Intalnire cu prietenii

Se pare ca autoreflexivitatea devine o trasatura constanta a picturii contemporane. Nici n-ar fi de mirare, daca ne gandim ca de mai bine de jumatate de secol artistii de pretutindeni nu contenesc sa se autoinvestigheze, uneori cu o cruzime socanta, alteori cu ironie, detasare sau chiar umor.
Si cand afirm acest lucru nu ma gandesc doar la pictura, desi ea este un varf de lance, ci si la limbajele neoavangardei europene si transatlantice. Nu sunt o adepta a respectivei tendinte. E suficient sa vedem ce a produs actionismul vienez in materie de mursecare a propriei fiinte, mergand pana la o violenta capabila sa anihileze orice principiu moral, orice forma manifestata de creatie, orice alta traire in afara de o maloasa si naclaioasa imersie in abisurile cele mai intunecate ale propriei biologii.
Istoria autoreflexivitatii in artele vizuale e lunga si ar putea constitui subiectul unei ample dizertatii. In fond, orice artist care isi studiaza chipul si caracterul intr-un autoportret devine autoreflexiv si isi provoaca spectatorii sa ia act de existenta lui. Narcisismul si histrionismul se manifesta deopotriva si in literatura, si in artele spectacolului. Pana la un punct, sunt oarecum firesti. Depasind insa o anumita limita, devin distructive. E nevoie, intotdeauna, de o motivatie solida pentru ca gestul artistic sa dobandeasca sens si sa-si poata indeplini menirea. Nu lipsesc, desi sunt antagonice, nici expresiile protestatare, nici candoarea ori sinceritatea dezarmanta, in formele artistice care exalta introspectia sinelui. Uneori chiar reusesc sa convietuiasca.
De curand, o pictorita din generatia de mijloc s-a gandit sa-si dea intalnire cu prietenii si cu toti cei interesati de artele vizuale, la Galeria Caminul Artei (parter), propunandu-le o expozitie catusi de putin scortoasa. Emilia Persu a ales sa puna in dialog colajul cu fotografia intr-un discurs plastic destins, detasat de orice forma orgolioasa de exaltare a propriului eu, incercand sa se infatiseze pe sine cu sinceritate si fara nici o incrancenare. Daca luam in calcul faptul ca fotografiile alb negru infatisand-o pe artista in felurite ipostaze de atelier au fost realizate de colegul ei de grupa (la Universitatea Nationala de Arte), pictorul Viorel Grigore, ar trebui poate sa le atribuim expozitia ambilor, insa Viorel Grigore a preferat, retragandu-se cu eleganta in culise, sa nu apara pe afis.

---

Despre autor: