Competitie si performanta

Va propun sa incepem convorbirea noastra cu o caracterizare a managementului academic.
Mai intai, sa spunem ca dintre numeroasele definitii ale managementului, cea mai cuprinzatoare este aceea care se refera la management ca stiinta si arta a conducerii, fie ca este vorba de domeniul economic si financiar, fie universitar sau academic. Managementul stiintific trebuie sa fie unul performant, pentru ca e o activitate foarte complexa, presupunand conducerea programelor, castigarea lor prin competitie si derularea activitatii propriu-zise de cercetare.
Care este specificul managementului pentru Academia Romana?
Cum se stie, Academia Romana are, pe langa functia de consacrare, functia de cercetare stiintifica fundamentala. In domeniul consacrarii, cum fiecare dintre colegii mei realizeaza un proces de punere in valoare a celor acumulate de domniile lor, manageriatul insemna incercarea de realizare unei interfate intre ceea ce doresc dumnealor sa exprime si Academia ca institutie.
Sub acest aspect, considerati ca noile modificari din statut privind alegerea membrilor Academiei raspund acestor exigente?
Si da si nu. Da, pentru ca modificarile statutului introduc principiul competitivitatii ca principal criteriu pentru chemarea candidatilor pentru membrii corespondenti si de onoare. Nu, pentru ca, cel putin pana acum, nu am gasit, poate, cele mai bune proceduri. Dupa cum s-a observat la ultimele alegeri am avut situatia in care si la al doilea tur de scrutin nici unul dintre candidati nu a intrunit numarul suficient de voturi.
Domnul Gh. Paun, membru corespondent al Academiei Romane, a demonstrat matematic ca acest sistem nu este operabil.
Domnul Gh. Paun fiind un reputat matematician, trebuie sa-i dam crezare, pentru ca intervine dispersia si de aceea este necesar sa gasim procedeele cele mai bune de aplicare. Procedeele folosite au facut ca doi reputati oameni de cultura, Nicolae Manolescu si Marius Porumb, dar si oameni de stiinta cum sunt Emil Burzo sau Bogdan Simionescu, sa nu intruneasca numarul necesar de voturi pentru a deveni membri titulari, desi nici unul dintre noi nu s-ar putea indoi de calitatile de exceptie ale dumnealor. Introducerea competitiei in alegerea membrilor Academiei Romane este de salutat, insa trebuie bine gandita la nivelul de aplicare.
In ceea ce priveste managementul cercetarii stiintifice?
Si in acest domeniu este nevoie sa introducem sau sa continuam o linie mai activa, fiindca trebuie sa avem o prezenta mai sustinuta pe plan international si, mai cu seama, sa castigam mai multe granturi internationale. Ma gandesc aici la programele de cercetare europene, unde exista finantari importante si posibilitati de extindere.
Peste putin timp va fi viabil Programul-Cadru-7
Intocmai. Biroul prezidiului este in faza de realizare a unui plan managerial cu privire la activarea cercetarii stiintifice in institutele academice. Acest plan va fi discutat in prima adunare generala a membrilor Academiei si va fi dat publicitatii, incat sa devenim o prezenta mai activa in cercetarea europeana si mondiala.
Si sa reusim sa asimilam mai multe fonduri structurale.
Bineinteles, pentru ca atat timp cat Romania participa la fondul comun european si indicele de revenire este subunitar inseamna o pierdere. Ar trebui sa asimilam mai multe fonduri structurale mai mult decat disponibilizeaza, pentru ca filosofia programelor europene este sa canalizeze fonduri spre tari recent aderate sau in curs de aderare, cu atat mai mult cu cat se stie ca posibilitatile bugetare interne sunt mai reduse si ca mai ales in cercetarea experimentala nu se poate face performanta fara fonduri.
In acest sistem, care este rolul secretarului general?
Unul, sa zicem, de interfata. Conform regulilor academice, secretarul general se ocupa de coordonarea personalului din interiorul Academiei si de conducere a activitatilor patrimoniale.
O problema destul de dificil de solutionat.
Este cunoscut ca Academia Romana a dobandit, fie prin dezvoltare proprie, fie prin donatii, imobile, terenuri, dar si opere de arta, care in 1948, printr-o decizie a Consiliului de Ministri au fost nationalizate aproape in intregime. Am reusit pana acum sa realizam un tablou sinoptic al patrimoniului, fiind important sa se cunoasca faptul ca avem de recuperat un numar foarte mare de cladiri din Bucuresti, pe Valea Prahovei, pe Litoral si in alte orase. Mai sunt de recuperat peste 5.000 ha. teren agricol si insemnate suprafete de padure.
Vor fi, desigur, respectate clauzele testamentare.
Ne-am propus ca, intr-o perioada scurta, si ma gandesc aici la procedurile juridice de recuperare, sa-l punem in opera, sa obtinem venituri extrabugetare prin care sa dezvoltam activitatea de cercetare stiintifica prin dotari si, mai cu seama, sa atribuim burse tinerilor cercetatori. Am avut o discutie in cadrul Biroului Prezidiului si am decis ca toate clauzele testamentare sa fie respectate. Marea majoritate a testamentelor pe care le-am vazut prevad acordarea de burse elevilor, studentilor si cercetatorilor care se disting in diverse concursuri nationale si internationale. Va trebui sa incercam sa acordam, anual, un numar de burse pentru cei mai buni, pentru elite.
Sunteti recunoscut ca unul dintre cei mai buni specialisti in economie agrara. Dintre numeroasele lucrari publicate as aminti doar "Dezvoltarea rurala in Romania" si "Restructurarea agriculturii si dezvoltarea durabila a Romaniei in vederea aderarii la Uniunea Europeana" in care pledati pentru o noua conceptie. Recent ati participat si la o sesiune academica pe aceasta tema. Va propun sa dezvoltati aceasta tema deoarece, cum se stie, cele mai multe "stegulete rosii" sunt pentru agricultura.
Ma bucur ca ati adus in discutie aceasta problema. In continuarea preocuparilor de pana acum, conduc o echipa de cercetare in domeniul dezvoltarii rurale si avem in pregatire o lucrare importanta care o sa apara la Editura Academiei Romane. Vrem sa demonstram ca Romania are nevoie de o noua filosofie a dezvoltarii rurale prin care potentialul de exceptie pe care il are - a doua resursa importanta, dupa resursele umane - sa fie pus in valoare, astfel incat, in scurt timp Romania sa fie un competitor real in UE si nu un simplu importator, cum, din pacate, se intampla astazi. As vrea ca activitatea mea mangeriala din Academie sa nu-mi rapeasca prea mult timp, incat sa nu-mi pot continua activitatea de cercetare.
Cum putem schimba culoarea acelor stegulete pentru agricultura?
In legatura cu aceasta, vreau sa precizez, nu pentru a-i scuza pe actualii decidenti din domeniu, ca pentru toate tarile care au aderat la UE dupa 1957, agricultura a fost cel mai greu capitol. In cazul Romaniei, doua motive sunt extrem de puternice. Primul, in tara noastra au fost, in secolul trecut, trei fracturi majore de sistem, prin cele trei mari reforme agrare si, mai cu seama, cea din perioada comunista, care a lasat niste urme greu de sters. Al doilea, reforma din 1991, Legea fondului funciar, a rezolvat doar un element al proprietatii, respectiv, terenul, fara a include partea dinamica, activele necesare realizarii unei exploatatii performante. Cred ca atunci legiuitorul a vrut sa demonstreze ca, de fapt, privatizarea nu da roade si s-a incercat, intr-un fel, revenirea la rosturile anterioare dar, de aceasta data, de pe o alta platforma. Aceasta convingere nu mi-o poate schimba nimeni, atata timp cat unui agricultor i se reda doar suprafata, dar nici un mijloc cu care, de fapt, a si intrat in procesul de cooperativizare. Practic a fost lasat fara nici o posibilitate de a valorifica acest teren si a fost nevoit sa recurga la alte solutii, sa reintre intr-o forma colectiva de exploatare. De aceasta data, fortat de imprejurari si chiar prin liber consimtamant.
In masura in care aceasta libertate era, de facto, o alta forma de constrangere, neavand incotro.
El a fost nevoit sa reintre intr-un sistem neosocialist de exploatare.
Un fel de reeditare a unei experiente trecute.
De aceea, sub acest aspect, Romania se afla aproximativ la nivelul anilor 1950-1955.
Deci, aceste stegulete sunt explicabile. Ce se poate face.
Problema este ce strategii se pot elabora si, mai ales, ce sa solicite Romania, pentru ca pachetul de politici europene aduse fortat peste agricultura romaneasca este un altoi nefericit, o hibridare sterila. Noi avem de urcat un drum destul de lung si anevoios, care este drumul performantei agricole. Acest parcurs fiind obligatoriu.
Care ar fi prioritatile?
Mai intai, cele care se refera la constituirea de exploatatii viabile, puternice. Desi acum UE nu agreeaza termenul de sustinere sau subventionare, avem nevoie de aceasta sustinere, asa cum au procedat si la ei acum 30-40 de ani, cand s-a sustinut masiv agricultura pentru a avea produse agricole ieftine, de calitate si in cantitati suficiente. In prezent, Romania are peste 4,5 milioane de exploatatii, marea lor majoritate fiind de subzistenta, fara performanta si care nu contribuie comercial la piata agricola romaneasca sau europeana. Apreciez ca Romania nu are nevoie decat de jumatate de milion de exploatatii, care sa fie constituite pe criterii de piata si nu pe criterii de nevoie. Deci, fara o infuzie masiva de capital, inclusiv prin acordare de facilitati (dobanzi avantajoase, cu termene de rambursare facile) nu putem accede la competitia europeana. Aici trebuie gasite solutiile, aici trebuie sa se implice extrem de puternic cei care decid in agricultura. Ei trebuie sa aiba discutii profunde cu UE si sa nu accepte toate solutiile propuse, ci sa demonstreze ca Romania este intr-o alta faza de evolutie. Trebuie sa demonstreze ca solutiile viabile sunt cele pe care ei le-au aplicat cu 30-40 de ani in urma, cand s-a relansat agricultura europeana de la nivelele pe care le avem noi acum spre cele de varf de astazi.
Sunteti nu doar un om de stiinta cunoscut, de-ar fi sa amintesc doar cele peste 300 de lucrari publicate, ci si profesor la Universitatea Agricola din Timisoara. Cum apreciati procesul de formare a specialistilor in aceste domeniu?
E un intrebare dificila. La aceasta data, invatamantul agro-alimentar, ca intreg invatamantul de altfel, nu a reusit sa realizeze compatibilizarea cu invatamantul european. Asta inseamna formarea de specialisti in conditiile in care ei vor lucra dupa noi metode si principii. Trebuie sa acceptam ca invatamantul este un sistem relativ conservator si ma gandesc la faptul ca aceasta compatibilizare cu invatamantul european se produce anevoios. Procesul Bologna este primit cu retinere, cu reticenta, uneori chiar cu respingere. Cel mai important lucru este ca nu am reusit inca sa realizam, de facto, o structura a invatamantului superior romanesc agro-alimentar apropiata de structurile europene. La noi inca exista ideea de a forma tehnologi, cand se stie ca un numar extrem de mic dintre absolventi vor lucra in tehnologie. Marea lor majoritate vor lucra in domenii de administrare a afacerilor, de comercializare, in consultanta, in inspectie. Din acest punct de vedre, recunosc, dupa o activitate manageriala in invatamantul superior de peste 15 ani, ca nu am reusit cu pasi suficient de siguri sa ne apropiem de acest nou tip de gandire si actiune.
In acest sens, de ce ar fi nevoie?
Cred ca avem nevoie de mai multe programe europene. Am avut, la un moment dat, multe programe europene, am trimis multi tineri la studii si mare majoritate s-au intors bine pregatiti. Dar, din pacate, nu au avut receptivitatea necesara, indeosebi din partea celor de generatia mai in varsta. Probabil ca e un fenomen natural, fiind nevoie de un timp de adaptare, de reactie.

---

Despre autor: