1 Iulie 2006
Nu am intotdeauna talentul de-a ma plasa intr-o interogatie fertila si nici perspicacitatea de-a zadarnici seductiile perifericului. tinut la distanta de fermentii istoriei, injugat cu nostima darzenie la carele alegoriei, imi scapa printre degete mo
Nu am intotdeauna talentul de-a ma plasa intr-o interogatie fertila si nici perspicacitatea de-a zadarnici seductiile perifericului. tinut la distanta de fermentii istoriei, injugat cu nostima darzenie la carele alegoriei, imi scapa printre degete momentele in care oglindirea de sine luneca ea insasi pe portativele fictiunii. Stiu ca n-as putea multumi niciodata pentru beneficiile iluzionarii, nici n-as cuteza sa m-asez la sfat cu cautatorii inversunati ai austerelor adevaruri. Descurajat de usurinta cu care ma epateaza superfluul, ajung sa-mi savurez, mana cereasca, clipele de perplexitate, provocate cel mai adesea de furorile unor teologi juvenili, ce-si intaresc coltii rozand oasele dogmei si ale caror fierberi launtrice expandeaza in texte calauzitoare. De cum simt ca-i gadila tuleiele imprejurul organului locutor, citesc in asta semnul unei sfinte chemari si, adoptand postura magistrala, incep sa predice cu crispare indreptarea lumii. Emulez entuziast cu inteligentele cucernice, manifest un soi de veneratie candida fata de functionarii divini si-mi vine sa ma prosternez inaintea uniformei cernite. Asta nu ma fereste totusi sa constat ca postura de theofor induce efectul vicios al unei sublimari de sine, iar slujitorul invizibilului se transforma in Narcisul propriei delegatii.
Nu-i iarta lui Dumnezeu nefericirea proprie, cei ce si-au sacrificat toate dorintele de dragul lui si pe care painea ingerilor i-a lasat posomorati; nu ierti femeia care naste tristeti din ceremoniile imbratisarii si ale carei zambete plutesc inspre un paradis strain. Nu-si pot ierta contemporanii cei ce si-au irosit timpul, inteligenta si puterea incercand sa devina notorii, si sfarsesc in anonimat. Cei care au norocul unei armonioase coabitari cu Inaltimile se salveaza in usurinta de-a gasi pentru toate situatiile o scanteie de providenta. Exista chiar si exersanti ai verbului teologic - carora le consacru atentia nu pentru ca ar fi interesanti, ci doar rizibili - care nu se pot legitima in raport cu viata decat sub perpetua insinuare a unei misiuni, in vreme ce simpla traire naturala, in silentioasa recunostinta fata de minunatiile nedatorate iscusintei umane, le apare ca un bland cosmar. Caracterul infailibil al valorii pe care-o promoveaza le molipseste aprecierea de sine, proportia diferentei dintre Dumnezeu si lume devenindu-le masura pentru pozitionarea sociala.

Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.