Dupa Gheorgheni,
in sus, e un loc tainic, neaccesibil masinilor, mai tot timpul iernatic, cu patru case ca niste balcoane
lipite pe peretii muntelui;
i se spune Kovacs Peter. Locuitorii sai traiesc fara curent electric, dar vorbesc la mobil.

Un peisaj cu paduri de brazi, cu aer racoros si grav si cu multa iarba, acolo unde natura, intrupata parca in bagheta unui dirijor, reduce sunetele la tacere in ideea de a-ti trezi mai toate simturile latente, adormite de ritmul de viata citadin. O stare de beatitudine si o mana de indigeni ai inaltimilor care par cazuti in anacronism pe coama unui munte ale carui carute, crengi de brad sau picioare de vaci, de oi, de cai se foiesc lent, cu miscari scurte. Ca pionii pe tabla de sah. Drumul ce duce aici, mai exact o distanta de paisprezece km ce incepe de la periferia orasului Gheorgheni, este unul sinuos, tot numai gropi si hartoape, drum specific locurilor care intra in categoria asa-numita ""La cucurigu"". Locuitorii catunului, cincisprezece la numar, ""e-he-heee!"" ce s-au mai obisnuit cu el, il fac cu ""ochii inchisi"" de doua ori pe saptamana, atunci cand coboara ""in oras"" ca sa-si vanda ""laptele si branza"". Si n-au obosit. Deoarece, ""chiar daca iarna tine aici sapte luni, anul asta a fost una grea... acua€™ o luna s-a dus zapada"", chiar daca s-au intalnit - ""ca nici nu mai stiu, de muuuulte ori!"" - cu ursul sau cu lupul, chiar daca n-au curent electric, iar ziua li se termina o data cu lasarea serii, lor tot nu le vine sa paraseasca locul. Motivul: ""Nicaieri nu-i mai frumos ca aici!"". Sunt descendenti ai ceangailor. Si marturisesc asta cu mandrie si cu un soi de religiozitate in glas.
CE E-N GUSA... Pe o carare subtire, imprejmuita de verde si ratacitoare precum traseul unui gand din timpul noptii, Bodor Gyorgy umbla. Si spune: ""In fiecare seara ma plimb. Imi place mie sa ma plimb. Cand eram mai tanar ma duceam ha-ha-haaaa!, in sus, pe munti. Odata, iarna, eram pe skiuri in padure si dintr-o data am auzit un mormait de urs. Era la cativa metri de mine. Am luat-o la fuga, m-am suit repede intr-un copac si cu toporua€™-n mana am asteptat sa vad daca urca dupa mine. Daca urca, ii taiam cu toporua€™ ghearele"". Are patruzeci si noua de ani - ""din tinerete"" s-a lasat de meserie si a ramas aici, la munte - si o fata senina, fara incretituri pe piele, bronzata de viata in aer liber. Programul de munca: se trezeste ""pe la cinci"", mananca ""ceva"" si pleaca cu vacile la pascut, oi nu vrea sa creasca, ""pentru ca vin lupii"". Adoarme devreme. ""Azi-noapte mi-a fatat vaca un vitel, haideti sa-l vedeti!"", spune el, mirosind a staul si a ospitalitate. Langa casa, o femeie bucatarind si razand, un tanar a carui fizionomie te duce cu gandul la perioada de parguire a barbatiei si o fata miniona, suparator de tanara, curioasa si cu un plod de doi ani in brate. ""Ea e nevasta mea"", incepe el sa marturiseasca calm, fara ocolisuri sau ascunzisuri, ""el e fiua€™miu, iar ea e noraa€™mea. A terminat opt clase in Gheorgheni si a venit aici, ca au facut un copil, si s-a maritat.""

LA CUCURIGU. Pe varful unui munte de langa Gheorgheni, o mana de oameni traieste fara curent electric