Sunt la bunica, la tara. Ma tine de mana si ne plimbam prin via din capatul curtii. Miroase a floare de salcam transpirata, cateii se scarpina de cozile matelor prea blande ca sa fie speriate.

Tata Lina, vecina, croseteaza pe prispa si canta abia auzit. Nitica dragoste... Ascunsa prin putul fantanii. E o vara carnoasa, buna de pipait, pe inserat, la portita. Pe ulita tropaie caii dusi de Ilie, prostul satului, la pascut. Moartea se distreaza la acordeon in cimitirul din deal. Cate-o rosie prapadita, cate-o buruiana. Trandafiri roz, laieti, incolaciti de dudul cu fructe cat o feciorie. Fluturi bezmetici ni se prind de maini, intr-o lenesa cadenta cu musuroaiele ce se lipesc de talpi. Lumina se scurge prin tarana nerusinata. Cuvintele sunt in painea din cuptorul bucatariei de vara. La magazinul mixt, vizavi de casa bunicii, au bagat din nou biscuiti aspri si batiste brodate. De dupa niste coceni ramasi de asta-iarna se arata bunicul. Da stai, el a murit. Sau nu? Cantecul Linei devine metalic. De ce toate astea? Pentru ca e un vis. Si ma trezesc din el. Ma loveste in fata fereastra cu dormitor la oras. Noroc ca se vede prin ea numai cerul. Indecent de albastru. Il tulbura doar tipatul unui pescarus pripasit pe langa Uzinele Grivita. Cerul si pescarusul - copia proasta a unei plaje pe care cimentul nu o recunoaste. Ma suna mama: ""Stii ca bunica-ta a devenit cea mai batrana femeie din sat?"". Loveste visul abia pierdut. Din ochi nu imi picura lacrimi, ci fluturi presati de musuroaie. Cu tatele-n vant, vara joaca barbut la fereastra mea. Sunt doar un alt joc pentru ea? O vreau prin toate anotimpurile mele, prin toate duminicile mele, definitiv.