Turcii au o vorba inteleapta, care ar putea explica multe din neajunsurile constructiei politice numita Uniunea Europeana: "Nerde ciokluk, orda bokluk!". Asta insemnand pe romaneste, cumva, "Unde e lume multa, sunt si necazuri!", varianta autohtona "
Turcii au o vorba inteleapta, care ar putea explica multe din neajunsurile constructiei politice numita Uniunea Europeana: "Nerde ciokluk, orda bokluk!". Asta insemnand pe romaneste, cumva, "Unde e lume multa, sunt si necazuri!", varianta autohtona "bucluc" fiind destul de sugestiva pentru a fi nevoie si de alte precizari. Anuntul de ultima ora prin care UE deschide negocierile cu Turcia, fara conditia prealabila a recunoasterii a Ciprului si a genocidului armenilor din 1915 ar putea deschide o noua pagina a istoriei europene. Faptul in sine este o victorie a Casei Albe si a americanilor, sustinatoare consecvente si fara rezerve ale Turciei, mai mult decat dorinta expresa a europenilor. Rezervele Frantei si, mai ales, cele ale Germaniei - unde atat Papa Benedict al XVI-lea, dar si cancelareasa Angela Merkel nu sunt dintre cei mai entuziasti sustinatori ai acestei extinderi, ca sa ne exprimam in termeni cat mai diplomatici - pot taragana si intinde pe multi ani clarificarea unei situari politico-economice. Pe fondul uriasei importante geostrategice si apartenentei la NATO a Turciei si rolului ei in echilibrul de forte din Orientul Mijlociu. (Faptul ca in timpul unor exercitii NATO, in Marea Egee, dupa coliziunea a doua avioane militare, unul grecesc si altul turcesc, pilotul turc catapultat a refuzat sa urce pe o ambarcatiune greceasca venita sa-l salveze este semnificativ pentru starea de spirit a unor, totusi, aliati). Turcia doreste cu insistenta intrarea in marea familie europeana. Se poarta de ani buni discutii preliminare legate de aceasta candidatura, prima musulmana, intr-un club, pana acum, exclusiv crestin. Oarecum, pentru ca in ultimele decenii rapida crestere demografica si consolidarea comunitatilor musulmane din statele europene creeaza deja grave probleme. De moment, dar si pe termen mediu si lung. Ce se va intampla cu Europa? Timp de 400 de ani turcii au fost o amenintare la adresa Europei. Destramarea Imperiului Otoman si nasterea Republicii Turcia in 1923 au redefinit locul unei natiuni pe spirala istoriei si au obligat marii actorii ai politicii europene, dar si pe cei regionali-zonali, la o reevaluare a situatiei. Apartenenta Turciei la "lumea libera" si dupa nasterea si consolidarea URSS, neutralitatea Turciei in Al Doilea Razboi Mondial si admiterea postbelica in NATO, cu tot ce a decurs din anii Razboiului Rece, ca partener al lumii occidentale, au indus modificari de substanta atat in modernizarea unei natiuni, cat si in interesul, evident, pentru rolul ei in economia de ansamblu a gestionarii situatiei explozive din Orientul Mijlociu. Bazele militare americane din Turcia, atat cele navale, dar mai ales cele aeriene de la Ingirlik si Diyabekir - utilizate intens in diferite situatii de criza - au fost extrem de utile pentru realizarea proiectelor militare strategice ale SUA. Dezvoltarea economica, cu sincopele si crizele inerente unei cresteri spectaculoase, au facut din Turcia nu doar o mare piata de desfacere, ci si un bun partener economico-financiar. De aici si o anume schimbare de paradigma a politicii externe turcesti, mult mai pragmatica, incisiva si eficienta. Un exemplu: in 2005, ambasadorul SUA la Erevan, John Evans, aflat in California cu studentii de la UCLA, declara ca "dupa studiul atent al celor intamplate in 1915 si consultari cu juristii de la Departamentul de Stat, se poate spune ca a fost Genocid". Scandal diplomatic, proteste. Dupa doua saptamani, ministrul turc de Externe Abdullah Gul, acelasi care a anuntat deschiderea negocierilor de la Bruxelles alaturi de oficialii europeni, debarca in tromba la Washington, iar peste o alta saptamana ambasadorul John Evans retracteaza cele spuse si califica cele consumate in 1915 drept "tragice evenimente". Mai mult, urmeaza sa fie retras de la post si inlocuit cu ambasadorul american din Kargazstan. Ceea ce nu s-a intamplat pentru ca lobby-ul armeano-american a intervenit, Departamentul de Stat a dat inapoi si pana in acest moment ambasadorul John Evans este la post. Inca. Am dat acest exemplu - sunt inca multe altele - pentru a retine importanta anumitor dosare istorico-politice in trasarea politicii externe turcesti. Recent incheiatul "summit" de la Bucuresti, "The Black Sea Forum for Dialogue and Partnership" a fost, consideram noi, un bun prilej pentru Romania de a fi si ramane in cartile strategiei zonale. Daca "Financial Times" a considerat ca lucrarile de la Forumul Marii Negre au fost o "lovitura de imagine" pentru presedintele "Basesku" - descoperim ca Paul Goma ne considera un "impaciuitorist cotrocenist", ceea ce n-ar fi chiar rau daca ar fi si adevarat - credem ca, dincolo de cele declarate, discutate si consemnate la finalul reuniunii tin in contact niste tari cu agende politice diferite. Dincolo de bunele intentii de principiu. Absenta Rusiei era de asteptat, tinand cont de inasprirea tonului presedintelui Putin la adresa Statelor Unite, atat in chestiunea iraniana, cat si obiectiile la amplasarea scutului antiracheta in Europa Centrala si de Est. Apoi. Apoi convorbirile avute la Ambasada Poloniei, intre presedintii Kocearian si Aliev, pret de patru ore, intre patru ochi, cat si in format largit, cu ministrii de Externe si oficiali ai OSCE, chiar daca nu au dus la nici un rezultat palpabil, ca si dupa intalnirea din martie de la Rambouillet, sub auspiciile lui Chirac, pastreaza un culoar de negocieri. "Conflictele inghetate" din Caucaz nu pot fi dezghetate la "pachet", situatiile diferite din Transnistria, Abhazia, Osetia sau Naghorno-Karabagh obligand la abordari nuantate, diferite, si presupunand atentie la promovarea propriei agende.
"Nerde ciokluk, orda bokluk!" Vom vedea ce si cum, cat si cand.
Despre autor:
