Divina "ignoranta" a emigrantului

Inca de la primele pagini ale romanului Ignoranta (ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, traducere din franceza de Emanoil Marcu), Milan Kundera ofera definitia etimologica a cuvantului nostalgie: "Reintoarcere, in greaca, se spune nostos. Algos inseamna suferinta. Nostalgia e asadar suferinta provocata de dorinta neostoita de a reveni acasa." Cei doi eroi, Irena si Josef, ea emigranta in Franta si el in Suedia de peste doua decenii, de la Primavara de la Praga, sunt cuprinsi de nostalgie si decid sa isi revada patria natala, imediat dupa 1989. Cehoslovacia postrevolutionara, cu reclame capitaliste labartate pe toti peretii, n-are nici o legatura cu imaginea pastrata cu sfintenie in memorie, asa ca cei doi, dupa o dupa-amiaza fierbinte petrecuta impreuna intr-o camera de hotel, se intorc deceptionati poate pentru toata viata, pe drumuri diferite, in tarile de adoptie. Aventura consumata in graba in rastimpul de pana la plecarea avionului lui Josef tine locul marii regasiri, dorite in toti anii petrecuti in strainatate. El are curtoazia melancolic-desueta a anilor '60, ea stie sa vorbeasca ceha argotica plina de seva pe care si-o amintea el din anii studentiei, asa ca fiecare devine patria pierduta pentru celalalt. Dar miracolul nu poate dura la nesfarsit, Josef intelege ca ei se afla in cautarea nu numai a unui spatiu, dar si a unui timp pierdut ireversibil, si rupe aceasta legatura inca inainte ca ea sa se infiripe, revenind la singuratatea lui suedeza, pe care si-o indulceste si si-o amaraste cu amintirea sotiei, decedate in urma cu mai multi ani.
Povestea pusa in scena in succintul roman aparut pentru prima oara la Paris in anul 2000 nu e mult mai bogata de atat, dar sub ea Kundera asaza, ca sub o foaie de calc, scenariul reintoarcerii lui Ulise in Ithaca. Autorul isi imagineaza cum, odata ajuns in patria pe care o visase douazeci de ani, in loc sa se simta implinit, eroul incepe sa se gandeasca melancolic la ispravile de pe mare si la iubirea pentru Calypso, in timp ce noua Ithaca nu-i mai spune nimic. Ignoranta e nestiinta divina datorita careia trecutul si departele se imbraca in culori poetice si ne cheama cu insistenta inapoi. Mereu imaginatia lui va alerga in alta parte, nimic nu-i va putea schimba conditia de dezradacinat, de apatrid, viata nu-i va oferi o compensatie reala pentru anii pe care istoria (razboiul troian) i i-a furat. Acel gol din biografia lui sentimentala nu va mai putea fi umplut.
Oricat ar parea de demodat, supratema pe care o dezvolta mereu Kundera, privindu-i feluritele fatete prin raportarea la diferite epoci si mentalitati, este timpul. Eterna reintoarcere, memoria si uitarea, trairea si retrairea prin literatura, timpul liniar sau circular sunt prezente recurente, uneori mai pregnante decat personajele schitate parca pentru a "intrupa" ideile si viziunile sale. In romanul acesta, ea se imbina cu o alta tema, traita de Kundera pe viu, nu doar prin medierea literaturii: aceea a emigrarii. De peste treizeci de ani, scriitorul ceh traieste in Franta si poate descrie mai bine ca nimeni altul traumele prin care trece omul care a fost nevoit sa-si paraseasca nu doar tara, dar si limba natala. Intelectualul estic refugiat in Occident pe vremea comunismului, temerile, ingenuitatile, perplexitatile, dezamagirile, idealismele lui usor retro, suspiciunile, prejudecatile din aluatul lui "fie painea cat de rea...", cu care e primit inapoi de o societate care stie sa se tarasca inainte doar in ritmul ei lent, luand-o indarat pe la anumite rascruci, toate acestea sunt radiografiate cu o mare finete de Kundera. La noi, de aceleasi probleme au mai discutat Dumitru Tepeneag sau George Astalos in unele volume postrevolutionare, dar asemanarile nu pot merge pana prea departe.
Pentru cei care s-au obisnuit cu stilul inconfundabil al autorului, de moralist glumet, de ganditor care incita la meditatie fara a vari pe gatul cititorului vreo teza indigesta, Ignoranta nu aduce nici o noutate compozitionala, pastrand aceeasi linie de o eleganta discreta din precedentul roman, Lentoarea. Eseul se inaripeaza si porneste in trapul marunt al unei naratiuni bine strunite, care din cand in cand face popasuri pentru a se adanci, in cercuri concentrice, in speculatii etimologice, filozofice, istorice, politice si chiar matematice. Ceea ce pierde totusi Kundera aici e umorul cuceritor din Cartea rasului si a uitarii, sau din Insuportabila usuratate a fiintei. Scriitorul ajuns la 70 de ani, trecut prin experienta dura a emigrarii, ca si personajele sale, nu-si mai poate disimula cu atata "usuratate" gravitatea...

---

Despre autor: