CNSAS a inceput cu stangul
Vicepremierul Marko Bela a declarat sambata, in cadrul unei conferinte de presa, ca CNSAS ar trebui sa fie o institutie stabila si independenta, neinfluentata politic. "CNSAS ar trebui sa fie o institutie extrem de s

CNSAS a inceput cu stangul
Vicepremierul Marko Bela a declarat sambata, in cadrul unei conferinte de presa, ca CNSAS ar trebui sa fie o institutie stabila si independenta, neinfluentata politic. "CNSAS ar trebui sa fie o institutie extrem de stabila si cat mai independenta, nu zguduita de actualitatea politica sau de animozitatile din viata politica", a spus Marko Bela. Acesta a aratat ca, din pacate, vechea echipa de conducere a CNSAS nu a reusit sa faca acest lucru, dar el spera ca noul colegiu de conducere, care "a inceput cu stangul", sa-si dobandeasca independenta din toate punctele de vedere. "CNSAS nu trebuie sa accepte ca cineva sa influenteze institutia din punct de vedere politic", a spus Marko, mentionand ca aceasta institutie ar trebui sa ia exemplul Parchetului General, "unde politicienilor le este interzis sa influenteze anumite decizii".

Biroul Politic al PC se reuneste astazi pentru a discuta, in principal, posibilitatea iesirii acestei formatiuni de la guvernare, dupa cum a anuntat recent conducerea partidului. Sedinta Biroului Politic survine pe fondul unei polemici declansate intre CNSAS si presedintele PC, Dan Voiculescu, care a solicitat Colegiului cercetarea dosarului sau pentru a stabili daca a fost sau nu colaborator al fostei Securitati sau daca a facut politie politica. Ulterior audierii liderului PC, intr-o serie de cotidiane centrale, a aparut o informatie care cita surse autorizate potrivit carora CNSAS ar fi ajuns la anumite concluzii nefavorabile in privinta colaborarii sale cu fosta Securitate.
In acest sens, Voiculescu a anuntat ca intentioneaza sa dea in judecata CNSAS pentru scurgere de informatii, sustinand totodata ca nu exclude iesirea formatiunii sale de la guvernare. Pe de alta parte, incercand sa distraga, cumva, atentia de la "dosarul Felix", deputatul PC, Sergiu Andon, care este si avocatul lui Dan Voiculescu, a declarat vineri seara, intr-o emisiune televizata, ca in CNSAS exista un fost colaborator al Securitatii, al carui nume de cod este "Dominic". Sergiu Andon a refuzat insa sa dezvaluie identitatea acestuia, mentionand in schimb ca declaratia sa este doar un avertisment la adresa lui "Dominic". "Dovezile conform carora un membru CNSAS a colaborat cu fosta Securitate sub numele de cod Dominic sunt sub 10% din cate se pot spune despre Consiliu, fiind posibil ca si alti membri sa se afle in aceeasi situatie", a afirmat avocatul lui Dan Voiculescu.

In teritoriu, parerile sunt impartite
Presedintele organizatiei judetene Suceava a PC, senatorul Constantin Gheorghe, considera ca partidul din care face parte trebuie sa ramana la guvernare pentru ca a hotarat sa sprijine actuala coalitie pana la realizarea obiectivului integrarii Romaniei in UE.
In acest context, Constantin Gheorghe a declarat ca o eventuala parasire a coalitiei aflate la guvernare de catre PC ar putea determina instabilitate politica. Senatorul PC a precizat ca, dupa parerea sa, este prioritara integrarea in UE "si nu problemele pe care le au partidele sau personalitatile politice".
Pe de alta parte, conservatorii din Alba au recomandat tuturor liderilor politici ai acestei formatiuni sa nu mai amestece partidul in problemele lor personale.

Liberalii - sceptici...
Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, crede ca PC este o formatiune politica serioasa, care nu va iesi de la guvernare. "Cu toate ca in anumite privinte noi, liberalii, am avut puncte de vedere diferite de cele ale PC, in acest an si jumatate am constatat seriozitatea de care conservatorii dau dovada in Parlament cu ocazia motiunilor de cenzura si nu numai. Mi-e greu sa cred ca acest partid va iesi de la guvernare doar pentru ca Dan Voiculescu va primi, eventual, un raspuns nefavorabil din partea CNSAS", a declarat Mihai Voicu. La randul sau, deputatul PNL Emilian Francu s-a aratat sceptic in ceea ce priveste iesirea conservatorilor de la guvernare. "Am stat de vorba, zilele acestea, cu mai multi colegi parlamentari din PC. Mi-au spus ca il vor sustine pana la capat pe Voiculescu, dar ca ii vor recomanda acestuia sa nu iasa acum de la guvernare", a afirmat Emilian Francu.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.