat.
V-ati simtit atras de acest mister?
Da, totdeauna m-am simtit atras de mister, asa cum a fost exprimat de un filosof si poet ca Blaga.
Atat de mult, incat, daca ar trebui sa puneti un moto pentru opera dumneavoastra, acesta ar fi "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"?
Poate e cam pretentios pentru ceea ce am facut eu, dar imi regasesc preocuparile mele intelectuale.
Intr-un fel, activitatea si performantele dumneavoastra arata ca si in acei ani, cei care voiau sa faca ceva, reuseau.
Da, si asta in ciuda acelei realitati.
Aveti o fire de luptator?
Da, nu ma demoralizez si continui sa lupt.
Si atunci, neavand cele necesare unor experimente concrete, ati facut experimente mentale.
Exact. Experimente in care foloseam foarte mult matematica si in care genul meu de intuitie era folositor, pentru ca poti fi intuitiv, dar sa nu te poti exprima neambiguu. Genul meu de intuitie m-a ajutat sa trec de la ceva neclar, ambiguu, la o formulare cat mai clara si mai univoca a unor idei din fizica cuantica. Asta, de fapt, am incercat sa fac. Pentru mine, misterul fizicii cuantice a fost si ramane cel care este pentru toti.
Adica?
Noi care suntem macroscopici si nu percepem lumea cuantica trebuie sa fim "duplicitari". Adica, sa simtim macroscopic, ca toata lumea, dar sa avem o intuitie cat mai adecvata lumii cuantice si aceasta lume fundamenteaza, prin fenomenologia ei, ceea ce se intampla la nivel macroscopic. Acesta este misterul: cum se ajunge ca elementele microscopice sa se organizeze in sisteme macroscopice.
Sau, cum s-a spus, in om se intalnesc micro si macroscopicul.
Sunt savanti care au scris cu succes despre aceasta intrepatrundere dintre micro si macroscopic.
S-ar mai putea invoca si principiul antropic dupa care universul a evoluat spre sisteme din ce in ce mai complexe pana la nivelul la care se poate cunoaste.
Principiul e mai mult filosofic. Penrose a ajuns sa elaboreze ipoteze care sa explice originea cuantica a creierului, adica saltul dintre biologic si uman.
Sau, pentru a ramane la filosofia lui Blaga, saltul ontologic in orizontul intru mister spre revelare.
Sau cum reusesc sa se creeze elementele microscopice (cuantice) asemenea structuri macroscopice (clasice) cu calitati neasteptate.
Si cum reusesc?
Nu stiu si asta ma intriga, si nici Penrose nu a reusit, cred, sa afle, dar incearca sa formuleze explicatii care sa fie cat de cat apropiate de ceea ce stim.
Asta nu poate duce la un fel propriu de mistica?
Exista o limita a stiintei, dincolo de care spunem ca apare metafizica si, poate, si acest mistica.
S-a spus ca fizica s-a intalnit cu psihologia.
Da, insa este o intalnire ca intre ulei si apa, nu se poate spune ca exista o explicatie fizica a fenomenelor psihice.
Ramanem la acel salt ontologic de care scria Blaga.
Da. Blaga are dreptate si nici nu stiu daca ar fi bine pentru om sa ajunga la explicatii ultime.
Va propun sa discutam acum despre cercetarea stiintifica din Academie. S-a infiintat un Consiliu special in acest scop.
Va marturisesc ca eu nu am prea fost de acord cu infiintarea acestui Consiliu. Trebuie sa spun ca daca aspectele birocratice ale modului in care se distribuie fondurile pentru cercetare ma nemultumesc in continuare, ele au crescut simtitor. Sunt multi cercetatori si din institutele academice care castiga granturi, proiecte de excelenta. Birocratia este cea care impiedica buna functionare, pentru ca e foarte greu sa faci un echilibru intre cheltuielile pentru salarii si cele pentru dotare. Am spus des ca acest mod de a distribui banii duce la o disolutie si, uneori, la satisfacerea unor ambitii personale fara sa ajunga la o coagulare a fortelor.
Sa inteleg ca spiritul Dumneavoastra critic atat de cunoscut este cumva impacat?
Nu, dar trebuie sa recunosc ca sistemul este mai putin rigid, mai permisiv, cel putin pentru cei care castiga granturile de excelenta. Cred insa ca este prea multa birocratie, prea mult formalism, prea multe incercari de a controla cercetatorul prin dovezi birocratice. Un cercetator inteligent se poate plia la aceste cerinte birocratice, dar asta nu inseamna ca metodele sunt si bune.
Poate e un rau necesar.
Da, dar sa nu mearga prea departe. Noi nu am reusit sa ne desprindem de curtea de conturi. Nu stiu daca stiti cum functioneaza, dar curtea de conturi nu se ocupa de furturile mari din economia nationala pentru ca sunt incontrolabile. Se descopera asemenea fraude, se vorbeste, ziaristii scriu, apoi uita si o iau de la inceput, dar nimic mai mult. Am citit multe lucrari despre curtea de conturi si am observat ca cele mai multe se refera la cum sa controlezi cercetatorii, pe ce se duc atat de putinii bani, care nici nu se pot compara cu sumele fraudate din economia nationala. In schimb, cercetatorii sunt controlati, cum spunea bunicul meu, "ca hotii de cai".
Si nu credeti ca acest Consiliu va duce la o ameliorare a activitatii de cercetare?
Mi se pare ca infiintarea unui nou organism de control nu este stimulativ. Cum se poate organiza si controla, de pilda, cercetarea din domeniul fizicii de catre specialisti din alte domenii?
In virtutea acestei "democratii aristocrate", cum o numea Dimitrie Gusti, ce ati propune Dumneavoastra?
Institutele sa fie conduse de directori bine alesi si fiecare director sa raspunda pentru activitatea institutului. Ar trebui ca fiecare director sa considere ca are o misiune foarte importanta, vitala, si sa coordoneze activitatea in asa fel incat sa atinga performanta. La nivelul Academiei se pot face evaluari si daca dupa cei patru ani de mandat ai unui director, institutul nu are rezultate, sa se propuna schimbarea lui. Sectia de specialitate apreciaza daca un director a avut sau nu randament. Trebuie ca fiecare om sa se refere la domeniul in care este competent. Altfel, cred ca nu se va ajunge la rezultatul dorit. Au mai fost incercari, care au dus la ascunderea sub pres a adevarului, s-a creat un fel de camuflaj asupra unor zone.
Daca un institut nu este performant?
Sa fie desfiintat. Sa i se dea un termen de gratie si, dupa aceea, sa fie desfiintat. Asa se intampla in alte tari. Trebuie sa ne lamurim ca nu putem face cercetari in toate domeniile stiintei daca nu mai avem cu cine. Si noi fizicienii s-ar putea sa ajungem intr-o asemenea situatie, pentru ca cei mai buni tineri se duc in alte tari sa faca fizica sau matematica.
E o viziune cam apocaliptica.
Dar este realista. Eu nu ma plang pentru ca, personal, nu ma simt frustrat, desi, ca sa spun asa, au plecat tineri si din "ograda" mea.
O intrebare pe care o repet: ce se poate face sa diminuam aceasta "hemoragie de creiere"?
Sa creasca nivelul de trai din Romania, ceea ce este destul de putin probabil. Poate va fi o crestere foarte lenta, care nu-i va multumi pe tineri. Spunem ca sunt multi tineri romani cu rezultate de exceptie, dar nimeni nu incearca sa faca ceva pentru a-i retine.
Deci, rezolvarea problemei ar fi de natura politica?
De fapt de natura economica. Dar din pacate, la noi, politicul are o influenta prea mare si nejustificata. Uitati-va, bunaoara, la ceea ce se intampla in Bucuresti in domeniul utilitatilor.
Aveti o viziune descurajanta. S-a constat ca si in tarile dezvoltate economic din ce in ce mai putini tinerii nu se indreapta spre cercetare.
Da, pentru ca este o activitate in care consumi foarte mult din viata, trebuie sa i te consacri, dar pentru putin din punct de vedere material.
Sunteti pesimist?
Da, dar sunt, totodata, un luptator si ma straduiesc sa ma opun atat cat pot. Nu vreau sa-mi fie rusine de ceea ce am facut. Dar nici nu-mi place si nici nu vreau sa am conflicte stabile. Daca esti multa vreme in conflict cu cineva, incepi sa-i semeni adversarului si asta ma ingrozeste.

---

Despre autor: