La drum spre Irak. Tara zguduita inca de atentate teroriste si alte orori. Acolo unde militarii romani sunt martorii unui proces de grea anihilare a umbrei lui Saddam. Acolo unde timpul trece masurat de secundele mortii.

Imi cunoscusem colegii de drum cu cateva ore inainte intr-o sala racoroasa din cladirea Aeroportului militar Otopeni. O sala in care un singur individ incerca sa anime atmosfera povestind despre un alt coleg, de altfel absent.
O EXPERIENTA DE NEUITAT. La 3 dimineata, un individ carnos, inalt, cam la 40 de ani, ne-a spus, pe o voce groasa, dar melodioasa - ca la opera - , ca trebuie sa plecam. Pasarea era pregatita de decolare. Circa 34 de tone de fiare, cu motoarele turate la maximum, ne asteptau pe pista. Eram opt jurnalisti si o delegatie oficiala, condusa de general-locotenentul Sorin Ioan, seful Statului Major al Fortelor Terestre.

Drumul a fost infiorator. In mastodontul zburator sufla, din cand in cand, pe la baza coloanelor noastre cate un aer extrem de rece. La orice modificare de zbor, un ghem de sange se forma instantaneu in corp si se agita vremelnic incolo si-ncoace. Cu spatele inghetat si picioarele amortite, am calatorit asa circa sase ore pana la Al-Hillah, in estul Irakului, unde Romania are detasati circa 150 de genisti. Cativa dintre ei ne-au povestit cum au construit singuri bisericuta, cum au adus de-acasa icoane si culori, cruciulite si carti. Asteptau cu nerabdare Pastile si, zi de zi, se rugau pentru linistea lor si a colegilor. Nu le era teama si nici rusine sa admita ca, din cand in cand, frica punea stapanire pe ei.

""CERCETASI"". Militarii observa, cu atentie, potentiale pericole ce pot aparea la tot pasul
in afara bazei