CAPITAL. Senatul se va pronunta astazi asupra propunerii ca impozitul pe castigul din tranzactiile cu actiuni mai ""vechi"" de un an sa ramana 1%, potrivit lui Catalin Doica, secretar de stat in Ministerul Fintelor. ""Este nevoie de mai mult decat stimulente fiscale si sper ca in curand sa fie supus dezbaterii un pachet legislativ care sa stimuleze pe mai multe cai dezvoltarea pietei"", a precizat Doica.
INITIATIVA. Philip Morris Romania sprijina cresterea accizei minime la tigarete si introducerea licentierii lantului comercial, ca parte a eforturilor guvernului de reducere a consumului de produse din tutun si de lupta impotriva comertului ilegal cu tigarete. Masurile vizeaza si asigurarea unei mai bune colectari a taxelor la bugetul de stat. Acciza minima la tigarete este o masura fiscala recomandata de UE si este implementata in 19 tari ale uniunii.
TRANSPORTURI. Proaspat instalat in fruntea Ministerului Transporturilor, Radu Berceanu a si facut prima schimbare. La sfarsitul saptamanii trecute el l-a demis pe directorul general al Aeroportului Baneasa, Eugen Ciocan, din cauza unor nereguli. Berceanu a anuntat ca ar putea urma si alte schimbari. El a precizat ca Ministerul Transporturilor dispune de fonduri pentru derularea proiectelor de infrastructura, dar a constatat ca ritmul lucrarilor este lent. Ministrul a spus ca va aplica penalitati mai mari pentru firmele care nu respecta termenele contractelor incheiate cu statul. (Iohanna Onaca Purdea)