Te-as acoperi cu sarutari, cum argintarii imbraca cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, daca ai fi de fata; as face-o in gand, daca n-as fi atat de gelos precum sunt. Tu imi faci imputarea ca nu-ti vorbesc de loc de amor - dar tu nu stii ca amorul meu e un pahar in adevar dulce, dar in fundul lui e plin de amaraciune. Si acea amaraciune, care-mi turbura pururea amintirea ta, e acea gelozie nebuna, care ma face distras, care ma amareste si cand esti de fata, si cand nu esti.
Veronicuta mea, daca acest sentiment care tampeste mintea si stinge-n orice om orice curaj de viata, n-ar invenina pururea zilele si noptile mele, daca n-ar fi ingredienta fatala a oricarei gandiri la tine, as fi poate in scrisorile mele mai expresiv si mai vorbaret.
Tu trebuie sa stii, Veronica, ca pe cat te iubesc, tot asa - uneori - te urasc; te urasc fara cauza, fara cuvant, numai pentru ca-mi inchipuiesc ca razi cu altul, pentru care rasul tau nu are pretul ce i-l dau eu si nebunesc la ideea ca te-ar putea atinge altul, cand trupul tau e al meu exclusiv si fara impartasire./ / Te urasc uneori pentru ca te stiu stapana pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urasc presupunand ca ai puea darui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu as fi cu tine, decat departe de lume, unde sa
n-am nici a te arata nimanui si linistit nu as fi decat inchizandu-te intr-o colivie, unde numai eu sa am intrarea. Si aceasta amaraciune e uneori atat de mare, incat pare c-as fi vrut sa nu te fi vazut niciodata. E drept ca viata mea ar fi fost saraca, ar fi fost lipsita de tot ce-i da cuprins si inteles, e drept ca nu te-as fi strans in brate, dulce si alba amica, dar nici n-as fi suferit atat, nici n-as fi trait pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de talhari. Oare acel om, pururea in pericol de a-si arunca viata pentru acel tezaur si pururea in pericol de a-l pierde, nu-si zice in sine uneori ca, cu toate ca iubeste tezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar mai putin nefericit sa nu-l fi avut? Asa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasa in padure, cu toate acestea-l iubeste mai mult decat viata. Asa te iubesc si eu - mai mult decat viata, mai mult decat orice in lume//si pururea cu frica-n san, as vrea sa mor or sa murim impreuna, ca sa nu mai am frica de-a te pierde. Ti-am spus, Nicuta, ca pentru mine viata s-a incheiat. Ce-mi mai spui tu, ca sper sa aflu alt amor cu usurinta si ca nu apreciez indestul dragostea ta? Nu mai sunt in stare si nu voi mai fi de-a iubi nimic in lume, afara de tine.
Dac-ai cunoaste aceasta mizerie sufleteasca care ma roade, daca ai sti cu cata amaraciune, cu cata neagra si urata gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea ca nu-ti scriu uneori o vorba de amor. In acel moment te-as saruta, te-as desmierda, dar te-as ucide totodata.
Momotelule, iti sarut mainile tale mici si genunchii tai cu gropite si gura ta cea dulce si parul si ochii si coatele si toata, toata te sarut si te rog, te rog mult sa nu ma uiti deloc, desi poate tocmai cand vei sti ca te iubesc (ilizibil), nu vei mai pune nici un pret pe iubirea lui Emin.

A plans scriind-o... (Adnotarea apartine Veronicai Micle. Sunt intr-adevar urme de lacrimi pe scrisoare, unele chiar facand ilizibile vreo trei cuvinte din ultimul paragraf, afirma editorul). ""Dulcea me doamna/ Eminul meu iubit - corespondenta inedita Mihai Eminescu - Veronica Micle, Editura Polirom, 2000

""Nu mai sunt in stare si nu voi mai fi de-a iubi nimic in lume, afara de tine. Dac-ai cunoaste aceasta mizerie sufleteasca care ma roade, daca ai sti cu cata amaraciune, cu cata neagra si urata gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea ca nu-ti scriu uneori o vorba de amor. In acel moment te-as saruta, te-as desmierda, dar te-as ucide totodata"" - Mihai Eminescu

Citeste si:

Corespondenta

Corespondenta dintre Mihai Eminescu (foto) si Veronica Micle constituie, de multa vreme, unul dintre subiectele controversate ale eminescologiei. Cunoscuta partial, recuperata in formule adeseori indoielnice, ea isi pastreaza in continuare o doza apreciabila de seductie si o aura de mister. Cei doi protagonisti au devenit - in parte si datorita splendidelor, contradictoriilor scrisori de dragoste - etalonul national al cuplului romantic, nefericit, cu un destin tragic, demn de cel al marilor indragostiti. Eminescu si Veronica Miclea se iubeau cu intensitate, cu disperare, cu teama, cu profunzime. (Dumitru Vatamaniuc)