Nemultumit ca, de la Revolutie si pana in prezent, procurorii au dat solutii contradictorii, fiul fostului dictator a recurs la o actiune in justitie pentru a debloca situatia in care se afla. Tribunalul Bucuresti va trebui sa primeasca, pana la data de 24 august, de la Sectia Parchetelor Militare din cadrul Ministerului Public, dosarul in care, dupa revolutia din '89, s-au efectuat acte de urmarire penala impotriva lui Valentin Ceausescu. Potrivit declaratiei avocatei Paula Iacob, citate de Mediafax, dosarul ar clarifica situatia sechestrului, atat pe bunurile clientului sau, cat si pe cele pe care ar fi trebuit sa le mosteneasca.
Apreciind ca situatia in care se afla este cauzata de "delasarea procurorilor", Valentin Ceausescu a declarat ca va da statul roman in judecata la CEDO, daca nu i se va face dreptate in procesul care are ca obiect modul desfasurarii anchetei in cazul sau, in 1990.
El contesta doua ordonante ale procurorilor, din 2001 si respectiv din 2002, prin care este considerat vinovat pentru subminarea economiei nationale (fapta pentru care a fost cercetat in 1990 si pentru care a stat in arest o luna), cu atat mai mult cu cat, in 1996, procurorii au dat o dispozitie total contradictorie - scoaterea sa de sub urmarire penala si restituirea bunurilor confiscate.
De asemenea, Valentin Ceausescu s-a aratat interesat, in primul rand, de stabilirea nevinovatiei sale, cerand totodata si restituirea bunurilor sale personale.
Paula Iacob a explicat ca aceste bunuri au fost trecute in patrimoniul statului dupa ce Partidul Comunist Roman (PCR) a fost desfiintat, masura fiind luata pentru ca bunurile personale ale familiei clientului sau nu au putut fi indisponibilizate.
Referitor la valoarea bunurilor, ea a spus ca aceasta se poate stabili prin expertiza, adaugand ca este vorba despre obiecte de arta, piese de mobilier si bunuri electrotehnice primite in dar sau achizitionate personal.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro