Popas la ""Barul"". Chiosc de tabla cu curte enorma in jur si masa de ping-pong. Un tinerel negricios, gelat, cu ochelari de soare, cu papuci de plastic carmin, sta intr-o pozitie studiata la televizor de pe vremea cand se dadea ""La Piovra"", un film italian. Vede fetele noastre si devine zgomotos. Ii da o palma unui pitic care se invartea pe acolo si isi pro-voaca consatenii la ping-pong. Reuseste sa ia bataie de fiecare data. Ma duc la buda. A trecut multa vreme de cand n-am mai vazut asa ceva. Camera are un metru pe un metru. Fara probleme cu prostata, implacabilul jet spala peretele din fata ta. ""Virgulitele"" se insira pe pereti ca un text runic. Teava de plastic care aducea apa din bazinul de fonta in buda turceasca nu mai e. Oricum era inutila. Bazinul a fost lipit de cateva ori cu hartie, peste care patronul a asezat niste scoci, dar scociul era mai scump decat tot ansamblul, asa ca a renuntat sa mai repare ceva. Crapatura cascata in fonta lasa sa se vada discret un ambalaj roz de tampon femeiesc. Gaura care ar trebui sa se caste catre un hau primitor e infundata cu Regele. Este cel mai puternic, vanjos si inexpugnabil rahat pe care l-am vazut vreodata. Aproape un monument al naturii. Ghinionul lui este ca se afla in mijlocul acestui paradis, Delta Dunarii, si doar un ochi stramb, care trimite informatia la un suflet blazat si impietrit, il poate observa. Desi tantari mustosi atarna in plasele paianjenilor, arahnidele sunt moarte. MUNCA CU CARTEA. Vizavi de bar e biblioteca. A fost si ea inundata, dar cartile au scapat. Ar fi fost pacat, cu atat mai mult cu cat nu s-au mai primit bani pentru carti de cativa ani. Pe de alta parte, exista doar vreo zece cititori fideli, scolari. Totusi, de curand, s-au pus termopane. Cam atat cu cultura. RIDICAREA NIVELULUI. Faleza Malicului e strajuita de un sir lung de blocuri. La fiecare scara, in stanga intrarii pe care ies randunele in zbor, este lipit un anunt marunt: ""Primaria Maliuc, in colaborare cu Agentia Nationala pentru Calificari din Invatamantul Superior si Parteneriat cu Mediul Economic si Social, organizeaza sesiunea 2006-2007 pe raza comunei Maliuc, cursuri de ridicare a nivelului de pregatire a locuitorilor din Delta Dunarii. In acest sens, va supunem atentiei la sediul Primariei din Maliuc propunerile noastre de instruire. Pentru inscriere si relatii suplimentare va rugam sa ne contactati la sediul Primariei din localitatea Maliuc, judetul Tulcea, sau la telefon xxx. Persoana de contact: ing. Sevastian Aurelian"". La ultima scara, de partea dreapta a intrarii, un afis pereche: ""Vand lapte. 1,5 RON/litru. Familia Sevastian"". (Vladimir Ioan) SESIUNE
""Primaria Maliuc, in colaborare cu Agentia Nationala pentru Calificari din Invatamantul Superior si Parteneriat cu Mediul Economic si Social, organizeaza sesiunea 2006-2007 pe raza comunei Maliuc, cursuri de ridicare a nivelului de pregatire a locuitorilor din Delta Dunarii. In acest sens, va supunem atentiei la sediul Primariei din Maliuc propunerile noastre de instruire"" - anunt de pe scarile, blocurilor din Maliuc