ALLAH AKBAR...DUMNEZEU E MARE!

Acum un an, romånii erau inspaimåntati de numele „Brigazile Muadh Bin Jabal“, rapitorii jurnalistilor. Exista acum probe clare ca in timpul negocierilor cu mai multe state pentru eliberarea ostaticilor pe care ii detinea, Abu Sahar inventa nume de organizatii fundamentalist-islamice pentru a exercita si presiuni asupra popoarelor din tarile respective

Astfel, pentru negocierile cu statul Filipine, Abu Sahar folosea denumirea „Armata mujahedinilor“. Pentru eliberarea celor opt chinezi rapiti in ianuarie 2005, el luase denumirea de „Batalionul Al Numaan“. Celula de Criza stia aceste lucruri si de aceea, invocånd Pastele ortodox si numele Fecioarei Maria, a cerut eliberarea ziaristei de la Prima TV

Ovidiu Ohanesian isi aminteste ca persoanele care i-au tinut sechestrati timp de 55 de zile erau foarte religioase, dar nu foloseau forta pentru
a-i converti si pe ostatici. Ziarista Florence Aubenas era pusa sa studieze Coranul in limba franceza. Marie-Jeanne a scapat de aceasta corvoada pentru ca nu s-a gasit si o versiune in engleza

Ohanesian isi aminteste ca in detent ie a baut o singura data cafea. In timp ce era in Kuweit, invatase inceputul unei rugaciuni mahomedane. Rapitorii l-au auzit repetånd-o si, drept multumire, i-au oferit cafeaua. Ostaticii musulmani Mohammad Munaf si Hussein Hanoun au primit de la rapitori covorase pentru a-si putea face rugaciunea zilnica

Chiar si in aceste conditii, ostaticii romåni si-au pastrat credinta. Marie- Jeanne Ion tinea evidenta zilelor si a fost prima care a stiut cånd este 1 Mai, data la care anul trecut a cazut Pastele. Ea le-a spus celorlalti Hristos a Inviat! Romånii si-au facut cruce pe ascuns. Peste doua zile, in beciul „Fermei cu ostatici“ aveau sa vina primele zvonuri serioase de eliberare

Religia ca acoperire
„Jeish Al Mujahideen“, „Batalionul Al Numaan“, „Brigazile Muadh Bin Jabal“ sunt doar cateva dintre denumirile religioase sub care se ascunde banda lui Abu Sahar, cel care i-a tinut ostatici si pe romanii Marie-Jeanne Ion, Eduard Ovidiu Ohanesian si Sorin Miscoci. Acum, este clar ca fundamentalismul islamic este doar o acoperire.
Totusi, una dintre denumirile folosite de Abu Sahar reapare in toamna anului 2005 pe video-casete in care Mujahedinii ataca fortele americane cu rachete si explozibil performante. Pentru asa ceva trebuie multi bani, cam cat se castiga din ostatici.

In tara stiam ca romanii sunt rapiti de o organizatie autointitulata „Brigazile Muadh Bin Jabal“. S-a dovedit in timp ca denumirea era doar o acoperire, prin care rapitorii faceau presiuni asupra noastra. In beci, islamismul era si el prezent. O noua serie de amintiri ale lui Ovidiu Ohanesian demonstreaza pe deplin acest lucru. Adevarul era stiut de autoritatile romane inca din timpul crizei ostaticilor. Ele stiau ca fundamentalismul islamic nu este o trasatura de baza a celor care negociau eliberarea ostaticilor. De aceea, la 27 mai 2005, Celula de Criza i-a transmis un ultimatum lui Abu Sahar, cerandu-i sa o elibereze pe Marie-Jeanne Ion, fiind invocate sarbatoarea Pastelui si Fecioara Maria. Un asemenea ultimatum, pe niste adevarati fundamentalisti i-ar fi enervat la maximum.

Inca de la inceputul rapirii, cu Marie- Jeanne s-au purtat in mod deosebit si ne-au dat toate asigurarile ca va fi tratata cu respect. La acest lucru s-a adaugat si faptul ca Munaf Mohammad o declarase sotia lui secreta. Garzile sunnite isi faceau constiincios rugaciunea de mai multe ori pe zi. In lipsa Gradinarului si a Politistului ne pazeau doi tineri inarmati. Orice ii intrebam, raspundeau la fel : Imshallah! Cum vrea Dumnezeu!

Irakienii sunt foarte credinciosi. Coranul tine familii cu zeci sau sute de membri strans unite. Respectul pentru familie, copii, femei si pentru sotie mai ales transpira prin toti porii irakianului simplu. La fel, respectul pentru cei mai in varsta. Frati, surori, unchi, matusi, nepoti, toti laolalta formeaza o mare familie, cu legaturi foarte stranse. Familii numeroase purtand acelasi nume ocupa strazi intregi din Bagdad. Femeile depind cel mai mult de familie si sufera cele mai mari constrangeri. In familia Munaf, femeile erau mai libertine. Umblau machiate, cu parul vopsit si purtau haine moderne. Cu toate acestea, Yousuf Al Amin, fratele lui Munaf, spunea ca sotia lui nu avea curaj sa-si viziteze familia din Fallujah. Putea fi rapita in orice moment. In Bagdad sunt si comunitati de crestini, fiecare cu biserica ei.
Ideologul grupului -'Doctorul>>

Cu mici exceptii, rapitorii si garzile irakiene cu care am intrat in contact erau foarte credinciosi. Din pacate, cei mai multi dintre ei erau oameni simpli fara prea multa carte, usor de manipulat. Aveau incredere oarba in sefii religiosi, care hotarasc cum trebuie interpretat Coranul si cum trebuie traita viata de zi cu zi in spiritul acestuia. Spre exemplu, daca seful religios ii spunea ca Ovidiu e „bun si curat“ aveam toate sansele sa capat un regim de detentie mai usor. A doua zi, daca semnalul era negativ, puteam fi aspru pedepsit sau executat intr-o clipa.

Cel mai respectat personaj din punct de vedere religios era „Doctorul“, care nu si-a acoperit fata decat in timpul filmarilor. Rapitorii ni l-au recomandat in caz ca am fi interesati de invataturile Coranului. Inainte de rugaciune, „Doctorul“ scotea din maneca larga a galabiei de culoare alba un revolver de calibru mare si-l dadea unui gardian mai tanar. Apoi, tacticos, lasa papucii la marginea saltelei si intindea un mic covoras. Era sunnit. Rugaciunea siitilor difera usor de cea a sunnitilor, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu. Sunnitii nu-l recunosc decat pe profetul Mohamed. Siitii il comemoreaza pe imamul Hussein, un nepot al profetului Mohamed. Ca semn distinctiv, siitii arboreaza steaguri negre cu scris verde, in semn de doliu in memoria imamului.

Haidar si Said erau stupefiati
Nici in prima, nici in a doua locatie nu am auzit faimoasele chemari la rugaciune ale muezinilor, cum le auzisem in Kuweit sau la Ialta de atatea ori. Mai mult ca sigur, nu am fost tinuti in apropierea vreunei moschei. In a doua locatie, ne puneau ore in sir casete audio cu rugaciuni. Arabii de pe caseta plangeau, urlau, se rugau infricosator. Probabil ca povesteau din patimile profetului Mahomed. In beci, Marie- Jeanne a fost prima care a anuntat Pastele. „Hristos a Inviat!“, a spus ea. Trebuia sa ne facem semnul crucii pe ascuns.

I-au dat Coranul in limba franceza lui Florence Aubenas. Ea trebuia sa-l studieze sau macar sa para interesata de subiect. Era una din acoperirile religioase pe care le dorea Hadji. I-au propus si Marie-Jeannei. Ea a fost de acord, dar se pare ca nu au gasit ceva multumitor in limba engleza.

Dupa ce m-au tinut saptamani intregi in catuse, dupa ce m-au pedepsit si m-au batut, au avut o mare surpriza. Intr-o dimineata cand am fost scos la toaleta, le-am recitat prima parte din rugaciunea memorata in aventura mea kuweitiana. „Allah akbar! Allah akbar! Aialla saleeh! Aialla saleeh! Aiala feleeh! Aiala feleeh!“ Haidar si Said erau supefiati. M-au felicitat, m-au mangaiat. A doua zi am primit prima si singura cafea din detentie. „Cao, cao, ...cofee“, spuneau ei.

Munaf se ruga in prima locatie de mai multe ori pe zi. Ii dadusera si covoras. In a doua locatie se ruga mai rar. Mai mult s-a vaitat. Plangea dupa nevasta si copii.

Husein Hanoun se ruga ore in sir. Era ca o fantoma. Lacrimile ii curgeau siroaie pe obraji.

---

Despre autor: