Deficitul comercial al Romaniei va continua sa creasca, acest lucru fiind inevitabil in opinia ministrului delegat pentru Comert, Iuliu Winkler dupa reuniunea anuala a consilierilor economici din reteaua de reprezentare externa a Ministerului Economi
Deficitul comercial al Romaniei va continua sa creasca, acest lucru fiind inevitabil in opinia ministrului delegat pentru Comert, Iuliu Winkler dupa reuniunea anuala a consilierilor economici din reteaua de reprezentare externa a Ministerului Economiei si Comertului (MEC). "Deficitul comercial va creste. Este inevitabil, deoarece urmeaza sa primim fonduri structurale in valoare de circa 30 miliarde euro, o parte din acesti bani fiind destinati modernizarii infrastructurii. Pentru aceasta trebuie importate materiale, utilaje, echipamente etc.", a explicat Winkler. El a adaugat ca, in acest an, se preconizeaza o crestere a importurilor de circa 24% fata de anul trecut, in timp ce exporturile se estimeaza ca se vor majora cu aproximativ 18%. Anul trecut exporturile Romaniei au totalizat 22,3 miliarde de euro, in timp ce importurile s-au cifrat la 32,6 miliarde de euro, astfel incat deficitul comercial a fost de 10,3 miliarde de euro. Avand in vedere estimarile de crestere, anul acesta importurile s-ar putea cifra la 40 miliarde de euro, exporturile - la 26-27 miliarde de euro, astfel incat deficitul comercial ar putea urca la 13 - 14 miliarde de euro.
Fonduri noi pentru promovare
Pe de alta parte, Iuliu Winkler a declarat ca Departamentul de Comert Exterior din cadrul MEC a solicitat o suplimentare de buget cu 200 de miliarde de lei vechi pentru programele de promovare externa, pentru organizarea de targuri si expozitii, misiuni economice etc. "In 2004, am utilizat in jur de 53% din bugetul alocat pentru promovare, iar in 2005 am ajuns la o utilizare de 90%. Anul acesta vom depasi bugetul si vom avea nevoie de o ajustare pentru activitatile de promovare", a afirmat Winkler, adaugand ca vor fi necesare sume suplimentare si pentru separarea administrativa a retelei de reprezentanti MEC de cea ai Externelor. Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, a afirmat ca asteapta de la reprezentantii economici promovarea companiilor romanesti care doresc sa fie prezente pe pietele externe, sa realizeze analize conjuncturale privind tendintele de dezvoltare a pietei externe, astfel incat oferta sa fie adaptata acelor piete ce vor cunoaste o dezvoltare economica semnificativa. "Am suplimentat numarul posturilor de reprezentanti economici in zonele cu potential semnificativ si am desfiintat alte posturi. Se vor desfasura concursuri in continuare si interesul nostru este sa mentinem si sa atragem specialisti din economia reala, care sa promoveze produsele romanesti de calitate si cu valoare adaugata mare", a explicat Seres. In prezent, reteaua de reprezentare externa este alcatuita din 113 consilieri economici, pentru acest an fiind aprobata suplimentarea numarului de posturi cu 20. (G.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.