Telespectatori la gloria altora

Din primavara pana acum, fotbalul a acaparat spatii tot mai mari in jurnalele de stiri ale televiziunilor romanesti. Deseori, stirile de politica interna au cedat locul relatarilor despre performantele "uefantasticilor" de la Steaua si Rapid. Anul 2006 a fost descris ca anul reinvierii fotbalului romanesc, diriguitorii sai anuntand ca "vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decat atat".
A trebuit sa se apropie Campionatul Mondial ca sa ne amintim ca Romania nu se regaseste printre protagonistele marii competitii. Adica acolo unde se face adevarata istorie a fotbalului. La o analiza la rece ne dam seama ca 2006 a fost de fapt anul in care Steaua si Rapid au impiedicat extinderea fatala a cangrenei care rodea de mult fotbalul romanesc.
Sa nu ne amagim: o semifinala de UEFA inseamna mult mai putin decat o prezenta in Liga Campionilor. Cupa UEFA a devenit din 1993 incoace un fel de Divizia B a competitiilor europene intercluburi in care se infrunta liderele din campionatele de mana a treia, echipele de mijlocul clasamentului din campionatele puternice si cele care nu au facut fata ritmului sufocant al grupelor Ligii Campionilor. Faptul ca stelistii regreta in continuare esecul in fata lui Rosenborg demonstreaza ca si jucatorii realizeaza adevaratele dimensiuni ale parcursului lor european.
Din 1990, fotbalul romanesc regreseaza continuu, in timp ce fotbalul vest-european a facut un salt urias. Succesele nationalei lui Hagi au fost obtinute pe temelia asezata in anii '80. De atunci germenii decaderii au ros un edificiu construit in "Epoca de Aur", in timp ce cu totii ne-am lasat orbiti de stralucirea noptilor petrecute in strada in 1994 si 1998. Sefii cluburilor au transformat echipe glorioase candva in herghelii din care cluburile vestice cumparau pe preturi mici jucatori de-abia iesiti din juniorat. Nerabdarea presedintilor de a-si vinde jucatorii a condamnat fotbalul romanesc la insignifianta, iar din maruntisul obtinut o parte a disparut in mod misterios, iar alta a fost investita in limuzine luxoase.
Spectacolul sportiv de pe gazon a lasat loc farselor neglijent regizate, iar LPF s-a transformat intr-un cadru de negociere intre cluburi, in care se stabilea "balanta de putere" din Divizia A. Liga lui Mitica a ajuns o veritabila scoala de diplomatie in care cei fara talent pentru meseria asta erau condamnati la Divizia B. Lipsa performantelor la nivel de club a dus la decaderea echipei nationale.
Infrastructura din fotbal a ramas neschimbata de zeci de ani, desi Mircea Sandu crede inca in organizarea finalei UEFA din 2009 pe un stadion din Romania. Se anunta investitii mari, parteneriate cu Primaria si firme de prestigiu. Uitam insa ca echipele straine care joaca la Bucuresti stramba din nas cand vad "islazurile comunale" pe care vor trebui sa joace, ca in alte tari presedintele de federatie trebuie doar sa dea cu banul ca sa aleaga un stadion pentru o finala de cupa europeana.
In aceste conditii, succesele Stelei si Rapidului sunt doar un spasm prin care pacientul in coma arata ca nu si-a dat inca obstescul sfarsit. Steaua si Rapid au reusit doar sa incetineasca ritmul in care fotbalul romanesc pierde teren in fata celui din Vest. Daca vedem proportiile pe care le-a atins afacerea numita fotbal in Europa de Vest, n-ar trebui sa ne facem prea mari iluzii in ceea ce priveste viitorul pe termen scurt si mediu.
Chiar daca jucatorii nu mai sunt vanduti atat de repede, iar centrele de juniori primesc mai multi bani, faptul ca lidera se decide prin intermediul valizelor cu bani trimise adversarilor contracandidatelor la titlu, ca galeriile au devenit, cu complicitatea presedintilor de club, congregatii ale batausilor, ar trebui sa ne trezeasca la realitate. Nu numai ca nu mai putem invinge echipele mari, nici macar nu mai suntem socotiti suficient de buni ca acestia sa-si piarda timpul distrandu-se cu noi.

---

Despre autor: