Transilvaniei cu Romania. Ungaria renunta, in favoarea Romaniei, la toate drepturile si titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, o comisie formata din sapte membrii urmand sa fixeze pe teren traseul frontierei. Romania era obligata sa consimta la inscrierea intr-un tratat special cu principalele Puteri Aliate si Asociate a prevederilor pe care acestea le vor socoti necesare, pentru ""ocrotirea"" minoritatilor si pentru acordarea unor avantaje comerciale si de tranzit principalelor Puteri Aliate si Asociate. Tratatul prevedea ca persoanele care au indigenatul intr-un teritoriu si se deosebesc prin nationalitate si limba de majoritatea populatiei sa aiba dreptul ca timp de sase luni sa opteze pentru cetatenia pe care o doresc. Pentru solutionarea eventualelor neintelegeri, au fost create tribunale arbitrare mixte. Romania era obligata sa preia o parte din datoria publica ungara. Din partea Romaniei, Tratatul a fost semnat
de dr. Ioan Cantacuzino si Nicolae Titulescu (foto) si a intrat in vigoare la 26 iulie 1921.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro