Fetele verzi si fetele albe si-au imbracat tricourile si sorturile, si-au pus jambierele si, incaltate cu tenisii de-acasa, au invadat un spatiu dedicat baietilor: terenul de fotbal.

Sase de-o parte, sase de alta, in formula doi aparatori, un mijlocas, doi atacanti, antrenate de-un patron - cele verzi, si de angajatul lui - cele albe, cele mai sportive fete din Tusnad Bai s-au intrecut care mai de care sa trimita mingea in poarta, spre deliciul unei galerii masculine efervescente. Emese, portarita verzilor, primeste in ultima clipa niste manusi galbene de menaj; meciul poate incepe. Fetele alearga, cu sorturile prea mari pentru ele falfaindu-le in jurul picioarelor puternice; ating mingea cu gratie, invartindu-se pe ea ca niste balerine, cu riscul de a-si rupe glezna; suteaza cu putere, isi feresc mainile de-un hent, incearca lovituri cu capul. Bara, corner, fluieraturi. O fata se apara cu mainile de mingea venind spre ea cu viteza si spectatorii se tin cu mainile de burta de atata ras. Primul gol aduce isterie in tribune; baietii canta in ungureste, dar nimeni de pe margine nu vrea sa-mi traduca: ""Nu se poate traduce!"".

AMATOARE. Instinctiv, fetele se apara cu mainile de mingea ce vine ca o ghiulea spre ele, spre distractia spectatorilor