Lungul drum al contribuabilului catre documente

De ceva vreme Uniunea Europeana atentioneaza autoritatile romane asupra reformei in administratie, asupra modernizarii bazelor de date ale institutiilor, asupra tehnologizarii agriculturii. Ce au inteles autoritatile din toate acestea? Ca avem mult mai putine stegulete rosii decat in timpul guvernarii PSD si ca, oricum, problemele ridicate de oficialii UE sunt strict de natura tehnica si vor fi rezolvate curand. Cu acest discurs s-a prezentat premierul si in fata tarii, in emisiunile televizate, si in fata Parlamentului, cel mai recent cu ocazia motiunii de cenzura initiata de opozitie. Ce sa intelegem noi din toate acestea? Ca stam o ora la coada pentru o simpla adeverinta, ca ne luptam pentru a plati impozitele mai abitir decat o faceam in perioada comunista pentru un litru de lapte, ca trebuie sa suportam constant aroganta, lipsa de interes si sictirul functionarilor publici. Desi am trait prea putin din perioada comunista si nu am experimentat pe propria-mi piele realitatile acelor vremuri, cred, simt ca, cel putin la nivelul institutiilor publice, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Imi vine in minte acum un film, celebru atunci si acum, mai actual ca niciodata. Este vorba despre seria BD (Brigada Diverse). Este acolo o scena care poate fi oricand un spot de prezentare a tipologiei functionarului roman. Dorind sa reconstituie traseul unui criminal, Toma Caragiu (alias tovarasul capitan Panait) da buzna, pe geam, intr-o incapere plina ochi de functionari care lucrau "automatizati" la clasicele masini de scris. Observat, din intamplare, de unul dintre contopisti, capitanului i se aminteste ca "Programul cu publicul incepe abia la ora 12. Nu vedeti ce scrie?" si este invitat nervos catre usa care, ciudat, era inchisa. Pentru un moment, functionarul a parut mirat incercand sa-si explice cum a ajuns intrusul in incapere, insa i-a trecut repede si a revenit la masina de scris. Cu mici modificari, doar de forma, situatia a ramas cam aceeasi. Omul nu este deloc pe primul loc, iar angajatii diferitelor oficii, autoritati si birouri se poarta de parca ar lucra pentru ei, nu pentru contribuabili. Ba chiar, de multe ori, sunt chiar deranjati de insistenta cu care vreun "nesimtit" indrazneste sa puna o intrebare la Biroul Informatii. Daca iti lipseste vreun document devii de-a dreptul enervant, aproape "infractor", si nu poti drege busuiocul decat cu o ciocolata, un pachet de cafea sau un pachet de Kent, acum cu timbru. Sa nu credeti ca daca masinile de scris au fost inlocuite de chestiile alea cu monitor si tastatura s-a schimbat ceva. Nu! Nicidecum. Poate doar buricele degetelor celor care le utilizeaza sa fie mai putin tocite de tastele ergonomice. In rest, acel obiect, computer cum i se spune, este folosit tot ca masina de scris. Au si imprimanta, dar nu prea o folosesc: nu e tus. Au si softuri pentru centralizarea datelor, dar nu sunt utilizate, nu sunt implementate corect. Ba au si Internet, doar nu se pot lipsi de o conversatie agreabila pe messenger.
In final, o sa va povestesc ceva. Trebuie sa va povestesc.
Un tanar jurnalist, recent angajat la o publicatie, primul lui loc de munca, se duce la AMOFM sector 3 pentru a obtine "repartizare". Sediul institutiei, bine ascuns, plasat strategic pe o straduta laturalnica in zona Camerei de Comert (singurul reper). Cladirea - de un portocaliu ametitor. Culoarele - ca la penitenciar (ce ironie). La intrare, jos, personajul nostru este intampinat de un domn, mandru de uniforma albastra si de insigna cu numele unei cunoscute companii de paza. Ulterior, jurnalistul afla ca acest domn trebuia sa il indrume exact la biroul solicitat. Nu o face, dar in schimb sugereaza ca problema ar putea fi rezolvata la primul birou pe dreapta. La primul oficiu, doua doamne vizibil deranjate: "Repartizari la trei. Aici punem doar vize. Nu vedeti ce scrie pe usa?". La trei, puzderie de oameni. Ascunsa cu grija, pe colt, o usa pe care scrie mare: Informatii. Ziaristul intra timid, cerand permisiunea. I se acorda, dar, mirare, domnul cu informatiile continua o discutie aprinsa cu o doamna intre doua varste, si ea angajata a oficiului. Dupa aproape cinci minute este bagat in seama si indrumat spre etajul 1, orice birou. Dupa o ora de asteptare, timp in care diversi functionari se plimbau cu diverse condici, contracte, carti de munca, cafele si prajituri intre birouri, personajul nostru intra mandru in incapere. Reusise. Aer conditionat, nu ca pe culoar, cuptor. O doamna il intreaba ce vrea. Ii explica. Doua minute de tacere. "Ati mai lucrat?" Nu. O privire acuzatoare, pe sub ochelari. Sigur? Da. Scrieti o declaratie pe proprie raspundere. Doamna tasteaza ceva la imprimanta si pleaca din incapere. Peste cinci minute vine cu o foaie. Imprimanta era in alt birou. Spre mirarea jurnalistului, doamna completeaza formularul cu pixul, inregistreaza actul intr-o condica groasa si pleaca iar. Biroul inregistrari este la alt etaj. Misiune indeplinita. Dupa ce scrie in doua exemplare, cu ajutorul indigo-ului, respectiva repartizare, doamna i-o inmaneaza jurnalistului fara nici o vorba. Buna ziua!! Multumesc. Nici un raspuns.
O sa mai amintesc doar ca, pe banii contribuabilului, ANOFM cumpara calculatoare, construieste sedii, face schimburi de experienta, implementeaza softuri si organizeaza
cursuri de perfectionare profesionala pentru angajatii proprii.

---

Despre autor: