Un scandal - caci s-a depasit stadiul simplelor controverse - tine de catva timp cap de afis pe piata bursiera. Masuri de relaxare in privinta asa-numitei delistari, adoptate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) au adus acut in disputa relegmentarile prin care companiile cotate pot iesi din bursa. Dincolo insa de reglementari - subiect mai complicat, dificil de explicat doar in cateva randuri - problema centrala este ca un fel de isterie a delistarilor s-a iscat. Se spune ca prin masurile CNVM a aparut o fereastra de oportunitate pentru delistare si exista nu putine companii care nu vor sa scape prilejul. Fundamental este insa de ce ar vrea sa nu scape prilejul iesirii din bursa sau, cum se spune, delistarii?!
Pentru companii - cele care decid daca sa-si listeze sau nu actiunile, bursa ofera credibilitate, vizibilitate, legitimitate, precum si posibilitatea de a se finanta cu bani mai ieftini decat cei din credite bancare. In schimb, companiile trebuie sa se supuna unor reguli care inseamna transparenta fata de exterior si asa-numita guvernanta corporativa in interior (asigurarea functiilor bine definite ale adunarilor generale, consiliilor de administratie si echipelor manageriale, respectarea drepturilor actionarilor minoritari, obiectivarea rolului creditorilor etc.). Sunt doua talere in balanta. Evident, daca nu este vreun rost de a ridica bani de pe bursa, listarea n-are nici ea vreun rost! Daca ai ceva de ascuns, problema listarii nici nu se pune! Daca lucrezi cu matrapazlacuri, ce sa te mai legi la cap cu listarea in bursa! Daca incep sa-ti mearga rau afacerile, nu prea mai ai cum pe bursa sa pui gunoiul sub pres, si atunci mai bine te delistezi!
Delistarea isi devoaleaza motivatiile de la sine. Realitatea deloc incurajatoare este ca bursa din Romania nu a ajuns de fapt sa-si realizeze menirea de a oferi finantare companiilor. Bursa a fost creata prin decizie politica, participantii de inceput fiind intreprinderi de stat carora li s-a impus sa-si listeze actiunile. Bursa nu a aparut in mod natural, dintr-o necesitate pentru firme private. O foarte mica parte din actiunile companiilor este libera pe bursa. Asa ca evaluarile bursiere nu sunt relevante pentru evolutiile companiilor in economia reala. Creata artificial, bursa a mentinut un teren aproape exclusiv de tranzactii intre diferiti investitori (cum se spune, fiind doar o piata secundara), fara a deveni ceea ce reprezinta de fapt menirea bursei, de a fi o piata primara de pe care companiile pot colecta bani - mai ieftini decat de la banci - pentru a-si finanta activitatile.
Avand in vedere cum s-au facut afaceri in Romania, firmele private mai mult au fugit de bursa, tocmai pentru ca, dincolo de faptul ca nu puteau colecta bani de aici, trebuiau sa dea curs si unor norme de transparenta si guvernanta corporativa. Cotarea in bursa nu a prezentat interes pentru companiile private, in masura in care acestea au putut face mai lesnicios rost de fonduri prin aranjamente in spatele usilor inchise. De altfel, si in cazul privatizarilor, intru catva acestea s-au facut de fapt in sistem clientelar, insisi noii patroni n-au avut nici un interes de a-si expune afacerile transparentei cerute de listarea in bursa.
Aproape un paradox, nu numai capitalistii romani s-au ferit de transparenta bursei ca dracul de tamaie, ci si capitalistii straini. La capitolul transparenta au cazut la examen tocmai ""examinatorii"", respectiv cei veniti din afara prin Romania sa promoveze sau sa impuna regulile concurentei si economiei de piata. Aproape toate companile straine de renume care au preluat firme de stat romanesti cotate in bursa s-au straduit, imediat dupa preluare, sa achizitioneze intreg capitalul firmelor pentru a scapa de actionarii minoritari si a se transforma in societati inchise, delistandu-se din bursa. O alta explicatie decat evitarea exigentelor transparentei bursei nu poate din pacate exista. La adapost de obligatiile de transparenta, s-au putut executa fara probleme transferuri de profit pe alte piete si s-au putut promova preturi in defavoarea consumatorilor interni. Deh, tara bananiera!