Suntem tentati, adesea, atunci cand simtim valoarea unui lucru implinit, sau poate doar bine pornit pe fagasul implinirii, sa numim locul pe care acesta il ocupa; sa-i recunoastem atributul devenirii lui. Cu acest sentiment am parcurs expozitia de pi

Suntem tentati, adesea, atunci cand simtim valoarea unui lucru implinit, sau poate doar bine pornit pe fagasul implinirii, sa numim locul pe care acesta il ocupa; sa-i recunoastem atributul devenirii lui. Cu acest sentiment am parcurs expozitia de pictura de la Galeria Apollo,recent incheiata, a grupului celor cinci artisti cunoscuti, care expun de zece ani impreuna: Nicolae Badiu, Cristian Ditoiu, Marian Dobre, Valeriu Paladi - generatia 1996, clasa prof. Horea Pastina - si Floarea Peia - generatia 1998, clasa prof. Florin Ciubotaru. Un grup pentru care valoarea si autodepasirea fac parte din miza acestui drum parcurs, oarecum, in comun.
O foarte speciala "Intalnire", ea insasi un sumum de oameni speciali prin toate datele implicarii in meseria care-i uneste. Nici unul dintre ei nu traieste din vinzarea lucrarilor proprii. Fiecare duce cu sine raspunderea unui serviciu ( a nevoii de exista), mai mult sau mai putin atasat idealului lor artistic. Marian Dobre este directorul uneri agentii de publicitate, Floarea Peia si Nicolae Badiu lucreaza pe santierele de pictura bisericeasca ale Bisericii Ortodoxe Romane. Valeriu Paladi este restaurator de icoane pe lemn, iar Cristian Ditoiu restaurator pictura, la Muzeul National de Arta al Romaniei. "Pictura este o cale catre noi. Si daca tot i-am invatat o parte din "interiorul" ei, acum e momentul s-o ajutam sa ramana vie; sa nu acceptam ideea ca a murit.
Dar pentru a demostra lucrul acesta, trebuie sa-i dam viata in ce priveste grija fata de continutul ei", aceasta este convingerea celor cinci. Si ea face poarte din programul intalnirii lor. "Intalnirea este intentia, pe care o avem in minte, intentie a tot ce intelegem sa dorim, sa facem sau sa spunem; care cu toate ca e un lucru spiritual este insa cauza eficienta a tot ce spunem ori facem (... ) Locul de intalnire, ca si cel de lucru, in coordonatele lui fizice, este important doar in masura in care ajuta scopului declarat.
Astfel, cel putin declarativ, se intersecteaza preocuparile noastre legate de putinta/ stiinta de a transmite un sentiment, calificabil si masurabil intr-o buna zi, cu asteptarile profesionistilor si amatorilor de arta...", explica Marian Dobre.
Si daca tot expun de un deceniu impreuna, si-au dorit sa-si gaseasca un nume. Numai ca, imi spun interlocutorii mei, nu au fost inca in stare sa-l gaseasca pe acela care sa-i reprezinte.
Dincolo de reusita expozitiei, dupa parerea lor "inca marcata de conflicte, de cautari", expozitie completata de o alta - constand intr-o selectie de desene - deschisa pana in data de 15 iunie la Galeria-anticariat "Curtea Veche", condusa de Marius Nicolescu, un desavarsit profesionist, actorii acestui dublu eveniment au inca multe de spus. Mai intai despre povestea intalnirii lor, apoi despre neimpliniri, fara a uita unul din inconvenientele cu care au plecat la drum: "pastinismul" din scoala (tendinta fireasca de imitare a maestrului lor), pe care nu l-au vazut ca pe ceva rau.
"Ne-am asumat o atitudine fata de meserie, fata de pictura si un drum pe care sa-l parcurgem, pe care nu am vrea sa-l abandonam", spune Marian Dobre, adaugand: "Pe langa discutiile pe care le-am purtat intre noi, niciodata nu am fost capabili sa luam decizia teribila de a nu mai expune impreuna.
Dar aceasta formula contine si foarte mult bine: ne si protejam, pe langa recunoasterea fiecaruia dintre noi, avem incredere unul in celalalt si, mai ales, stim ca daca cineva dintre noi emite o parere despre celalalt, ea vine din partea cuiva care are preocupari asemanatoare, care nu poate fi decat sincera, pentru ca ne unesc atatia ani, ceea ce este foarte important."

Suntem incantati de a transmite bucuria lucrului

Tot Marian Dobre isi asuma raspunderea de a vorbi despre ceilalti colegi care nu au putut veni, din motive personale, la intalnirea pe care le-am propus-o. "Floarea, pe care o cunosc, fiindu-mi si sotie, are imensa bucurie de a lucra: gaseste mult mai usor povestea ascunsa intr-o radacina, intr-un pom, si consider ca este un caz fericit. Valeriu Paladi, ca propunere stilistica, gustand putin din zona simbolista, cred ca incearca sa impace, in momentul de fata, un anumit tip de expresie picturala cu un anumit fel de a aborda subiectul. Exista , in demersul lui, un conflict intre subiect si modalitatea de a-l exprima. Nick, in schimb, are in continuare o prospetime in exprimare; cred ca este cel mai putin alterat de formule, de cautari, situandu-se foarte aproape de Floarea. Noi, ceilalti, suntem destul de marcati de preocuparile specifice locului de munca. Personal, simt in arta mea un amestec de ratiune si sensibilitate. Oricum, suntem incantati de a transmite bucuria lucrului. Iar pentru noi ideea de a picta pentru a vinde nu este un stindard, un scop in sine. Mai mult, prin ceea ce facem in arta noastra nu cautam sa demostram cuiva ca asa se face pictura".
Cristian Ditoiu este restaurator la primul muzeu al tarii de zece ani, "rastimp in care ", afirma , "au trecut prin laborator toate luctarile de prima mana care se afla in Romania".
Un castig incontestabil. "Am continuat, practic, scoala cu acesti inaintasi", mai adauga. Cand picteaza, nu se gandeste niciodata ca ar putea vinde lucrarea respectiva. Poate ca atunci ar interveni blocaje de tot felul, care l-ar putea sustrage de la urmarirea ideii, a subiectului abordat. Mai crede ca intalnirea lor, a celor cinci, functioneaza intr-un fel dupa regulile unui cuplu solid: "Singur e mai greu. Cand o familie se inhama la lucru, ajunge mai usor la liman. Si noi asta vrem sa spunem: ca nu suntem singuri".
Ar mai fi de spus ca fiecare in parte este convis ca, la noi, se va putea vorbi despre o piata de arta abia atunci cand meseria va fi respectata.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.