Presa oligarhilor

Ovidiu Nahoi, in Evenimentul Zilei, ca si in alte ocazii, isi dedica subiectul demersului sau jurnalistic soartei ziaristilor din Romania, altii decat cei de la ziarul la care lucreaza. Dar tema lansata de el joi este incitanta. Si anume, modul in care oligarhii autohtoni isi adjudeca presa independenta. Si, pentru a-si duce demonstratia acolo unde doreste, si anume ca nu avem in Romania institutii de media solide - evident, nu includem in aceasta categorie si Evenimentul Zilei - el lanseaza urmatoarea alegatie: "niciunul dintre intemeietorii monumentelor presei, de la inceputul anilor '90 - Cristoiu, Rosca Stanescu, Nistorescu, grupurile fondatorilor de la Adevarul si de la Romania Libera, inventatorii Academiei Catavencu etc, etc - nu a reusit sa construiasca macar o institutie media capabila sa reziste unor preluari mai mult sau mai putin ostile". Nu imi dau seama daca afirmatia de mai sus contine sau nu si o incarcatura ironica. Dar, fara doar si poate, ea poate fi o provocare pentru un dialog serios. Este sau nu presa noastra una de tip oligarhic? Cat de liberi suntem in exercitarea profesiunii?
Nu ma voi referi la statutul publicatiei de la inaltimea careia isi permite Ovidiu Nahoi sa emita judecati referitoare la celelalte jurnale. Care nu apartin trustului Ringier. Ca si cand Ringier nu ar fi si el un mogul de presa. Mult mai puternic decat cei autohtoni. Intre acestia din urma, cei numiti de Nahoi sunt Dan Voiculescu, Adrian Sarbu si Sorin Ovidiu Vantu. Ce este real si ce nu in afirmatia de mai sus?
Incepand din 22 decembrie 1989, avem o noua presa in Romania. Fundamental diferita de presa controlata de Partidul Comunist. La inceput era inevitabil ca, dincolo de entuziasmul generat de explozia acestui nou univers al libertatii de expresie, presa romana sa se caracterizeze si prin mult amatorism. Dintre profesionistii de presa existenti la momentul zero, din decembrie '89, foarte putini s-au afirmat cu adevarat in momentul in care a fost declansata o competitie libera. Cei mai multi au clacat. Si mai putini, insa, sunt cei care au fost capabili nu numai sa se impuna ca niste voci puternice, ci si sa construiasca institutii media. A fost o lupta cumplit de grea, dar de o frumusete fara seaman. Pentru ca, cel putin aparent, totul a fost realizat din nimic. In general, cu redactii constituite din studenti sau chiar elevi care acum, dupa 16 ani, au devenit vedete indiscutabile ale presei scrise si audiovizuale din Romania. Acesti oameni au invatat meseria de jurnalist din mers. Si in mare viteza. De aici si inerentele poticneli, in materie de profesionalism. Nu a existat nici un moment in care presa, centrala si locala, asa cum este ea, cu punctele forte, dar si cu cele vulnerabile, sa nu se fi aflat in avangarda modernizarii Romaniei. Intr-o continua batalie, nu numai cu ceea ce trebuia demontat pentru a lasa loc noilor constructii de institutii democratice, ci si, sau mai ales, cu politicienii. In special cu cei aflati la guvernare. Sau grupati in jurul institutiei prezidentiale. Presa cu adevarat libera, dincolo de necontenita lupta impotriva coruptiei, care si ea este, in primul rand, de natura politica, a cenzurat, cenzureaza si va cenzura intotdeauna puterea. Indiferent cum se cheama ea: Iliescu, Constantinescu, Basescu; sau Roman, Stolojan, Vacaroiu, Ciorbea, Vasile, Isarescu, Nastase, Tariceanu. La randul ei, presa obedienta a actionat si actioneaza si astazi pe dos. Atacand opozitia. Din perspectiva intereselor puterii. Cei mai cunoscuti si apreciati jurnalisti romani fac parte din prima categorie. Frustratii, ratatii, din a doua. Intre unii si altii, sub diverse pretexte, are loc un dialog polemic. Explicit sau subinteles. Civilizat sau vehement. Si acum, sa revin la titlu.
Timp de 16 ani, in toate organizatiile de presa din care am facut parte am incercat sa impun ideea ca unul dintre criteriile esentiale de performanta ale presei romane este cel economic, pe langa criteriul de profesionalism, de moralitate, de curaj. Pe masura precaritatii standardelor de civilizatie ale unei tari in tranzitie, iesita dintr-o groapa a istoriei, cum este Romania, era indispensabil sa fie adoptate, inca de la inceput, o serie de reglementari de natura a stimula mediul de afaceri din presa. Cu alte cuvinte, ar fi trebuit insusite cele mai generoase reguli de acest fel din Europa. Ele se refera la nenumaratele facilitati, inclusiv legate de finantare - atentie, nu la pomeni sau trocuri electorale - pe care statele le acorda caselor de presa. Pentru a stimula, pentru a facilita libera circulatie a informatiilor. In beneficiul cui? Al propriilor cetateni. Si in nici un caz al unor grupuri de politicieni. Sau de interese nelegitime. La noi, rezistenta clasei politice, a celor care s-au succedat la putere, a fost, din aceasta perspectiva, consecventa, neinduplecata. Teribila, chiar. Pentru ca politicienii doreau si doresc si astazi o presa incapabila sa realizeze profituri suficient de mari pentru a se autopropulsa in competitie cu marea presa europeana. Cine au fost cozile de topor ale puterii? Cine e coloana a cincea strecurata in presa? In ce context au aparut mogulii? Sau asa-zisii oligarhi? Si ce vor ei? Voi incerca sa raspund in continuare la toate aceste intrebari in editia noastra de luni.

---

Despre autor: