Cartile si raul din noi
Mario Vargas Llosa a fost, cred, scriitorul strain cel mai intens citit in Romania anilor a€™80, cu aceeasi patima ca Gabriel Garcia Marquez in anii a€™70. Daca pentru cititorul mediu Shogun putea fi mai atractiv, daca lumea ceva mai rafinat-frivola se delecta cu Daniel Martin sau Magicianul lui John Fowles, pentru pasionatii marilor edificii narative Mario Vargas Llosa rivaliza doar cu Borges, Sabato, Cortazar si eventual Roa Bastos. In tot cazul, Conversatie la catedrala si Razboiul sfarsitului lumii ne-au coplesit de-a dreptul in acel ultim deceniu ceausist, cum aveau s-o faca si Povestasul, Orasul cainilor sau Matusa Julia si condeierul. Chiar si astazi, dupa ce am palpitat compatimitor la aventurile electorale ale politicianului invins din Pestele in apa si ne simtim oarecum incomodati de cutare situatii din Elogiu mamei vitrege, Mario Vargas Llosa ramane un reper deopotriva prin virtutile si patimile personajelor sale. Vizitand Romania anul trecut, la invitatia Uniunii Scriitorilor, insotit fiind de Ioana Zlatescu, Nicolae Manolescu si Gabriel Liiceanu si intalnindu-se de mai multe ori cu cititorii nostri, Mario Vargas Llosa a dialogat cu mare succes in public, cele mai substantiale marturisiri inregistrandu-le impreuna cu Gabriel Liiceanu. Cum era sa scape directorul editurii Humanitas un asa prilej? Iata, deci, acum Chipuri ale raului in lumea de astazi, volum bilingv, in romana si spaniola (Hipostasis del mal en el mundo de hoy, retroversiune de Ileana Scipione). Cine, dintre amatorii de Llosa, s-ar putea lipsi de adevarurile etalate sincer, direct si chiar sever aici, incepand cu informatia (capitala pentru psihanaliza) privind relatia cu tatal: ""La varsta de unsprezece ani mi-am cunoscut tatal, pe care il credeam mort, deoarece familiei, foarte catolica, ii era rusine de divortul parintilor si mi-l ascunsese, facandu-ma sa-mi cred parintele mort. (...) Intalnirea cu un tata autoritar m-a facut sa detest autoritarismul inca din copilarie si sa iubesc mai presus de orice libertatea. In al doilea rand, cred ca vocatia mea literara ar fi evoluat altfel, daca tata nu i-ar fi fost atat de ostil. El o asocia vietii boeme, nereusitei materiale si unei vieti mai curand marginale si oarecum extravagante (...) Astfel, inca din copilarie, scrisul a fost pentru mine esentialmente legat de ideea de eliberare"". Literatura ca exorcizare a raului si terapie: ""Vorbiti despre animalul care se ascunde in noi si pe care, din cand in cand, mergem sa-l vizitam. Adevarul este ca suntem promiscui intr-o mare parte a vietii noastre. (...) Onorabilitate sociala pe de o parte, pulsiuni care nu ne dau pace si pe care le tinem bine ascunse, pe de alta parte"", accentueaza Gabriel Liiceanu. Adevarat, dar prin literatura, prin scris in genere, ""se scapa de bestiile si demonii care, alaturi de ingeri, configureaza personalitatea umana"", conchide Llosa. ROMANE. Care-i sunt propriile romane cele mai aproape de suflet? Bineinteles, Conversatie la catredrala si Razboiul sfarsitului lumii. In sfarsit, daca in privinta pozitiei fata de Elogiu mamei vitrege (""Cred ca pustii care se culca cu mamele lor vitrege s-ar culca cu ele si daca ar citi si daca n-ar citi romanul meu. Nu literatura corupe persoanele. Aceasta este marea eroare a puritanilor."") putem avea serioase rezerve, in ce priveste relatia Romania-Peru cred ca putem semna cu ambele maini: ""... intotdeauna putem sa invatam lectia, sa urmam bunele exemple si sa rupem o data pentru totdeauna cu vocatia esecului, care este istoria tarilor noastre"".