E micut Bucurestiul, tare micut. Numai orbii nu reusesc sa vada asta si doar prostii se pot rataci prin el. Cu toate astea, te pacaleste usor marele oras micut. Te atrage cu luminile lui, cu strazile lui intortocheate, cu multele masti ce-i ascund chipul si pe care le intalnesti zi de zi mereu altele, mereu aceleasi la fiecare colt de strada. Te ascunde in fiecare masca ce o poarta fara ca tu sa-ti dai seama ca la randul tau devii fara voie una din masti cu ajutorul careia pacaleste un altul si un altul, furandu-i visele, viata, sufletul.
Unul, doi prieteni, cateva locuri prin care-ti regasesti amintirile si cam atat. Apoi ajungi la centura, la periferia propriei vieti, dupa care, gata, ai terminat turul. E un oras ca o viata de om si de prea multe ori, cu prea multi, se intampla sa ajunga repede la bariera tot cautand ""scurtatura"".
E micut Bucurestiul, insa doar aici poti face cate ceva cu viata ta. Sfanta vanitate! Nu ai de ales daca vrei asta cu adevarat! E mare, frumoasa si atragatoare promisiunea, ca o reclama luminoasa ce straluceste pe vreun bloc scorojit, luminand noaptea in culori tampe.
Multi vin aici incarcati de vise, sperante, idealuri si se ratacesc. Nu-si mai amintesc de ce au venit aici, ce cauta si incet se transforma, devenind la randul lor o parte din oras. E locul unde nimeni nu e al cuiva, toti apartin marelui NIMANUI si asta permite si iarta toate pacatele, toate nelegiuirile de neimaginat acolo acasa, undeva prin tara, prin alt loc micut pastrat cu sfintenie in inima.
Sunt tare rai bucurestenii! Curve! Toti spun asta, dar oare cati mai sunt cu adevarat bucuresteni din ce-i care ii tocesc bulevardele si dosnicele strazi?! Unu, doi, maximum trei la suta dintre ce-i care respira pe strazile lui sunt bucuresteni de fapt. In rest, venetici ajunsi aici pentru a ""reusi"", deci si sa faca tot ce trebuie pentru asta. Calca totul in picioare asa cum face marele oras cu ei si sunt ajutati chiar de el sa faca asta. Aici, orasul ii ascunde in anonimat. Se simt protejati si indreptatiti sa faca totul pentru a reusi. Acasa nu ar putea face asta, acolo nu sunt ai nimanui, nu sunt anonimi, tin de cineva, apartin cuiva. Le e rusine de o fapta urata, pentru ca acolo, acasa, trebuie sa dea socoteala cuiva. Aici nu! Acolo, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Nu e o lume mai buna neaparat, doar ca are mai putine nuante de gri. Binele e mai bun, iar raul e mult mai rau decat aici in Bucuresti. Acolo, totul se amplifica la infinit in aceleasi chipuri, in aceleasi destine pline de praful vietilor mereu aceleasi, niciodata altele. Dramele sunt mai mari acolo acasa, da€™aia ai fugit. Aici, orasul te ascunde prin milioanele de umbre ce-i strabat strazile in fiecare clipa si rana parca nu mai doare atat de rau. Aici poti ucide, trada,fura, insela doar pentru ca, atunci cand ajungi acasa OM MARE de la Bucuresti, sa urli sus si tare cat de rai sunt bucurestenii, cat de fara inima sunt, cat de curve. Te apara mica localitate de unde ai fugit si pentru ca te-ai intors acasa te iarta si-ti spala toate pacatele.
Te intorci la oras si iei viata de la capat, inca si mai decis sa REUSESTI. Nu mai conteaza cate destine asemanatoare cu al tau vei frange... Si tu ai fost ca ei si ""bucurestenii"" astia nu au avut mila sau compasiune pentru tine. Curvele astea de bucuresteni!
E micut Bucurestiul, tare micut. Unul, doi prieteni, o mare iubire, ca o viata de om. Cateva locuri prin care-ti regasesti amintirilea€¦ si cam atat.