Istoria ca telenovela - Obiceiul de a strica

Pana la Lovitura de stat din 2 mai 1864, data de Al. I. Cuza, la sefia guvernului, se perinda o descumpanitoare succesiune de prim-ministri.
Inainte de realizarea efectiva a Unirii, in Moldova succesiunea cabinetelor arata astfel: Guvernul Vasile Sturdza (17 ianuarie - 6 martie 1859) - nici trei luni; Guvernul Ioan Ghica (8 martie - 27 aprilie 1859) - o luna si ceva; Guvernul Manolache Costache Epureanu (27 aprilie - 10 noiembrie 1859) - 7 luni; Guvernul Manolache Costache Epureanu (10 noiembrie - 3 aprilie 1860) - 4 luni; Guvernul Mihail Kogalniceanu (3 aprilie 1860 - 17 ianuarie 1861) - 9 luni; Guvernul Anastasie Panu (17 ianuarie - 26 septembrie 1861) - 9 luni; Guvernul Alexandru Moruzi (5 octombrie 1861 - 22 ianuarie 1862) - 3 luni. In Tara Romaneasca Guvernul Ioan Al. Filipescu (25 ianuarie - 27 martie 1859) - 2 luni; Guvernul Constantin Cretulescu (27 martie - 6 septembrie 1859) - 6 luni; Guvernul Nicolae Cretulescu (6 septembrie - 11 octombrie 1859) - o luna; Guvernul Ion Ghica (11 octombrie 1859 - 28 mai 1860) - 7 luni; Guvernul Nicolae Golescu (23 mai - 13 iulie 1860) - 2 luni; Guvernul Manolache Costache Epureanu (13 iulie 1860 - 14 aprilie 1861) - 9 luni; Guvernul Barbu Catargiu (30 aprilie - 12 mai 1861) - 12 zile; Guvernul Stefan Golescu (12 mai - 11 iulie 1861) - 2 luni; Guvernul Dimitrie Ghica (19 iulie 1861 - 22 ianuarie 1862) - 6 luni. Dupa Unirea efectiva, din 1862, putem vorbi despre Guvernele Romaniei.
Astfel: Guvernul Barbu Catargiu (22 ianuarie - 24 iunie 1862) - 5 luni; Guvernul Nicolae Cretulescu (24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863) - un an si patru luni;
Urmeaza Guvernul Mihail Kogalniceanu (11 octombrie 1863 - 26 ianuarie 1865) - un an si trei luni. CAUZE. Lungimea neobisnuita isi are explicatia, printre altele, si in Lovitura de stat de la 2 mai 1864. Dictatura lui Cuza transforma Parlamentul intr-o armata de soldatei ridicatori de maini. Nu mai are cine sa dea jos Guvernul. In afara de Domnitor, evident. Instabilitatea guvernamentala e o realitate mai mult decat evidenta. E tipatoare. Ea isi are cauza in conflictul dintre Domnitor si Parlament. Al. Ioan Cuza e reformist. Vointa sa intra in conflict cu majoritatea, crancen conservatoare. Cum Guvernul e impus de Domnitor, deputatii se razbuna pe Cuza doborand guvernul. Asa se face ca, in doar trei ani, in Moldova s-au schimbat 7 guverne, iar in Muntenia 9. Media de ramanere in fruntea tarii: sase luni, sase luni si ceva. Asta fara a mai pune la socoteala ceea ce am numi azi remaniere guvernamentala. In interiorul celor doua-trei luni de executiv, la unele departamente se succed cite 3-4 ministri. Ca, de exemplu, in Guvernul Manolache Costache Epureanu (10 noiembrie 1859 - 3 aprilie 1860), cand au loc sapte remanieri. Ritmul schimbarilor la nivel de executiv e o realitate remarcata de toti observatorii. In eseul sau, Viata lui Cuza-Voda, Dimitrie Bolintineanu ne ofera un peisaj halucinant: ""Intr-un timp foarte scurt se schimbara mai multe ministere (guverne - n.n.), in fata cu o Camera de opozitie sistematica, pe care Domnul nu o putea dizolva, cu speranta ca deputatii sa fie inlocuiti de alti deputati. Domnul era nevoit a schimba doar ministerul. Aceste schimbari, duse afara din tara, trecura de proverbiale. Ambasadorul Frantei, primind intr-o zi pe agentul tarii (ambasadorul - n.n.), il intreba razand daca vine sa-i anunte schimbarea ministerului"". Observa Dimitrie Bolintineanu: ""Orice nou ministru venea, strica ceea ce facuse, bine sau rau predecesorul sau, lasand a desface mai tirziu urmatorul sau ceea ce facuse el, astfel ca toata actia guvernelor nu mai era decat o lupta in care ministrii care veneau stricau ceea ce faceau ministrii care se duceau!"". Dupa decembrie 1989, guvernele nu s-au schimbat in ritmul trepidant de pe vremea lui Cuza. Obiceiul de a strica tot ceea ce a facut predecesorul s-a pastrat insa. De la ministru pina la premier. NIMIC NU SE PIERDE

---

Despre autor: