""Si pentru a incheia, dragul meu Revel, o intrebare: cand veti decide sa nu mai fiti un «intelectual de stanga»?"" Iata o abordare frontala venita din partea lui Emil Cioran, in 1960, dupa lectura lui Despre Proust, cartea lui Revel pe care Cioran marturiseste ca a citit-o in transe mici, in fiecare seara, in timpul uneia din repetatele sale haladuieli la tara.
Revel a fost acuzat, nu o data, de fostii sai prieteni de stanga de a fi tradat si de a fi trecut de partea dreptei. A cheltuit un timp enorm pana la sfarsitul vietii ca sa explice cum, de ce si cat fusese initial un om de stanga si de ce abandonase acea pozitie. Evident, cu cat a explicat mai mult, cu atat a intetit rechizitoriile ce i se aduceau. De aceea, intrebarile pe aceasta tema l-au iritat intotdeauna.
Totusi, intrebarea lui Cioran ii face placere, fiindca o vede venind din afara nevrozelor ideologice: ""Am simtit ca sub pana sa, tehnic, formula («intelectual de stanga», nn, dt) nu avea nici un continut politic. Ea incerca pur si simplu sa-mi semnaleze ca, la intervale regulate si deseori in afara temei, in aceasta carte imi reajustam nodul cravatei de om de stanga, pentru a ramane in memoria clientelei mele"", noteaza Revel. In fapt, Cioran, care simtea schimbarea de optiune, il soma prieteneste sa-si asume starea de fapt si sa renunte la gesturi de intelegere fata de o tabara politica ce nu-l va ierta niciodata.
Analizand unde se situase pana in jurul varstei de 30 de ani, ce-i starnise indignarile, in ce constase catehismul convingerilor sale, ce-i determinase reflexele morale, Revel admite ca se identificase portretului robot al omului de stanga. Perioada petrecuta in Algeria (1947-1948) consolidase in el un anticolonialism bazat pe observatie directa. ""E nevoie «cartezieni» pentru a proclama Algeria «teritoriu francez»"", scrie el, ""in vreme ce majoritatii celor traind acolo i se refuza cetatenia franceza"".
Stirea insurectiei algeriene din 1954 avea sa-i sune ""ca un clopot de alarma"", caci, in 1948, in urma unor alegeri pe care le considerase trucate, vazuse multi din studentii sai, pana atunci moderati in comportamentul lor politic si mari iubitori ai culturii franceze, transformandu-se in extremisti si francofobi. ""Intr-o asemenea situatie"", marturiseste Revel, ""opiniile mele de stanga proveneau dintr-o analiza a realitatilor. In alte cazuri, din contra, viziunea mea asupra realitatilor provenea din opiniile mele de stanga sau, mai degraba, dintr-un apriorism de stanga"".
Executia sotilor Rosenberg ca spioni sovietici in Statele Unite (1953) ii ofera lui Revel un alt important moment de autoanaliza. Reactiile anticomunistilor primitivi nu-i surad, cum nu-l incanta nici furibundele vanatori de vrajitoare. Considera inadmisibila executarea sotilor Rosenberg in timp de pace, iar senatorul Joseph McCarthy i se pare ""respingator"". Numai ca Revel nu poate accepta nevroza ideologica a stangii, care continua sa vorbeasca de inocenta sotilor Rosenberg chiar dupa ce, in 1991, Moscova confirma ca sotii Rosenberg fusesera spioni sovietici. Acceptabila in 1953, o asemenea pozitie devine aberanta dupa 1991.
In fond, samburele motivului ce avea sa-l duca pe Revel la o definitiva abandonare a stangii este cronicizarea incapacitatii acesteia din urma de a face ori de a accepta o ""analiza rationala"" a situatiilor inconvenabile. Acolo unde dogma continua sa sfideze realitatea iar mijloacele slujind dogma balanseaza intre ridicol si absurd, nu mai ramane loc pentru oameni ca Revel.