De cateva saptamani avem pe ecrane unul dintre filmele care au adunat o multime de Oscaruri la ceremonia de la inceputul anului, pelicula care l-a scos in lumina rolurilor principale pe Philip Seymour Hoffman, un obisnuit al partiturilor grele, dar in roluri secundare.
Filmul este povestea celei mai cunoscute dintre cartile lui Truman Capote, Cu sange rece (netradusa inca la noi), si, daca nu l-ati vazut inca, iata pe scurt istoria din spatele acestei carti.
Truman Capote, inspirat de un articol despre o crima intr-un ziar local, se hotaraste sa mearga la fata locului ca sa scrie despre criminali. Se imprieteneste cu criminalii, ii amageste spunandu-le ca, odata publicata povestea lor, vor obtine mai usor intelegerea publicului si gratierea juriului si porneste un joc de-a soarecele si pisica
folosindu-se de mintile obosite ale celor doi suspecti de crima, in speranta ca va obtine o declaratie emotionanta a motivatiei crimei. Procesul se prelungeste pe durata a mai multi ani, iar Capote incepe sa sufere ca nu-si poate termina cartea, pentru ca in absenta unui final real nu poate sa traga propriile concluzii. Cand criminalii sunt executati, Capote este prezent la puscarie si, sub emotia momentului, isi gaseste finalul mult asteptat al cartii. Rezulta o poveste emotionanta, manipulatorie, un pic diferita de cazul real, dar de referinta in literatura americana.
O poveste cum noi nu
prea avem in literatura, nici macar in cea contemporana, si un bun
prilej sa vorbim despre carti si despre ce scriu tinerii nostri.
Anul acesta la Bookfest s-au cumparat mai multe carti ca oricand, iar teoriile acelea cu ""tinerii nu mai citesc"" au inceput sa paleasca. Statisticile arata ca piata de carte din Romania este in continua crestere si proprietarii editurilor ar trebui sa aiba motive de bucurie. Din pacate insa, banii se fac cu literatura straina, pentru ca cea autohtona nu este la fel de cautata.
Cu riscul de a mai supara pe cineva, spun/scriu aici ca tinerii scriitori din Romania nu stiu sa scrie. Nu si-au depasit propriile frustrari adolescentine, propriile experiente mai mult sau mai putin traumatice si, in dorinta de a se elibera de ele, le pun pe hartie. Asa rezulta o literatura contemporana plina de droguri, sex, depresii si tristeti, in defavoarea unor scrieri care sa aiba si umor, si ironie, dar si povesti care sa-ti arate din unghi particular un intreg univers. Asa rezulta o literatura care vorbeste despre viata (adesea, din adolescenta) scriitorului, in loc sa spuna povesti privite de la distanta, disecate, analizate.
Filmul Capote ar putea fi o buna lectie pentru tinerii care vor sa publice carti in Romania, le-ar servi cateva ponturi importante: scrieti despre detalii, documentati-va si manipulati-va subiectul ca sa stoarceti emotii de la public.
Iar daca tu, cel care citesti, ti-ai dori sa fii scriitor, dar n-ai avut niciodata curajul sa-ti arati scrierile in public, tine minte: acum e momentul sa o faci. E mult loc pentru povesti adevarate in literatura noastra. Stii sa scrii?