Vor fi si nefericiti
La indexdarea din ianuarie, 3,79 milioane de pensionari au beneficiat pe deplin de majorarea punctului cu 9,3%. Acestia sunt cei care au avut un punctaj mediu anual egal sau mai mare decat punctajul aflat in plata inaintea aplicarii operatiunii de recalculare, precum si persoanele ale caror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit prevederilor Legii 19/2000. Ca si la indexarea trecuta, vor fi persoane care nu vor primi "in mana" bani mai multi. Trebuie stiut ca indexarea este a punctului si nu a pensiei. Astfel, pentru persoanele care primesc o pensie mai mare decat punctajul rezultat in urma recalcularii este posibil sa nu primeasca bani in plus. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Muncii, dupa recalcularea pensiilor 1,86 milioane de persoane nu au obtinut cresteri ale pensiei aflate in plata. Dintre acestea, un numar de 500.000 de persoane au obtinut cresteri in urma majorarii punctului de pensie la inceputul acestui an (in medie de 3,86%). Acestia sunt pensionarii carora in urma aplicarii procesului de recalculare, a rezultat un punctaj mediu anual mai mic, dar apropiat de cel aflat in plata. Prin majorarea de trei procente de la 1 septembrie alti 111.000 pensionari vor beneficia de majorarea din septembrie.
Pensii mai mari cu 15%
Potrivit declaratiilor ministrului Muncii,Gheorghe Barbu, de la inceputul guvernarii Aliantei DA, pensiile au crescut in medie cu 27,1%, in termeni nominali. In plus, cresterea cu 3% a valorii punctului de pensie va duce cresterea medie a pensiilor la 30,8% in termeni nominali, asigurand o majorare in termeni reali de 15%. Nivelul prevazut pentru intregul mandat de guvernare este de 30%. "Daca privim intregul ansamblu al sistemului public de pensii, adica si pensionarii de stat, si pensionarii din agricultura, pensia medie e undeva la 2.860.000 lei vechi. Daca vorbim numai de pensionarii de stat, pensia medie e in jur de 3.050.000 lei vechi, iar daca vorbim de pensionarii adevarati - adica adevarati in sensul ca au indeplinite conditiile de vechime si de stagiu, deci nu au alte forme de pensionare - atunci pensia medie este de 4.070.000 lei vechi, in aceasta situatie aflandu-se cam 2.100.000 de oameni", a aratat ministrul Gheorghe Barbu, intr-o emisiune televizata. In ciuda acestor date, realitatea este foarte cruda. Pensionarii se plang si chiar protesteaza ca nivelul actual al pensiilor este foarte scazut. Astfel, reamintim ca, potrivit unui studiu realizat de Sociaetatea Academica din Romania (SAR) valoarea medie a pensiei (in termeni reali) este de doar 59,7% fata de 1990, dar mai mare decat minimul de 44,2% atins in 1999. Valoarea neta a unei pensii medii a scazut de la 51% din valoarea neta a salariului mediu in 1990, la 33,5% in 2005.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro