In gravul conflict la care asistam de mai bine de un an dintre primul ministru si presedinte am fost intotdeauna de partea presedintelui si fiecare eveniment important din istoria foarte recenta mi-a confirmat justetea optiunii. Traian Basescu nu e perfect, are metehnele si fetele lui neplacute, dar are fler politic si este bine asezat in strategia sa externa, care azi se confunda, de fapt, cu strategia noastra ca natiune. Nu e o linie excentrica, dimpotriva, e mai curand una de bun-simt: respectarea angajamentelor ca membru NATO, integrarea in UE, unificarea de perspectiva cu Republica Moldova. Cred ca orice cetatean care are o bruma de luciditate si caruia ii pasa de viitorul nostru va accepta acest program, care depaseste controversele de partid. In plan intern, distrugerea sistemelor mafiote, a grupurilor de interese din jurul unor magnati certati cu legea ramane prioritatea.
Primul-ministru Tariceanu a fost acuzat initial de presedinte ca face parte dintr-un astfel de grup, care i-ar mai fi cuprins pe Dinu Patriciu, Sorin Rosca Stanescu etc. Nu m-am pronuntat in acel moment, desi interferenta primului ministru in procesul legal (cand s-a interesat la Parchet de mersul dosarului Patriciu) a fost mai mult decat penibila. Alaturi de povestea cu retragerea demisiei ""irevocabile"", ea i-a creat lui Tariceanu o imagine de neseriozitate politica tot mai accentuata. O mai veche simpatie a mea fata de persoana lui - ca si optiunea mea liberala din care n-am facut niciodata un secret -
m-au facut totusi sa-i gasesc
neincetat scuze la gafele colosale
cu care ne-a obisnuit.
Astazi nu-i mai pot gasi
insa nici o scuza. Daca m-as fi facut, cum am fost tentat uneori, membru al Partidului Liberal, astazi mi-as fi dat demisia din partid. Decizia unilaterala, nediscutata cu presedintele si cu CSAT, a lui Calin Popescu Tariceanu si a ministrului Apararii, Teodor Atanasiu, de retragere a trupelor romanesti din Irak a stupefiat atat in tara, cat si in toate cancelariile lumii. Dimensiunile acestui gest politic nu mai sunt cele ale unei gafe, ci aproape ale unei tradari nationale. In orice caz, o tradare a intereselor romanesti in lume, interese legate strans de cele ale democratiilor din randul carora, in sfarsit, facem si noi parte. Primul ministru a dat dovada in aceasta chestiune de ingustime de vederi si de sacrificarea binelui obstesc in favoarea intereselor unui grup. O spun din nou, ale unui grup, din pacate, liberal. Dupa parerea mea, in urma acestui gest ar trebui sa se-ntample cateva lucruri extrem de neplacute in politica romaneasca.
Mai intai, primul ministru ar trebui, indiscutabil, sa demisioneze. Acest lucru s-ar intampla automat oriunde in lume in urma unei decizii atat de catastrofale. Apoi, ar trebui ca Guvernul (si-asa in pericol prin amenintarea PC de a iesi de la guvernare) sa cada. In al treilea rind, ar fi nevoie de o foarte dura analiza a gestului nesabuit al lui Calin Popescu Tariceanu in interiorul Partidului Liberal, din care face parte, si a carui linie
politica a calcat-o-n picioare. In aceasta ultima privinta, m-a bucurat faptul ca doamna Mona Musca si alti reprezentanti lucizi ai liberalismului nostru au criticat extrem de dur decizia primului ministru.
Ceea ce-l va salva, ca intotdeauna, pe premier este situatia politica delicata a Romaniei, care, timp de sase luni cat mai avem pana la sperata integrare europeana, trebuie sa evite cu orice pret crizele politice si sa dea dovada de stabilitate. Dar, pentru mine, Tariceanu deja nu mai exista ca om politic.