"De la bocetul Inorogului la Daniel Turcea"

numeroase cronici literare, in revistele "Transilvania" (1984-1989), "22" (1994-2000), "Ziarul de duminica", supliment al "Ziarului financiar" (2000-2006). A debutat publicistic, dupa mai multe prezente in reviste liceale si studentesti in 1974, in "Romania literara". Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1990. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor in 1982 (pentru debut) si 1999 (pentru traducerea integrala a dramaturgiei lui Eugene Ionesco), Premiul UTC, 1982, Premiile revistelor "Ateneu" (1976, 2004), "Luceafarul" (1978), "Tribuna" (1980), "Transilvania" (1984), "Flacara" (2004). A primit medalia "150 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu" (2000), premiul CNA, pentru "Omul care aduce cartea" ( 2002), Premiul Radio Bucuresti, 2004, premiul de critica al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, 2004. A fost nominalizat la Premiul de critica al UNITER, in 2001. A publicat volume precum: "Perspective eminesciene", Ed. Cartea Romaneasca,1982; "Dramaturgia lui Lucian Blaga", Ed. Dacia, 1984; "Intrebarile poeziei", Ed. Cartea Romaneasca, 1989; "Stangacii de dreapta", Ed. Dacia, 1999; "Scriitorincul", Ed. Dacia, 2001; "Carte de bucati", Ed. Fundatiei Pro, 2003; "Literatura romana in postceausism. I. Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare", Ed. Polirom, 2004; "Scrieri de placere", Ed. Fundatiei Pro, 2004; "Indreptari de stanga", Ed. Humanitas, 2005; "Viata literara I", Ed. Fundatiei PRO, 2005; "Literatura romana in postceausism, Vol II, Proza, Prezentul ca dezumanizare", Ed. Polirom, 2006; "Perspective eminesciene, Editia a II-a", Ed. Humanitas, 15 iunie 2006.
Marius Vasileanu: Domnule Dan C. Mihailescu, va propun sa vorbim pentru inceput despre experienta dumneavoastra de la Institutul de Teorie si Istorie Literara "G. Calinescu". Ati fost si secretar de redactie la revista Institutului si v-as ruga sa insistam asupra cercetarii si istoriei literare actuale din Romania.
Dan C. Mihailescu: Uite ca sunt surprins de inceputul convorbirii noastre!... Nu m-a mai intrebat nimeni pana acum de Institut. De regula, lumea - nu stiu de ce - a luat calitatea aceasta de cercetator stiintific, pompos spus, ca un fel de intamplare in biografia mea. Indeobste sunt luat de istoric literar drept critic literar, bufon mediatic, traducator al lui Cioran, Ionesco, Jean-Francois Revel, una cate una... Dar nimeni nu-mi asociaza numele cu cele doua tomuri ale Bibliografiei I. L. Caragiale, cu antologia de polemici si atitudini culturale interbelice, cu DSR-ul, DGLR-ul s.a.m.d. Lumea intotdeauna a zis ca aia a fost o carte de vizita strict profesionala, cartea mea de munca, sa zic asa. Nedandu-si seama ca era cea mai mare iubire a vietii mele si cea mai completa intruchipare a personalitatii mele. Eu nu sunt un histrion, chiar daca par asa. Nu sunt un exhibitionist, chiar daca toata ziua ma dau in spectacol. Intotdeauna mi-a placut seriozitatea, am venerat Biblioteca si sunt un paseist definitiv nevindecabil. Am debutat cu o carte despre Eminescu, am continuat cu abordarea teatrului lui Blaga, am vrut sa fac o istorie a sentimentului religios in poezia noastra, ceea ce nu se putea atunci, am planuit carti despre teatrul poetic romanesc... si am avut aceasta mare sansa a vietii ca la numai 3 ani de la repartizare, in 1980, doamna Busulenga - uite, acum tot trebuie sa o pomenim intr-un fel, sa-i fie tarana usoara! - dansa mi-a spus: "Danutule, tu te balbai, nu ai ce sa cauti in invatamant, ai fi bun de profesor la liceu, ca-ti place sa te dai in spectacol si sa-i fragezesti pe astia mici, sa-i aduci la literatura... Dar eu te-as aduce la Institut". Bun, numai ca Institutul nu ma mai lasa sa fac gazetarie, pentru ca boala numarul doi a vietii mele asta a fost: sa fiu gazetar, sa fac jurnalism cultural, cronica de spectacol, reportaje, in viata de teatru, in viata de noapte a literatilor, bruneafoxism transferat din strada intru cele spirituale etc. Asa ca m-am vazut incorsetat dintr-o data in cercetare, dupa vreo 2-3 ani de gazetarie dura, saptamanala, la "Luceafarul". Atunci m-am si prins eu de toate dedesubturile din presa noastra, eu nu stiam de batalii, de partida lui Eugen Barbu vs partida Marin Preda, nu stiam nimic din culisele si sforariile ucigase ale vietii literare. Eram intr-o minunata naivitate de sociologie literara, o stare adamica, pe care astazi o regret. O virginitate profesionala pe care nu stiu cati tineri o mai au acum, ca ei vin deja malformati in viata literara, niste juni tortionari gerontofobi, carieristi feroci, dezabuzati, cinici, mercantili, despovarati de tot ce va sa zica principii, etica, serbeturi de-astea demodate.
La Institut am stat din 1980 in 2003, cand am demisionat din cauza lui Eugen Simion, pe motive de incompatibilitate. Eu voiam sa politizez discursul istorico-literar, el voia sa eliminam toata politizarea, sa ramana fesenismul beton. Fiind prins la mijloc, am binevoit sa-mi dau demisia. Dar mi-a parut extrem de rau, pentru ca, dintre toate minicalitatile mele, pe cartea de vizita asta as fi vrut sa mi se puna: istoric literar.
- Si cu revista...
- Intr-adevar, din 1983 pana in primavara lui 1986, am fost secretar de redactie la Revista de Istorie si Teorie Literara. Cum am intrat acolo? Sa va spun o mica istorie... Din 1980, habar neavand ce inseamna samizdat-ul, am inceput sa fac o revista acasa si un cenaclu cu niste mese poetice bine stropite cu vodca (o sticla era 25 de lei atunci), cu parizer si cafea... Am facut vreo zece intalniri trimitand invitatii prin posta. Invitatii pe care le-am vazut apoi in dosarul doamnei maior Coliban. Din cele 10-15, patru erau deja prinse la dosar, predate de prietenii mei de atunci. Destinatarii... Ii stiu, nu-i spun ca nu are rost, doar vreo doi dintre ei sunt personalitati literare. Am avut parte de un suav interogatoriu "coregrafic", pe care le-am rezumat impreuna cu dosarul meu de la CNSAS in "Scrieri de placere". Doamna maior mi-a spus ca oricand pot avea loc dialoguri contondente, dar noi sa le facem calm acuma... Si m-a sfatuit sa nu-mi stric viitorul, sa renunt la cenaclu. OK. I-am spus cat se poate de limpede ca eu cate zile voi avea voi cauta sa adun oameni in jurul meu, sa fac emulatie intelectuala, vrand-nevrand cenaclul asta am sa-l tarasc dupa mine toata viata, fie si piezis. Mi-a spus: bun, daca faceti asta, faceti-o fara sa sara-n ochi, intr-o forma dezorganizata, nu o forma organizata, nu acasa. Nu aveti voie nimic organizat! Si atunci a fost ceva dragut cu doamna Zoe Busulenga: m-a luat de-o parte prin '83 si mi-a spus: "Aud ca tu ai chef in continuare de gazetarie, tu nu vrei sa faci cercetare fundamentala!". Si am zis: "Doamna, nu suport sa merg pe burta, pe sub pietre, pe sub apa, eu sunt gazetar, am o dubla natura, vreau sa fac si gazetarie, si cercetare. Sa stau si la birou, si la Biblioteca Academiei, dar sa am si saptamanal articole". Doamna Zoe mi-a spus: asa ceva nu se poate... Uite ca am reusit 20 de ani sa fac si gazetarie, si traduceri, si antologii, editii si carti! Nu carti de referinta, dar, cat de cat, carti despre autorii nostri mari... "Eu am inteles, mi-a spus doamna Zoe ghidus (probabil erau informatii de la maioreasa)... ca tu ai chef de gazetarie, ai in continuare mancarime". Si m-a pus secretarul lui Nicolae Florescu, venit proaspat atunci de la "Manuscriptum". La RITL am facut trei ani bucatarie redactionala cu mare placere, am invatat multe chestii de istorie literara si de ziaristica de la Florescu, dar si de la Andrei Nestorescu si Nicolae Mecu, am fost bucuros ca am facut interviuri cu Alexandru Paleologu, Arsavir Acterian etc. Tot pe atunci am intalnit-o pe strania Doina Graur, care era nepoata lui Ion Chinezu, ea mi-a pus in brate timp de vreo doua veri toata biblioteca de literatura interzisa - Cioran complet, Eliade complet, toate volumele de extrema dreapta din perioada interbelica. Ea mi-a dat Junger, ea mi-a dat Heidegger, Jaspers, atunci am prins eu Spengler, Berdiaev, Nietzsche... tot ce era "deochiat" in perioada aia. Si sunt mandru ca in '86, chiar in ultimul an la Revista de Istorie si Teorie Literara, am avut si primul articol despre Cioran. In '86 nu prea se scriau chestii de-astea pe la noi. Institutul era un fel de rezervatie. Eram ghetoizati, adevarat, dar ni se dadea voie sa ne inmultim in captivitate...
- Revista Institutului de Istorie si Teorie Literara era o revista de elita...
- Da. Aparea in 300-400 de exemplare. Ce puteam sa facem noi si "Viata Romaneasca" nu putea sa fie recenzat in "Flacara". In "Romania Literara" cand si cand se putea, dar sotia mea, care a lucrat atunci cativa ani la "Flacara", a vrut sa recenzeze numarul cu Cioran si nu i s-a dat voie. Am fost recenzati in "Vatra", in "Tomis", in "Viata Romaneasca, dar atat! Cum sareai spre "Romania Literara", "Luceafarul" si, mai ales, "Flacara", adica tiraj mare, nu mai mergea...
- Si cu toate astea - citeam si eu revista, in mod constant - cineva din redactie, domnul Nicolae Mecu, mi-a spus ca Stefan Andrei (fostul ministru de externe al lui Ceausescu) a dat la un moment dat un telefon cuiva din conducere spunand ca felicita revista pentru un numar foarte bun, nu mai tin minte exact... Cred ca era jurnalul lui Goga.
- Erau impartite si partidul, si Securitatile, si UTC-ul... Era o parte din securime nationalista, era o parte cosmopolita - o parte mica, erau cei de la Directia Externa, care erau mult mai limpezi la cap si gandeau "strategic" - sau, ma rog, ne iluzionam noi, acum, ca erau asa. Acum, noua ni se pare ca se lupta pacepismul cu plesitismul... Dar cand te uiti si la Pacepa si la Plesita, presupunandu-i antinomici ca orientare, stapani si interese, vezi ca, in fapt, au aceeasi micime... Revenind: cred ca Stefan Andrei va fi telefonat sa-l felicite pe Florescu pentru Jurnalul lui Goga.
- Cum percepeti cercetarea si istoria literara de astazi?
- Am scris despre asta in penultimul numar al revistei "Vatra", un numar dedicat istoriei si cercetarii literare. Am avut un raspuns in doi timpi. Pana la un punct am fost apocaliptic, cum sunt uneori (de fel sunt ciclotimic). Vazand cioraniano-caragialian lucrurile, as spune ca tot ce inseamna cercetare, istorie literara si textologie la noi este condamnat. Nu mai avem specialisti! Nu avem, nu numai sinologi, turcologi, slavisti, medievisti... dar nu mai avem nici macar tineri care sa aiba dorinta sa vada mai departe de ultimii 2, 3, 4, 20 de ani. Adica deja suntem acuzati, noi cei care ne ocupam de interbelic, ca suntem reactionari, neointerbelici, de parca ne-am ocupa de epoca de piatra sau de un vreun ev mediu intunecat. Tinerii nostri de astazi, bursierii din Occident, merg cu precadere pe partea stanga, corecta politic, a lucrurilor, intr-un prezent perpetuu, orwellian, indiferent sau alergic la trecut si cu o etnofobie suicidara. Ei vad exclusiv coroana copacului, niciodata radacinile, sunt acaparati, cum zice Ovidiu Hurduzeu, de logica rizomica a retelelor si nu de buna arborescenta, de traditie. De globalul vid, iluzoriu, si nu de autohtonia substantiala. Se pare ca a te ocupa de traditie inseamna a fi tombatera, nationalist, izolationist, localist si, in consecinta, legionar - cu asta se termina invariabil sirul de blamuri care li se aduc celor legati de traditie. Deci, tinerii se ocupa numai de epoca prefixului "dez": deconstructie, dezradacinare, decerebrare, dezumanizare, dezmembrare, demitizare. Or, cercetarea inseamna, precum bine stim, tocmai inversul, adica prefixul "re": refacere, recompunere, restructurare, recuperare, revalorizare, reuniune. Asta a fost prima parte a raspunsului meu, convins ca tinerii se vand numai pe subiecte de ultima ora, subiecte care plac corectitudinii politice din Occident, terorismului minoritarist etc.
Pe de alta parte, de la un timp incoace, am contacte tot mai dese cu tinerii fie la licee, am tot umblat la Bacau, la Ramnicu Valcea, la Craiova, la licee din Bucuresti, fie cu studentii de la Filologia bucuresteana (Relatii Internationale). Parintele Marchis, care-mi infuzeaza, cu dorinta sau fara sa vrea, gandire pozitiva, ori de cate ori ne intalnim imi arata ca Stavropoleos-ul este plin de tineri... Costion Nicolescu imi zice ca la Muzeul taranului vin tineri si copii tot mai multi... Deci, vazand copii de la 12, 13 ani, liceeni pana la absolventi de facultate tot mai interesati de trecut si de traditie, tot mai pasionati sa gaseasca domenii excentrice: sa se duca spre Cantemir, spre perioada Budai-Deleanu, sa examineze relatiile dintre greco-catolici si ortodocsi, vad mai nou ca unii se indreapta catre hindi, catre siriaca, invata alfabetul chirilic si tot felul de limbi bizare, vad ca avem studenti la Tokyo, la Pekin... sunt foarte multi tineri din generatia lui Eugen Ciurtin care abia asteapta "Congresul European de Istoria Religiilor" din Bucuresti...- mai ca mi se dezumfla defetismul. Iar marea mea bucurie este acest val de gandire religioasa care a aparut la noi, cu precursorul care a fost Teodor Baconski si care acum a ajuns la niste oameni pe care eu ii pretuiesc foarte mult, cum sunt Mihail Neamtu, Mircea Platon, Bogdan Tataru-Cazaban, Adrian Papahagi, Toader Paleologu, Cristian Badilita, Iuliu Cristian Arieseanu... Sunt bine specializati, mananca biblioteci pe paine, deja este un castig foarte mare. Cu cercetarea este o dilema. Stiu ca Eugen Simion era foarte suparat ca se doreste si de Comunitatea Europeana si de la noi tragerea institutelor de cercetare de sub pulpana Academiei si camparea lor in mediul universitar - cum este in Occident: nuclee de cercetare pe langa Catedre. Primul impuls ar fi: de ce sa stricam ceva ce deja avem? Pe de alta parte, cand vad ce cantitate enorma de inteligenta, de creativitate si cate eforturi se pierd in institute - cum sunt ele acum, mai ales in partea umanista - mai ca le-as vedea arondate la facultati. Dar mai vad ca rezultatele cercetarii in mediul universitar sunt foarte slabe, ca absolventii nostri nu prea sunt competitivi, ca in afara nu li se recunosc diplomele sau pregatirea din tara... Deci, nici eu nu stiu ce sa spun, aici chiar raman dilematic.
- Nu cumva tot astfel sunteti si la nivelul spiritual?
- Ba bine ca nu. Si in partea religioasa sunt bine impartit intre pastrarea ortodoxiei - cat mai bine forjata in ea insasi - si impulsul catre ecumenismul crestin. Am primit o buna provocare de la Bogdan Tataru-Cazaban. Propunandu-i eu sa faca niste dezbateri la Cotroceni, mi-a spus, pardon de comparatie, cum mi se spunea inainte la partid: Mihailescu a spus, el sa faca! Mi-a propus sa moderez un colocviu la Cotroceni: "Religie, putere si cultura", eu dorind sa-i aduc acolo la un loc si pe Teodor Baconski si pe Alina Mungiu, si pe Carmen Musat cu Ovidiu Simonca, dar si pe Costion Nicolescu si Dan Ciachir... si as vrea sa ne punem de acord, as vrea sa varsam o data toate aparte-urile pe care le avem, fara sa fiu neaparat un impaciuitorist in sensul peiorativ. Dar mi-as dori ca toti oamenii acestia care au inzestrari intelectuale deosebite si echivalente, dar au porniri si convingeri politice antipodice, sa accepte ca omogenitatea culturala sau echivalenta spirituala este o punte destul de buna pe care sa poata calca intru impacare. Asta le spun si prietenilor mei din Biserica, ei, care au de multe ori tendinte izolationiste, reactionare. Ortodoxia de felul ei fiind atacata din toate partile, nu doar dinspre cele trei imperii care ne-au mursecat de-a lungul istoriei, a dobandit o mentalitate de cetate asediata, se victimizeaza, are complexe de inferioritate care devin lesne de superioritate. Insa crestinatatea, situata intre felia islamica si felia ateista, newage-ista, cu sincretismul, neoprotestantismele, biserica scientologica si tot plezirismul asta disolutiv si aporetic al post-modernitatii, va trebui sa se re-insurubeze, fara acest obsesiv primat al Vaticanului. Adica, gasind ceva care sa lase orgoliile fiecarei parti in pace, dar invatand sa se fragezeasca reciproc, sa se flexibilizeze si sa faca un schimb al partilor bune care exista, oricum, in fiecare.
- Cu ce gust ati ramas in urma suplimentului cultural al "Cotidianului", LAI, la care ati fost redactor-sef in anii '90?
- Despre LAI... Stiti cand mi-am dat seama ca suplimentul era iubit? La doi-trei ani dupa ce el n-a mai aparut! Ca intotdeauna in Romania: ce se face e rau, ce nu se face e bun. Cand ceva nu e, i se trambiteaza acut necesitatea. Cand acel ceva apare, va fi numaidecat devastat, linsat, compromis. La noi, un lucru devine laudabil numai cand este inmormantat. Cand un om pleaca in exil, sau binevoieste sa moara, atunci sunt laude pe toate buzele... Noi, Tania Radu si cu mine, am ajuns la LAI din intamplare. Am mai povestit asta. In 1990, in toamna, cand am reusit sa ies din tara, am intalnit-o pe doamna Monica Lovinescu, pe Virgil Ierunca, am fost la Cioran, am discutat mult... Si cred ca Ion Ratiu a venit din Occident cu numele meu in cap, chiar mi-a spus: "Eu nu stiu cine esti dumneata, ce faci, dar ai referinte bune de la romanii liberi de dincolo", urmand eu atunci sa-l suplinesc vreo trei luni pe Dan Caragea, plecat la bursa in Portugalia. Deci, am inceput oarecum din intamplare, nu aveam nici o tangenta cu taranistii, eu eram atunci mai liberal de felul meu, iar LAI-ul nici nu a avut editorial auto-explicativ, platforma program, la inceput. A inceput exact asa cum este firea mea, cu toate impulsurile mele contrarii. Pe de o parte am vrut sa recuperam handicapul mare de politologie occidentala si am avut vreo doi ani traduceri - 80% din texte erau traduceri, mai ales ca din '91 a inceput sa apara valul de traduceri de la Humanitas... si am mers pas cu pas, umar la umar cu Gabriel Liiceanu, practic, toti autorii de acolo au trecut si pe la noi. Pe de alta parte, dupa politologie, in care eu eram, evident, un amator, dupa cum sunt si acuma, a venit si partea mea interbelica, generatia 27. In '93 a aparut Patapievici si brusc am refacut legatura cu interbelicul si am avut, sunt mandru de asta, un numar intreg din LAI: 8 pagini de gazeta, 43 de pagini de manuscris - interviu cu Patapievici. Am fost socat sa ma vad inconjurat de copii la Chisinau, care, la cativa ani dupa ce nu mai aparea revista, au venit cu LAI-uri sa le dau autografe pe numarul cu Krishnamurti sau pe numarul cu Revel. Nu stiu ce influenta va fi avut LAI-ul in miscarea de idei. Cred ca a insemnat ceva neobisnuit, nu era un ziar cu o directie anume, nu dorea ceva anume, nu dorea sa matriteze inteligente, voia pur si simplu sa aduca informatie, sa propuna dezbateri, sa afaneze solul.

---

Despre autor: