Negocieri de o luna
Iancu a precizat ca negocierile cu Razvan Lucescu au fost demarate inca in urma cu o luna. "Eu stiam acest lucru de aproximativ o luna, dar omul avea de incheiat un campionat. Se batea la titlu si nu era normal sa facem presiune. Strategia noastra a fost sa ducem aceste negocieri in liniste. Am fost decenti, am respectat pe toata lumea: pe Razvan, conducerea Rapidului si pe suporterii acestei echipe. Suporterii rapidisti stiu foarte clar ca Razvan nu a fost furat. Situatia generala a clubului Rapid a generat aceasta situatie", a conchis Marian Iancu. Razvan Lucescu nu a confirmat acordul cu Poli Timisoara: "Nu pot sa spun nimic oficial deocamdata. Chiar nu am cum. Daca era ceva oficial, o faceam pana la aceasta ora", a sustinut antrenorul pentru Mediafax. Surse apropiate celor doua cluburi sustin ca Razvan Lucescu va avea la Poli Timisoara un salariu anual de 450.000 de euro, ceea ce l-ar face cel mai bine platit tehnician din Divizia A. De asemenea, la Poli Timisoara nu va ajunge doar staff-ul tehnic cu care Lucescu a colaborat la Rapid, ci si presedintele Dinu Gheorghe. Favorit pentru preluarea scaunului lasat liber de Razvan este Ioan Ovidiu Sabau, fost jucator al acestei echipe, cu care a castigat doua titluri, si care este antrenorul Gloriei Bistrita. (B.G.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Leo Messi stabilește un record istoric înainte de Cupa Mondială 2026:...
Sursa: kudika.ro