Cu mana sprijinita intr-un toiag, priveste in larg. Ochii albastri si-au pierdut din stralucire, iar creturile din jurul ochilor traseaza pe chipul imbatranit linii adanci ce nu mai pot fi sterse niciodata.

Casa babei Olga din Ilganii de Sus, undeva pe malul canalului Sulina, care nu are mai mult de 18 case. Apa in fata, apa in spate. Uscata este doar limba de pamant pe care sunt construite casele satenilor facute de ani in sir din chirpici. In aprilie, cand Dunarea si-a demonstrat forta, nici Ilganii nu au fost feriti de inundatii. Apele s-au unit si au facut atunci un tot, apa Ilganilor. ""Am avut apa de peste jumatate de metru in casa, in gradina, peste tot"", ne povesteste Olga aratand nivelul apelor scazute intre timp, dar imprimat pe gard. Desi apa i-a facut rau, matusa Olga iubeste fluviul. Doar ii e vecin de la 12 ani de cand s-a mutat la Ilgani. Cand au fost inundatiile din acest an s-a refugiat o perioada la fiica sa de la Telita, de furia apelor. ""Cu apa nu te joci. Cand te vezi nevoit sa meri cu barca prin curte, si daca ai putea si prin casa, ce sa mai faci?"". Olga suspina usor, abia simtit, si priveste barca si pescarul din poarta. N-ar da apa pentru pamant nici in ruptul capului. ""M-as muta de aici, dar tot la apa. Nu vreau la camp.""

CONVIETUIRE. Oamenii si animalele locului traiesc impreuna intr-o armonie lacustra. Cainele Alfonso parca e rasarit din apele Dunarii